Șefii Aeroportului Kogălniceanu își reduc indemnizațiile, de la 1 decembrie, cu 30 %. Vor rămâne cu... 17.000 de lei/lună
Șefii Aeroportului Kogălniceanu își reduc indemnizațiile, de la 1 decembrie, cu 30 %. Vor rămâne cu... 17.000 de lei/lună
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestÎn contextul deficitului bugetar record, Guvernul a înțeles să vină cu o corecție urgentă a inechităților... bănești și a dispus micșorarea indemnizațiilor băieților deștepți bătuți în cuie pe scaunul de administrator. Și la Aeroportul Mihail Kogălniceanu va fi micșorată leafa membrilor CA... cu aproape 30%. Chiar și cu această reducere, administratorii vor rămâne în mână cu 17.000 de lei. De ce? Pentru că au avut grijă, în ianuarie anul curent, să-și tripleze indemnizațiile, de la 7.498 lei la 23.280 lei pe lună.
Gabriel Monea, Ștefan Mihu, Felix Corneliu Ardelean
„M-am uitat la trei companii, de exemplu din zona de transporturi, la Aeroportul Kogălniceanu, la Aeroportul Otopeni şi la ROMATSA. Au explodat indemnizaţiile conducerii. Sunt nişte sume destul de robuste şi le-au crescut cu 40 – 50%. Membrii neexecutivi ai Consiliilor de Administraţie vor primi o indemnizaţie lunară egală cu maxim două salarii medii din acea clasă de activitate. Membrii executivi vor primi maxim trei de astfel de salarii ca venit fix“, a declarat premierul Ilie Bolojan.
De la 1 decembrie, administratorii AIMK vor primi leafa cu 30 % mai puțin
Așa se face că președintele Consiliului de Administrație a convocat Adunarea Generală Ordinară a acționarilor S.N. „Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu-Constanța” S.A. pentru ședința care va avea loc în data de 26 noiembrie 2025, la ora 11:00, la sediul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
Principalul subiect de pe ordinea de zi este: Aprobarea modificării contractelor de mandat ale administratorilor neexecutivi ai S.N. Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu-Constanța S.A., în sensul diminuării indemnizației fixe lunare brute, începând cu 1 decembrie 2025, prin încheierea unui act adițional la contractul de mandat aflat în vigoare. Așadar, Consiliul de Administrație a propus diminuarea indemnizației membrilor neexecutivi în Consiliul de Administrație al SN AIMKC SA la 17.093 lei brut/lună.
Aeroportul Kogălniceanu este condus de un Consiliu de Administrație format din 7 membri: Bogdan Ionuț Artagea (care este și director general și care și-ar fi majorat salariul cu 10.000 de lei, ajungând la aproape 20.000 de lei lunar. ), Horia Mihail Acatrinei, Felix Corneliu Ardelean, George Teșeleanu, Ștefan Mihu, Simona Carmen Fătu și Gabriel Monea.
Horia Mihail Acatrinei, Bogdan Ionuț Artagea
Aeroportul a avut bugetate pentru anul 2024 venituri de 42.353.230 lei, din care 28.265.000 lei subvenții de la stat și profit zero.
Simona Carmen Fătu, George Teșeleanu
Triplarea lefurilor de la Aeroportul Kogălniceanu nu este prima decizie de acest fel luată de o societate din subordinea Ministerului Transporturilor. În ultimele zile ale anului trecut, toate companiile feroviare de stat au dublat indemnizațiile administratorilor... ca să ne arunce praf în ochi acum și să ne facă să credem că austeritatea i-a lovit și pe ei din plin.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
14.5° Constanța 


.jpeg_t.jpeg)



.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)




