REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.6° Constanța Mie., 1 Mai 2024
Anul XX Nr. 6716
15.6° Constanța Miercuri, 1 Mai 2024 Anul XX Nr. 6716
 

Senat: Biroul permanent, din nou fără cvorum

Senat: Biroul permanent, din nou fără cvorum

Replica API 17 noiembrie 2020 | 00:00 1096

Biroul permanent al Senatului nu s-a reunit luni, de la ora 13,00, motivul fiind lipsa de cvorum înregistrată şi la şedinţa anterioară de joi.

La şedinţă s-au prezentat doar cei cinci membri PSD din Biroul permanent, reprezentanţii PNL, USR şi UDMR absentând.

"Prin această absenţă, senatorii PNL şi USR au blocat parcursul iniţiativei 'Fără penali în funcţii publice'. Au demonstrat, încă o dată, USR şi PNL, că nu vor ca această iniţiativă să treacă, pentru a-şi apăra proprii penali aflaţi pe listele parlamentare sau în Guvern. Avem o retorică a USR care ne spune în fiecare zi "Fără penali în funcţii publice", dar când trebuie să treacă efectiv la fapte, să fie prezenţi fizic sau măcar online, nu vin", a afirmat, luni, preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, scrie Agerpres.

Pe agenda Biroului permanent de luni putea fi inclusă cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis pentru legea care stabileşte că Parlamentul şi nu Guvernul fixează data scrutinului pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, după ce săptămâna trecută solicitarea a primit raport de respingere din partea Comisiei juridice.

Potrivit liderului grupului USR, Radu Mihail, data alegerilor parlamentare este "clară", 6 decembrie.

El a precizat că o eventuală dezbatere a iniţiativei cetăţeneşti "Fără penali" este tardivă în această sesiune, pentru că referendumul nu mai poate fi organizat simultan cu scrutinul din 6 decembrie. "Săptămâna trecută, dacă ar fi fost adoptată iniţiativa, referendumul ar fi avut loc pe 6 decembrie. Am ratat o şansă mare", a spus Mihail.

Senatorul PNL Alina Gorghiu declara săptămâna trecută că liberalii nu vor participa la niciun fel de şedinţă prin care PSD doreşte să-şi conserve o "majoritate toxică" în Senat, cu intenţia de amâna alegerile parlamentare şi a-şi prelungi cu încă cel puţin trei luni mandatul.

Senatorii PSD nu au reuşit în ultimele trei săptămâni să asigure singuri cvorumul în Biroul permanent al Senatului. Pavel Marian, fost membru al Bp, a fost ales preşedinte al Consiliului Judeţean Ialomiţa şi a demisionat din Senat, iar Ion Ganea a lipsit de la şedinţe, fiind ulterior exclus din PSD.

Unica şedinţă a Bp cu cvorum, din această perioadă, a fost lunea trecută, când USR a participat la şedinţa pentru includerea iniţiativei "Fără penali" în plen. Ulterior, plenul de miercurea trecută a fost suspendat tot din lipsă de cvorum.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Taiati-le salariul!
1
0
Av Cum abia dupa alegeri v-a avea cvorum acum sunt in campanie electorala
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272