REPLICA ONLINE CONSTANTA

3.4° Constanța Vin., 6 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7635
3.4° Constanța Vineri, 6 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7635
 

Statul Major al Forţelor Navale: Nu au fost identificate mine marine aflate în derivă

Statul Major al Forţelor Navale: Nu au fost identificate mine marine aflate în derivă

A.F. 14 august 2023 | 19:56 919

Statul Major al Forţelor Navale (SMFN) anunţă, luni seară, după cercetarea spaţiului maritim din proximitatea litoralului românesc, că nu au fost identificate mine marine aflate în derivă.

Statul Major al Fortelor Navale: Nu au fost identificate mine marine aflate in deriva

Conform unui comunicat de presă al SMFN, Forţele Navele Române au executat misiuni de cercetare a spaţiului maritim din proximitatea litoralului românesc în urma informării primite, în jurul orei 10,00, de la ISU Dobrogea, cu privire la explozia unei posibile mine marine în zona digului de la Costineşti şi la existenţa unei mine aflate în derivă în zona digului de larg al Portului Mangalia.

"Scafandrii EOD şi o navă a Gărzii de Coastă au executat o misiune comună de cercetare a raionului maritim din apropierea ţărmului de la Costineşti, în urma căreia nu au fost identificate mine marine aflate în derivă. Tot în cursul zilei de astăzi, puitorul de mine şi plase 'Viceamiral Constantin Bălescu' (PM-274), un elicopter IAR Puma Naval şi un avion de patrulare al Statelor Unite ale Americii au executat, începând cu ora 13,00, misiuni conjugate de cercetare maritimă şi aeriană, în spaţiul maritim cuprins între Constanţa şi Mangalia, în urma cărora nu au identificat nicio mină marină aflată în derivă în spaţiul monitorizat", arată sursa citată.

Misiunile de monitorizare a raionului maritim aflat în responsabilitatea Forţelor Navale Române vor continua.

De la începutul războiului din Ucraina, în luna februarie 2022, Forţele Navale Române şi-au adaptat planurile de activităţi şi desfăşoară acţiuni sistematice de cercetare a spaţiului maritim din zona de responsabilitate, cu nave şi aeronave militare, în colaborare cu structurile din sistemul naţional de apărare, cu atribuţii în domeniu, precum şi cu partenerii din Alianţa Nord-Atlantică, se mai precizează în comunicatul menţionat, scrie Agerpres.


Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Prin publicarea unui comentariu, utilizatorul confirmă că a luat cunoștință de aceste reguli și este de acord să le respecte.
Oricum , sper sa-i fi dus capul si sa verifice zona !
0
0