Studentul american de la Medicină care droga tinerii și apoi îi viola a fost condamnat!
Studentul american de la Medicină care droga tinerii și apoi îi viola a fost condamnat!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDimant Etan Tzvi este american și studiază Medicina la Constanța. Homosexual fiind, acesta avea obiceiul să racoleze tineri în cluburi, mai ales în Goblin, și apoi îi invita acasă, le dădea de băut un ,,cocktail" format din alcool și benzodiazepine, după care întreținea cu ei raporturi sexuale. Așa au pățit și cei doi tineri din Medgidia, care l-au și reclamat, ulterior.
Magistrații din cadrul Judecătoriei Constanța au decis condamnarea lui Diman Etan Tzvi la 19 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de viol, participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, ultraj contra bunelor moravuri și influențarea declarațiilor. Sentința nu este definitivă, pe 6 aprilie 2023 urmând a se judeca apelul.
Dimant Etan Tzvi este american și studiază Medicina la Constanța. Homosexual fiind, acesta avea obiceiul să racoleze tineri în cluburi și apoi îi invita acasă, le dădea de băut un ”cocktail„ format din alcool și benzodiazepine, după care întreținea cu ei raporturi sexuale. Așa au pățit și cei doi tineri din Medgidia care l-au reclamat, pe 12 iunie 2017, care au spus că i-a luat amețeala și că nu mai știu nimic.
Victimele s-au trezit în dormitor, dezbrăcate!
Așa s-a întâmplat a data de 12.06.2017, când doi tineri din municipiul Medgidia, în vârstă de 20, respectiv 21 de ani, au reclamat faptul că bărbatul în cauză le-ar fi administrat un produs medicamentos, după care ar fi fost agresați sexual de către acesta. Ei merseseră la domiciliul lui Etan, în calitate de amici, după ce se împrieteniseră în club și apoi li s-a rupt firul, știind doar că au băut ceva.
Tinerii au declarat că i-a luat amețeala în timp ce stăteau pe canapeaua din sufragerie și că îi vedeau fața americanului. "Râdea", au spus ei. Apoi s-au trezit în dormitor, dezbrăcați. Și-au dat seama ce s-a întâmplat și au plecat. Pe drum au făcut accident rutier, lovind mai multe mașini din pricina faptului că erau amețiți. Au povestit totul anchetatorilor, iar aceștia au și demarat cercetările și au organizat o acțiune complexă în noaptea de 24 spre 25.06.2017, pe raza stațiunii Mamaia, fiind folosit un investigator sub acoperire pentru întâlnirea cu respectivul bărbat.
La percheziție s-a descoperit o adevărată farmacie
Ulterior au fost efectuate percheziții la locuința bărbatului și asupra autoturismului acestuia, fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor 30 de flacoane de produse medicamentoase ce conțin benzodiazepine, recipienți cu lichide susceptibile a conține benzodiazepine, 5 laptopuri, un DVR, 7 telefoane mobile, mai multe medii electronice de stocare a datelor și diferite obiecte destinate obținerii satisfacției sexuale.
Benzodiazepinele, potrivit castlecraig.ro, sunt medicamente cu efect tranchilizant mediu sau minor, folosite pentru tratarea psihozei. Acestea sunt cunoscute şi sub numele de diazepam (Valium, Diazemuls), lorazepam (Ativan), clonazepam (Klonopin, Catapres, Dixarit), alprazolam (Xanax). Folosite în mod excesiv, benzodiazepinele devin droguri, deoarece au acelaşi efect că acestea şi provoacă dependenţă. Acestea încetinesc activitatea sistemului nervos central. Ele scad nivelul de anxietate, au efect sedativ, proprietăţi anticonvulsive (reduc convulsiile) şi relaxează muşchii.
Ce sunt benzodiazepinele?
Benzodiazepinele sunt medicamente cu efect tranchilizant mediu sau minor, folosite pentru tratarea psihozei. Acestea sunt cunoscute şi sub numele de diazepam (Valium, Diazemuls), lorazepam (Ativan), clonazepam (Klonopin, Catapres, Dixarit), alprazolam (Xanax). Folosite în mod excesiv, benzodiazepinele devin droguri, deoarece au acelaşi efect că acestea şi provoacă dependenţă. Acestea încetinesc activitatea sistemului nervos central. Ele scad nivelul de anxietate, au efect sedativ, proprietăţi anticonvulsive (reduc convulsiile) şi relaxează muşchii.
Trei pedepse de 10 ani de închisoare
Magistrații din cadrul Judecătoriei Constanța au decis condamnarea lui Dimant Etan Tzvi la câte 10 ani de închisoare pentru fiecare faptă de viol, 3 ani pentru participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, 1 an pentru ultraj contra bunelor moravuri și 3 ani pentru influențarea declarațiilor însă în urma contopirii pedepselor, inculpatul urmează să execute 19 ani de închisoare. Sentința nu este definitivă, pe 6 aprilie 2023 urmând a se judeca apelul.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News