REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.8° Constanța Joi, 15 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7613
12.8° Constanța Joi, 15 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7613
 

Rusia ar putea importa combustibil, pe fondul penuriei provocate de atacurile Ucrainei

Rusia ar putea importa combustibil, pe fondul penuriei provocate de atacurile Ucrainei

A.F. 1 iulie 2026 | 00:00 132

Rusia - o țară bogată în resurse de hidrocarburi și exportatoare tradițională de energie - poartă discuții cu alte țări cu privire la posibilitatea de a importa combustibil, a anunțat marți Kremlinul, citat de dpa.

Rusia ar putea importa combustibil, pe fondul penuriei provocate de atacurile Ucrainei

Aceasta este posibil, dacă Rusia va putea să obțină prețuri acceptabile la carburanți în urma negocierilor, a lăsat să se înțeleagă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit agenției oficial de presă TASS.

Ar fi un alt pas către stabilizarea pieței și ar avea ca scop combaterea panicii, a spus Peskov, care nu a menționat vreuna din țările cu care Rusia negociază în prezent, limitându-se să afirme că 'există contacte' în acest sens.

Viceprim-ministrul Aleksandr Novak a menționat, de asemenea, importurile drept o posibilă măsură pentru a asigura stabilitatea pieței interne a combustibililor.

Declarațiile responsabililor ruși intervin în contextul în care Ucraina, pe care Rusia a invadat-o acum mai bine de patru ani, și-a extins semnificativ atacurile în profunzimea teritoriului rus ca parte a apărării sale.

Rafinăriile rusești sunt lovite în mod repetat și iau foc. Kievul încearcă să perturbe aprovizionarea cu combustibil a armatei ruse și să reducă veniturile Moscovei din sectorul energetic, esențiale pentru finanțarea războiului.

Între timp, benzina a devenit prohibitivă în numeroase regiuni din Rusia și în teritoriile ocupate. Președintele rus Vladimir Putin a recunoscut recent existența unor probleme din cauza atacurilor ucrainene cu drone, în special asupra infrastructurii energetice. El a spus că se poate observa o anumită lipsă de carburanți, dar nu una critică.

În acest context, în regiunea Irkuțk (Siberia), oamenii așteaptă jumătate de zi și toată noaptea la cozile la benzină, cea mai lungă așteptare fiind de 18 ore. Șaizeci la sută din benzina produsă de rafinăria Angarsk din regiune este trimisă la Moscova, informează portalul rusesc independent (din exil) Meduza.io, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere