Silă ridicată la rang de pedagogie. Derapaj halucinant al unei profesoare la adresa copiilor cu cerințe educaționale speciale

O situație revoltătoare a explodat în mediul școlar din București, aducând în prim-plan o mentalitate de neconceput pentru sistemul educațional. Camelia Miron, profesoară la Colegiu Tehnic „Mihai Bravu” din București, a declanșat un val uriaș de indignare în mediul online după ce a publicat o serie de postări pline de ură la adresa copiilor cu Cerințe Educaționale Speciale (CES). În loc să ofere sprijin, cadrul didactic folosește termeni de-a dreptul incalificabili, numindu-i pe acești elevi vulnerabili „legume stricate” și instigând comunitatea împotriva părinților care cer drepturi și ajutoare de la Stat.

Profesoara Camelia Miron

O controversă uriașă zguduie din temelii învățământul bucureștean, după ce spațiul public a fost invadat de mesaje de o agresivitate extremă, venite chiar din partea unui dascăl care ar trebui să educe noile generații. Camelia Miron, profesoară la Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” din București, se află în centrul unui scandal de proporții din cauza unor atacuri cibernetice sistematice îndreptate împotriva celor mai vulnerabili elevi.

Pe profilul său de socializare, aceasta a declanșat o adevărată cruciadă împotriva copiilor diagnosticați cu Cerințe Educaționale Speciale (CES), pe care îi etichetează public drept „putori” sau „legume stricate” ce nu ar mai putea fi „drese”. În loc să manifeste tactul pedagogic specific profesiei, cadrul didactic a ales să desființeze conceptul de empatie, numindu-l „cerșeală”, și să instige opinia publică împotriva familiilor care luptă pentru integrarea acestor tineri.

Revolta este cu atât mai mare cu cât realitatea medicală și legală este complet ignorată, sub umbrela CES ascunzându-se nu doar tulburări de dezvoltare neurologică, ci și drame profunde ale unor copii care duc bătălii grele cu cancerul, diabetul, afecțiunile cardiace sau bolile rare.

Discurs radical pe rețelele de socializare: „Mai poate cineva drege o legumă? E stricată și gata!”

Pe profilul de Facebook al profesoarei Camelia Miron sunt mesaje de o duritate extremă publicate în mediul online. Într-una dintre cele mai șocante postări, aceasta își exprimă public disprețul față de elevii cu nevoi speciale și față de părinții acestora, folosind cuvinte care nu au nicio legătură cu statutul de profesor: „Educarea părinților, ne spuneau profesorii noștri și am subscris. În afară de subiectul EMPATIE, adică cerșeală, în opinia lor, chiar dacă a fi empatic înseamnă altceva, nu am vreun comentariu mai jos. E o programă de atins. Adaptată sau nu, învățând în ce fel vrea neuronul mă-sii atotștiutoare, nu ajung nici să atingă 1% din programă, unii. De ce? E lesne de înțeles. Ce fericită sunt că nu consum alcool! Ce fericită sunt că mi-a dat Dumnezeu un neuron iar pe restul i-am obținut prin muncă! La muncă toate putorile și cerșitul să dispară! Mi-e atât de silă de putori, mie care nu-mi stau mâinile și picioarele zilnic. Cum poate, în ritmul ei. ȘI mă zbat, nu cer pomană de la Stat, să mi-o crească statul. Cică vreau să dreg. Ce să dreg, mă' ? Mai poate cineva drege o legumă? E stricată și gata. Hai, pa, mă duc să mă culc, nu de alta dar trebuie să-mi câștig banii mâine.”

Postare scrisă de Camelia Miron

Atacul profesoarei de la Colegiul „Mihai Bravu” continuă într-o notă vulgară la adresa celor care încearcă să o tragă la răspundere sau să o reclame la instituțiile statului, invocând perioada regimului comunist ca model de integrare prin forță: „Și, concluzionând că: cum e turcul e și pistolul! Așa că, ce comentarii să aștept? Se duc, reclamă, duceți- vă la dr@cu să vă ia, tot prostănaci rămâneți. Ceaușescu îi trimitea pe toți la școală și la muncă. Azi, toate putorile vor ajutoare și drepturi. Să dea STATUL. Poate să vă înmoaie și posmagii, nesimțiților! La muncă toată lumea, lăsați lamentările! Și mai veniți și la «A doua șansă», școala nu e o rușine la nicio vârstă. Pe două - trei conturi am intrat, atât, am văzut fețe, unele vopsite, sulemenite dar un ochi vigilent observă niște lucruri. Observă dincolo de vopsea și de aparențe Așa că de ce mama naibii ne mai punem întrebări? Asta e o parte a societății. Mă, Statule, ce împrăștii prin aer? Sigur, glumesc, sau... nu, PROSTIE . În absolut orice loc mergi, trebuie să-ți iei binoclul pentru a sesiza câțiva intelectuali, la acest mod s-a degradat societatea”

Postare scrisă de Camelia Miron

Într-o altă reacție violentă pe pagina sa, profesoara Camelia Miron a definit în mod personal și total eronat noțiunea de discriminare în învățământ, lovind direct în dreptul constituțional la educație al copiilor cu deficiențe de învățare: „DISCRIMINAREA elevilor e când cel cu CES- nu știe să scrie, nu vorbește bine- termină un liceu la fel ca cei care învață pe rupte pentru medii de zece.”

Postare scrisă de Camelia Miron

Ce înseamnă, de fapt, diagnosticul de CES? Definiția medicală care desființează etichetările

În timp ce un cadru didactic folosește termeni incalificabili pentru a descrie elevii cu dificultăți, legislația din România, corelată cu criteriile medicale stricte, oferă o perspectivă complet diferită. Conform Cadrului General Medical și Educațional, Ordinul nr. 1985/2016 : „Necesitățile educaționale suplimentare reprezintă nevoi stabilite în dinamica dezvoltării copilului de către medicul de specialitate care identifică diagnosticul generator de deficiență sau tulburare de învățare.”

De asemenea, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului explică clar: „Acești copii necesită o adaptare a predării și o asistență complexă, medicală și socială, conform particularităților individuale”.

Din perspectivă clinică, elevii cu CES se confruntă cu afecțiuni sau tulburări care cer în mod legal strategii didactice diferențiate și sprijin specializat, nu marginalizare sau insulte publice.

Ordinul nr. 1985/2016

Scuze administrative și atacuri la adresa alocațiilor: „Să dai 5000 lei unui copil, e un salariu”

Într-o încercare de a-și justifica derapajele anterioare și de a se pune la adăpostul legii, profesoara Camelia Miron a încercat ulterior să ofere ceea ce ea numește o „traducere” pentru cei care au criticat-o. Cu toate acestea, ea continuă să atace sprijinul financiar oferit de stat pentru copiii cu dizabilități: „Rezumatul tuturor celor scrise până aici, unii sunt mai înceți în înțelegere. Copiii cu CES au dreptul la învățământ de masă. Nu toți. CJRAE evaluează, trimite în școli sau în învățământul special. Dar școala e obligată ca, atunci când e depășită, să trimită înapoi la reevaluare. Depășită nu în sensul că profesorii, prof de sprijin sau consilierii dorm ci atunci când situația unui elev ține de alt gen de specialiști. Bolile apar, dispar, se atenuează sau se amplifică iar școala are obligația să fie vigilentă. Aceasta e TRADUCEREA pentru voi pe care vă aștept la «A doua șansă», având și această formă de înv. Doar suntem liceu mare, ne respectăm. Dacă e imposibil de înțeles. Calm: fiecare frază a mea din postările anterioare se încadrează în limitele legii.”

Cadrul didactic susține că notarea elevilor cu CES cu note de trecere doar din milă sau de frică ar distruge destine, adăugând comentarii ironice la adresa sumelor alocate pentru sprijinirea acestor copii: „A tremura de frică și a da 5-ul pe bandă rulantă înseamnă exact contrariul afirmațiilor celor care ați sărit ca arși. Înseamnă a distruge un destin, pentru că ne-a fost frică să tragem de mânecă CJRAE si a da o șansă unui copil să ajungă pe mâna celui pregătit pentru evoluția lui. Sunt copii care sunt direcționați de la o formă de înv la cealaltă repetat. Asta trebuie să facă școala, să ofere o șansă fiecărui copil, nu să îi ducă pe toți, cu valul, spre absolvire. Se merge în învățământul special, se revine, etc. Iar STATUL face suficient, în opinia mea. Să dai 5000 lei unui copil, e un salariu. Mai mult, s-a dat drumul la terapie gratis. Lăsați amenințările, fasoanele, poveștile cu discriminarea, sensibilizează doar pe cei cu 3 neuroni. Tremurăm de frică? Păcat! Fiecărui copil îi trebuie altceva. Nu le dăm însoțitor și hai la drum. Să le dăm specialistul care se mulează pe necesitățile lor. Aceasta e ESENȚA! Dar, de, GREU de înțeles. Noi nu știm să scriem 3 cuvinte corect în lb rom și vorbim de instituții grele. La treabă cu copiii, nu doar văicăreli!”

Postare scrisă de Camelia Miron

Profesoara a continuat atacurile într-o altă postare intitulată „Parteneriat, nu doar pretenții: responsabilitatea părinților copiilor cu dizabilități”, în care a întărit ideea că obligațiile financiare și de recuperare aparțin exclusiv familiilor: „Înainte ca statul sau școala să facă ceva pentru copilul cu handicap, prima și cea mai mare obligație aparține părintelui. Copilul nu e al Statului. Este o realitate dură, dar pe care trebuie să o privim în față. Statul oferă sprijin financiar, însă acești bani au o destinație clară: recuperarea și terapia copilului, nu alte cheltuieli administrative sau personale.”

Postare scrisă de Camelia Miron

Opiniile internauților sunt împărțite: Între apărarea profesorilor și acuzații de discriminare

În secțiunea de comentarii a postărilor, părerile publicului s-au împărțit rapid între cei care atrag atenția asupra dificultăților reale din sistemul de învățământ de masă și cei care condamnă vehement limbajul suburban folosit de profesoară.

O internaută, Anthohi Gabriela, a sărit în apărarea punctului de vedere al cadrului didactic, susținând că incluziunea nu trebuie să creeze inechități pentru elevii tipici: „Un adevăr spus despre sistemul de învățământ nu este un atac la adresa copiilor cu CES. Iar faptul că unii părinți ajung să amenințe, să jignească sau chiar să blesteme atunci când cineva ridică o problemă nu face ca problema să dispară. Copiii cu CES trebuie sprijiniți, protejați și integrați. Nimeni nu contestă asta. Dar incluziunea nu poate însemna ca ceilalți copii să fie obligați să accepte orice nedreptate în tăcere. Și ei au dreptul la echitate, la recunoașterea muncii lor și la sentimentul că efortul lor contează. Gândiți-vă și la copilul care învață ore întregi, se pregătește, răspunde corect și primește o acrobatică notă, iar apoi vede că un coleg este evaluat într-un mod cu totul diferit și primește o notă pe care el nu o înțelege. Cum îi explici unui copil că trebuie să muncească și să învețe dacă el ajunge să creadă că rezultatul nu mai are legătură cu efortul? Un copil cu CES nu este mai puțin valoros și nici un copil fără CES nu trebuie făcut să se simtă mai puțin important. Dreptatea trebuie să îi cuprindă pe toți. Putem avea empatie pentru copiii cu nevoi speciale fără să cerem celorlalți copii să suporte nedreptăți în numele acestei empatii. Iar dacă nu suntem de acord cu o opinie, o putem combate cu argumente, nu cu amenințări și blesteme. Faptul că cineva spune un adevăr incomod nu îl face dușmanul copiilor noștri.”

Postare preluată de pe contul de socializare al Camelia Miron

Un alt comentariu semnat de Flo flo, alt susținător aduce în discuție realitatea din sălile de clasă: „Știi ce este dureros când un copil cu probleme se ridică din banca alergă și urla prin clasa iar restul copiilor o întreabă pe doamna ei de ce nu au voie să facă asta că și ei sunt copii, te întreb pe tine părinte deștept ce le spui”

Postare preluată de pe contul de socializare al Camelia Miron

De asemenea, o altă susținătoare, Mezei Pop Maria Lavinia, a atras atenția asupra faptului că mulți tineri profesori fug de clasele în care sunt integrați elevi cu cerințe speciale: „Nici măcar unul/una din cei care o condamnă pe autoarea postării nu sunt în "pielea" ei. Cunosc foarte mulți tineri ce urmează studii pedagogice. Când fac practică, în momentul în care se reîntâlnesc, știți care e primul lucru pe care-l întreabă:" Ai avut copii cu CES?" Iar, dacă răspunsul e "da": "Cum te-ai descurcat?" Dacă însă răspunsul e "nu", nu mai urmează o altă întrebare ci o exclamație:" Ce norocos/norocoasă ești!" Ceea ce nu vor părinții să înțeleagă, generația asta de părinți cu copii atțpici: nimeni nu-i urăște, cadrele didactice încearcă să-i ajute, dar niciodată nu se vor putea ocupa (nici ca timp, nici ca specializare) de ei cum se ocupau/ocupă profesorii de la școlile destinate copiilor cu deficiențe de învățare. Gândiți-vă puțin (sau mai mult) la cadrul didactic pe care-l trag la răspundere si părinții copiilor cu CES dar si părinții celorlațți copii din clasă, fiecare văzându-și propriul interes. Eu am asistat la o astfel de ședință pe când era copilul meu în clasa I. Mi-a fost milă de învățătoare. Știți câți tineri buni pedagogi se îndreaptă spre o altă meserie după ce au de-a face cu clase în care sunt copii atipici? Mulți, vă spun din proprie experiență. Școlile speciale, acolo unde mai sunt, chiar ajută! Ăsta le e specificul, pregătirea, dotările. Copiii au mai multe șanse de reușită, de evoluție în mediul creat pentru ei.”

Postare preluată de pe contul de socializare al Camelia Miron

Poziția instituțională a ISMB și analiza cadrului normativ

În urma afirmațiilor atribuite cadrului didactic de la Colegiul Tehnic „Mihai Bravu”, Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) a formulat o poziție oficială prin inspectorul școlar general, Florian Lixandru, stabilind conduita procedurală și reasumând principiile etice și legale ale sistemului național de învățământ.

Conform normelor administrative, aplicarea oricărei măsuri disciplinare este condiționată de cercetarea prealabilă, ISMB solicitând unității de învățământ clarificările necesare. Florian Lixandru a precizat: „În ceea ce privește situația concretă semnalată, Inspectoratul Școlar al Municipiului București va analiza informațiile apărute în spațiul public și va solicita unității de învățământ clarificările necesare. Orice eventuală măsură trebuie însă adoptată numai după verificarea faptelor, cu respectarea procedurilor legale, a competențelor instituționale și a dreptului persoanei vizate de a-și prezenta punctul de vedere.”

Din perspectivă deontologică, autoritatea de reglementare a subliniat incompatibilitatea manifestărilor discriminatorii cu statutul profesiei didactice. În acest sens, reprezentantul ISMB a declarat: „Inspectoratul Școlar al Municipiului București reafirmă fără echivoc că respectarea demnității fiecărui copil, indiferent de situația sa medicală, socială sau educațională, reprezintă un principiu fundamental al școlii românești și o obligație pentru toți cei care își desfășoară activitatea în sistemul de educație. Afirmațiile care stigmatizează, umilesc sau desconsideră copiii cu cerințe educaționale speciale ori persoanele cu dizabilități, precum și familiile acestora, sunt incompatibile cu valorile pe care școala trebuie să le promoveze: respectul, empatia, incluziunea, echitatea și nediscriminarea. Dincolo de libertatea de exprimare de care beneficiază orice persoană, statutul de cadru didactic presupune o responsabilitate profesională și morală aparte. Profesorul nu este doar un transmițător de cunoștințe, ci și un reper de conduită pentru elevi și pentru comunitatea din care face parte. Limbajul degradant sau discriminatoriu la adresa unor copii vulnerabili nu poate fi asociat valorilor profesiei didactice și principiilor educației incluzive.”

Poziția oficială a ISMB reîncadrează problematica integrării elevilor cu Cerințe Educaționale Speciale (CES) ca pe o obligație structurală a sistemului de învățământ, nu ca pe un act discreționar de toleranță. Florian Lixandru a concluzionat: „Considerăm că această situație trebuie să constituie un prilej pentru întreaga comunitate educațională de a reafirma un principiu esențial: copilul cu CES nu este o problemă a școlii, ci un copil pentru care școala trebuie să găsească soluții educaționale adecvate. Incluziunea nu este un act de toleranță sau de bunăvoință, ci o responsabilitate a sistemului de educație. Școala trebuie să rămână un spațiu în care niciun copil și nicio familie să nu fie umiliți, etichetați sau excluși din cauza unei dizabilități ori a unor cerințe educaționale speciale.”

Florian Lixandru, inspector școlar general

Dincolo de dezbaterea reală din societate privind eficiența integrării copiilor cu CES în școlile de masă, limbajul plin de ură, etichetările inumane precum „legume” sau „putori” și instigarea publică venite din partea unui profesor de liceu depășesc orice barieră a eticii profesionale.

Un cadru didactic are obligația legală și morală de a proteja demnitatea fiecărui elev, indiferent de problemele medicale sau educaționale pe care acesta le întâmpină. Rămâne de văzut ce măsuri urgente vor lua conducerea Colegiului Tehnic „Mihai Bravu”, Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) față de derapajele grave ale profesoarei Camelia Miron.