Rezolvarea problemei căldurii la Mangalia stă în pixul bulgarilor
Rezolvarea problemei căldurii la Mangalia stă în pixul bulgarilor
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSudul litoralului aşteaptă gaze pe conductă
Sudul litoralului aşteaptă gaze pe conductă
Problema căldurii la Mangalia atârnă într-un fir de... contract pentru gazul care tranzitează conducta Bulgaria-România. Directorul general Congaz, Augustin Oprea, a făcut o vizită la Sofia în cursul zilei de luni pentru a stabili anumite criterii şi detalii în baza cărora s-ar putea întocmi un contract pentru rezolvarea frigului din casele mangalioţilor. Primul pas a fost făcut, în momentul de faţă aşteptându-se răspunsul celor din Bulgaria. Cât despre un răspuns foarte clar nu poate fi vorba, Oprea fiind reticent în declaraţii, dorind să vadă negru pe alb răspunsul negocierilor. "A fost o primă rundă de negocieri, urmează să primim răspunsul. Până nu văd ceva scris, nu mă pot pronunţa. Rămâne de văzut", a declarat, pentru "Replica", Augustin Oprea. Menţionăm că investitorul român este Transgaz, pe când omologul acestuia din Bulgaria de numeşte Bulgargaz, cei doi căzând la o înţelegere în ceea ce priveşte partea tehnică. Operatorul este Bulgargaz, pe când omologul din România este Congaz. La Mangalia, din conducta principală s-a făcut proiect separat, licitaţia câştigând-o Megaconstuct, în ceea ce priveşte investiţia, cum este şi la 23 August sau Costineşti. Astfel, Congaz se va ocupa de partea de operare, întreţinere, reparaţii. "După semnarea documentului dintre cele două companii sperăm ca undeva în 15 noiembrie a.c. Mangalia, Negru Vodă, staţiunile turistice şi 23 August să aibă gaz, iar până în vara 2013 să fie inclus şi Costineştiul. Sper ca până pe 15 noiembrie a.c. să fie pregătiţi să schimbe injectoarele de pe condustibil M pe gaz şi lumea să aibă atât combustibil, cât şi butelie", susţinea, pe 12 octombrie a.c. senatorul PSD Nicolae Moga, unul dintre susţinătorii proiectului de alimentare cu gaz a localităţilor din sudul litoralului. Vom reveni.
Liliana CHIRU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News