REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.8° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
8.8° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Șofer MORT de BEAT a GONIT cu o Lancia prin Mamaia și a lovit două persoane

Șofer MORT de BEAT a GONIT cu o Lancia prin Mamaia și a lovit două persoane

Replica API 22 august 2017 | 00:00 412

Este din Valu

Este din Valu

Un tânăr din Valu lui Traian, aflat sub infuența băuturilor alcoolice s-a urcat beat la volan și a lovit două persoane aflate pe trecere, după care a fugit. În plus, acesta nu are nici permis de conducere.

Un accident rutier a avut loc în staţiunea Mamaia, în apropiere de hotelul Astoria! În seara de duminică, 20 august, doi pietoni au fost loviţi de o maşină, şoferul fugind de la locul faptei! Victimele au fost preluate de o ambulanță și transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Şoferul fugar a fost prins în Mamaia Sat, în apropiere de Campingul pescăresc și adus la locul faptei, unde a continuat să manifeste un comportament agresiv.

A fost încătușat și condus la audieri. Odată cu el, la Poliție a fost condus și pasagerul din autoturism. Mai exact, Andrei Gheorghe Bahri, în vârstă de 23 de ani, a condus, la ora 22.20, un autoturism marca Lancia Lybra pe bulevardul Mamaia din stațiunea cu același nume, pe banda a doua, pe sensul Constanța - Năvodari. Ajungând la trecerea pentru pietoni din zona hotelului Astoria, a surprins și accidentat două persoane care s-au angajat în traversarea carosabilului pe marcajul pietonal.

Ulterior, șoferul a părăsit locul faptei fără încuviințarea organelor de Poliție, fiind prins la scurt timp. Acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice, rezultatul fiind de 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat. Oamenii legii au declanșat cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a desfășurat nefericitul eveniment. Individul a fost reținut și propus spre arestare.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Bai, e ceva. Era si beat.Putea mai mult.
0
0
nu avea dar...era putin mai colorat la fatza
7
0
Si nu avea nr de BG?
4
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614