REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.7° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
13.7° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Rusia, dispusă facă un compromis în privința arsenalului său nuclear, după expirarea pactului cu SUA. Anunțul lui Lavrov

Rusia, dispusă facă un compromis în privința arsenalului său nuclear, după expirarea pactului cu SUA. Anunțul lui Lavrov

Lorena CRISTEA 12 februarie 2026 | 00:00 307

Moscova va continua să respecte limitele privind rachetele și ogivele sale nucleare prevăzute în tratatul New START cu Statele Unite, în ciuda recentei expirări a pactului, atâta timp cât Washingtonul va continua să facă același lucru, a declarat miercuri șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, potrivit Reuters.

Rusia, dispusa faca un compromis in privinta arsenalului sau nuclear, dupa expirarea pactului cu SUA. Anuntul lui Lavrov

Tratatul semnat în 2010 a expirat pe 5 februarie, lăsând cele două mari puteri nucleare ale lumii fără restricții obligatorii asupra arsenalelor lor strategice, pentru prima dată în mai bine de jumătate de secol.

Președintele american Donald Trump a respins oferta omologului său rus, Vladimir Putin, de a respecta voluntar limitele impuse de New START pentru încă un an, afirmând că dorește un tratat „nou, îmbunătățit și modernizat”, mai degrabă decât o prelungire a celui vechi.

Trump a mai susținut că New START a fost „prost negociat” la vremea respectivă de administrația fostului președinte american Barack Obama.

„Poziția noastră este că acest moratoriu din partea noastră, declarat de președinte, este încă în vigoare, dar numai atâta timp cât Statele Unite nu depășesc limitele menționate”, a declarat Lavrov în fața Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus.

„Avem motive să credem că Statele Unite nu se grăbesc să se abată de la acești indicatori și că, în viitorul previzibil, acești indicatori vor fi respectați”, a spus ministrul rus de Externe, fără a explica baza acestei ipoteze.

Moscova „va acționa responsabil și atent, pe baza unei analize a politicii militare americane (…) și a unei analize a situației strategice generale”, a adăugat șeful diplomației ruse, citat și de AFP.

Lavrov a reiterat că Rusia dorește să inițieze un „dialog strategic” cu SUA, afirmând că acesta „ar fi trebuit să aibă loc de mult timp”.

Noi amenințări

Rusia și SUA dețin, de departe, cele mai mari arsenale nucleare din lume. De când a expirat New START, între cele două puteri nucleare nu mai există niciun tratat de dezarmare nucleară.

Expirarea pactului New START, care prevedea limite impuse arnenalului nuclear al acestor două țări, a stârnit temeri privind o cursă a înarmării între Rusia, SUA și China. Beijingul deține mult mai puține ogive nucleare decât celelalte două țări, dar se înarmează rapid.

Unii politicieni și analiști americani spun că Trump a avut dreptate să se elibereze de constrângerile tratatului ca să poată consolida arsenalul SUA, în cadrul eforturilor Washingtonului de a se pregăti pentru un nou mediu de amenințare la nivel internațional în care va trebui să facă față nu uneia, ci a două puteri nucleare.

Georgia Cole, analist de securitate la Chatham House din Londra, a remarcat că cea mai recentă promisiune a Rusiei îi permite să continue dezvoltarea de noi sisteme nucleare care nu intrau în sfera de aplicare a pactului New START.

Și acest lucru deschide calea pentru Moscova să prezinte Washingtonul ca „un actor mai iresponsabil” dacă SUA încalcă limitele anterioare privind sistemele care erau acoperite de tratat, a adăugat Georgia Cole.

Cole a spus că Rusia, al cărei buget de stat este pus la încercare de războiul de patru ani din Ucraina, este conștientă și de implicațiile economice ale atragerii într-o spirală a înarmării în stilul Războiului Rece, deși Moscova a afirmat că va încerca să se alinieze la orice extindere majoră a programului nuclear al SUA.

„Dacă vom asista la sfârșitul războiului din Ucraina, atunci acest lucru ar elibera fonduri pentru programul nuclear al Rusiei. Dar, în același timp, Rusia ar trebui să-și reconstruiască capacitățile convenționale”, a spus Cole.

„Deci, cred că acesta este cu siguranță unul dintre motivele pentru care Rusia face aceste oferte”, a punctat ea, potrivit hotnews.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Si americanii au promis in 1991, ca Nato nu se va extinde catre estul Europei.
0
3
Pai asha a mai promis Rusia ca nu o sa intre niciodata in Ukraina daca Ukraina ishi dezactiveaza focoasele nucleare,atunci si USA si Marea Britanie i-au asigurat pe Ukraineeni ca Rushi se vor tzine de cuvant,dar a venit anul 2014 cand Rusia a atacat Ukraina si le-au luat Krimeea toata Europa,Americani si restul lumi democratice au condamnat Rusia dar degeaba,la urma s-a semnat acordul de la Minsk cand Rusia spunea ca nu vor mai ataca niciodata Ukraina dar degeaba, a venit anul 2o22 si de atunci Rusia este in razboi cu Ukraina,acum vin Rushi cu alte promisiuni pentru americani,dar la ce trecut au nu mai crede nimeni in promisiunile Rusiei,mai ales ale Rusiei putiniste.
3
0