REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
9.4° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Romgaz vrea să angajeze o casă de avocatură pentru procesele cu propriii angajaţi

Romgaz vrea să angajeze o casă de avocatură pentru procesele cu propriii angajaţi

Replica API 8 aprilie 2019 | 00:00 353

Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz SA Mediaş vrea să angajeze o casă de avocatură pentru a reprezenta compania în procesele pe care le are cu administratorii ei, cu actualii sau foştii directori, precum şi cu propriii consilieri juridici, potrivit documentelor oficiale ale companiei.

Propunerea va fi discutată în şedinţa din 25 aprilie a Adunării Generale a Acţionarilor.

Producătorul de gaze caută o firmă care să aibă avocaţi specializaţi în diferite domenii: dreptul muncii, drept penal, fiscal, civil.

Reprezentanţii companiei argumentează că Romgaz este parte vătămată şi parte civilă în mai multe procese penale în care sunt implicaţi foşti şi actuali angajaţi, foşti şi actuali directori, iar din sindicatul Romgaz fac parte şi consilierii juridici ai societăţii.

"În cazul în care, pe rolul instanţelor de judecată, s-ar afla spre soluţionare dosare având ca părţi procesuale SNGN Romgaz SA, pe de o parte, şi Sindicatul, pe de altă parte, iar reprezentarea societăţii ar fi asigurată de proprii consilieri juridici, ar putea exista suspiciunea unei lipse de obiectivitate în exercitarea profesiei de consilier din partea consilierilor juridici, care sunt şi membri de sindicat", se arată într-un referat pentru motivarea propunerii.

Astfel, angajarea unor avocaţi din afara companiei preîntâmpină situaţiile în care consilierii juridici, în calitate de angajaţi ai societăţii, sunt obligaţi profesional să susţină o cauză în contradicţie cu propriile interese promovate de organizaţia sindicală.

"Mai mult, nu este etic şi moral ca un consilier juridic să instrumenteze/să gestioneze împotriva unui coleg al său, împotriva directorilor/foştilor directori/administratorilor societăţii", potrivit sursei menţionate.

Romgaz S.A. este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale în România, principalele segmente ale activităţii sale fiind explorarea, producţia de gaze naturale şi furnizarea de gaze naturale, înmagazinarea de gaze şi producerea de energie electrică.

Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 70% din acţiunile companiei.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Decat impotriva salariatilor nu ar fi mai bine sa se gaseasca cai legale pentru binele salariatilor ??? De fapt asta e politica ppe a ultimilor ani. Impotriva drepturilor prea multe ale salariatilor. Se vede prin modificarea frecventa pas cu pas si dezechilibrata a codurilor muncii. Iar sincatele sunt oricum pe duca...
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212