Scenă de film SF: O dronă a poliției le-a transmis unor bărbați care beau pe stradă să plece acasă. Video
Scenă de film SF: O dronă a poliției le-a transmis unor bărbați care beau pe stradă să plece acasă. Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestO dronă a poliției a fost utilizată în timpul unei patrulări desfășurate în cartierul Fatih din Istanbul, pentru a avertiza persoanele care consumau alcool într-o zonă publică.
După mesajul transmis prin difuzorul dronei, mai multe persoane au părăsit zona, relatează haberturk.com.
Incidentul a avut loc pe strada Narlıkapı, în cartierul Kocamustafapaşa, unde echipele de poliție desfășurau controale privind consumul de alcool în spațiile publice.
În timpul patrulării, polițiștii au observat mai multe persoane care consumau alcool, iar o dronă a fost îndreptată către zona respectivă. Prin intermediul difuzorului instalat pe aparat a fost transmis un mesaj de avertizare.
Mesajul transmis din aer a fost: „Aceasta este o dronă a poliției. Consumul de alcool este interzis în această zonă. Părăsiți zona imediat.”
Persoanele aflate în zonă au reacționat la avertisment și, la scurt timp, au început să se îndepărteze de locul în care se aflau.
Imaginile surprinse în timpul operațiunii arată momentul în care oamenii părăsesc zona după ce aud mesajul transmis de dronă, citează stirileprotv.ro.
Video:
sursa video: NEXTA
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
3° Constanța 






.jpeg_t.jpeg)





