REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
15.4° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Străzile din Constanța, luate la pas de polițiști: zeci de persoane legitimate!

Străzile din Constanța, luate la pas de polițiști: zeci de persoane legitimate!

Replica API 5 aprilie 2019 | 03:29 537

Polițiștii din cadrul Secției 3, la data de 3 aprilie a.c., în intervalul orar 15.00 – 19.00, au desfășurat o acțiune de prevenire a faptelor de tulburare a ordinii și liniștii publice în zona de competență.

Astfel, au fost legitimate un număr de 36 de persoane, polițiștii aplicând 19 sancțiuni contravenționale (18 la Legea 61/1991R privind faptele de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și una la OUG 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români), în valoare totală de 3.340 lei. Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța vor continua astfel de acțiuni în vederea asigurarării unui climat de ordine și liniște publică.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
putia ordine in parcarile de pe langa spital judetean
0
2
Ce actiune e asta cu 36 de persoane legitimate? Frectie la picior de lemn dupa cum sunt rezultatele.
2
0
Tomis 3 cel mai de cacat cartier de cand cu ciorile adunate. Ciori la piata, ciori pe drum, ciori vecini, ciori ciorditoare etc..
2
0
Organul nu are caciulita pe capusor. Comandantul sectiei 3 o sanctioneaza? A incalcat regulamentul. Comandante, cand o sanctionezi?
7
0
Astept cu interes momentul in care vor incepe violentele impotriva acestei grupari de crima organizata perceptoare de taxe de protectie numita politia locala!!!
7
1
la cacat cu jalnica de politie romana, care la kustendje, a ajuns sa fie condusa de cioara borata de dancu!!!
16
0
Besi, in mortii tai, de nationalitate conlocuitoare jegoasa!!!!!!!!!!!!
13
2
Dar tiganimea cand o legitimati?nu ii vedeti ca vand tigari zilnic in tomis 3?nu vedeti ca au distrus zona aceea unde i-ati mutat?cate talharii si masini distruse, de cand stau ei acolo, aveti idee cate sunt?sigur, dar nu le spuneti.De ce inchideti ochii la toate mizeriile facute de ciori?pana cand?de ce se vrea tigania asta in Cta si noua ne mareste Fagabou ggcaloria si impozitele?ca sa isi tina votantii.Ti se face scarba
24
1
Au coborat din masini...unde s-a ajuns......
9
0
Pe mine m a legitimat dar aveam mainile ocupate i am rugat sa tina un pic punga si am aratat actele. Era sa uit la politista sacosa. 1 kg de cocaina s ar fi dus dracului. Oricum s-a crapat un pic pungulita din buzunar ca aveam maceta bagata pe sub haina si nu avea loc din cauza cagulei si a cititorului de carduri
16
0
Altfel nu va mai civilizati romanasilor, comportamentul fata de semenii vostrii este dezastruos.
4
15
asa se mareste bugetul statului, bagati amenzi si pe faptul ca respiram
18
4
Va luam gatul militienilor!
14
7
Dar in cel mai meserias cartier, Henri Coanda, cand o legitimati ciorile care-si fac veacul pe acolo?!
25
0
Pe cand o sa se intample asta si in tomis 2
20
3
ca e stat politienesc, va faceati ca nu pricepeti. Cetateanul e oprimat la maxim. Doar minoritarii au drepturi si nu au obligatii.
33
0
Articolul este complet idiot . Autorul se sanctioneaza cu mustrare .
19
1
ce au prevenit, ca nu mi dau seama? sa numai iesi pe strada? sa nu ai voie decat sa stai toata ziua cu buletinul in buzunar? ce naiba s a prevenit?? In 5 ani stand in anglia nici un politist nu m a intrebat, deranjat sau hartuit in vreun fel vreodata. Si astia dau amenzi ca nu ai buletin la tine? Ce liniste se asigura cand tu dai amenzi pentru resedinta.Ce treaba are linistea cu adresa unde stau? Cat de cretina a ajuns tara asta este incredibil de imaginat.
36
1
Aveti plan la amenzi? Vedeti neregulile,hotiila nimictiganii si mafia care nu respecta nimic!
26
0
Duduia Agent Sef nu a invatat-o nimeni ca nu are voie sa presteze in unifirma fara apatana acoperita ! Nu ne interezeaza cocul ei de tatza ! Urat mai da imaginii Politiei aceste cumetre angajate la apelul bicancilor !
24
6
Pe strada la mine niste tigani au ocupat o ruina RAEDPP. P-aia nu-i vede si nu-i mai legitimeaza nimeni. Privilegiu electoral.
34
2
De necrezut! Pe deoparte amendeaza politia locala pe de alta politia nationala. Chiar aveti plan la amenzi? Rusine!
28
5
le e foame rau... dau amenzi dean pwlea pe aia care talharesc si violeaza nu ii vede nimeni
27
3
comunitarii au mai dat o tura printre tomberoane iese de o avansare
20
5
Vineee Pasteleeeeeee
24
2
Asta se numeste a iesi la produs pentru partid.
36
4
Veneam de la piata grivitei cu e sacosi pline, pe strada I. G. Duca, si ma opreste patrula, ma legitimeaza si ma intreaba daca ma duc sa vand ce am in sacose. Asta este ceva constructiv?
40
4
Mwie Dragnea
26
9

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272