REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.5° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.5° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Suntem în siguranță! Ca să evite o tragedie ca în Italia, CNAIR repară podurile din Constanța cu o firmă... din Italia

Suntem în siguranță! Ca să evite o tragedie ca în Italia, CNAIR repară podurile din Constanța cu o firmă... din Italia

Replica API 3 septembrie 2018 | 00:16 399

Contract de două milioane de euro

Contract de două milioane de euro

CNAIR va plăti două milioane de euro pentru repararea podurilor din Constanța, parte a măsurilor menite să evite o tragedie precum cea petrecută luna trecută în Italia, unde prăbușirea unui pod de lângă Genova s-a soldat cu moartea a 43 de persoane. Iar lucrurile merg cât se poate de bine. O coincidență sinistră face ca firma angajată să repare podurile din administrarea DRDP Constanța pentru următorii patru ani să fie o firmă din Italia.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a încheiat pe 25 iulie 2018 un contract constând într-un ”acord cadru - 4 ani - Reparații și înlocuiri dispozitive de acoperire a rosturilor de dilatație la poduri, pasaje, viaducte din administrarea DRDP Constanța”. Valoarea estimată inițial a contractului a fost de 7.943.166,55 lei, iar pentru licitația lansată în ianuarie 2018 s-au depus șapte oferte: asocierea Neotehnic Macon SRL (lider de asociere) București- Luconsa B; SRL Galați, MGA Italia SRL (Italia), Freyrom SA București, asocierea TKT Tehnologii și Tensionări în Construcții SRL București (lider de asociere)- TLS SRL (Italia) și Viscolor SRL (Italia).

A prins un contract identic și la Iași

Câștigătoare a fost desemnată Viscolor SRL, din Rovereto (Italia), care va primi pentru serviciile sale 7.051.036 lei, fără TVA. Italienii nu se află la primul contract în România. În martie 2018, Viscolor SRL a mai primit un contract de la CNAIR, pentru lucrări identice celor prestate acum la Constanța, dar pentru DRDP Iași, în valoare de 5.717.477,2 lei, fără TVA. Firma își declară un sediu și în România, pe o stradă din Timișoara, dar nu are deschisă nicio filială oficială în țara noastră.

Ce a însemnat tragedia de la Genova

Numirea unei firme din Italia pentru a întreține podurile din România astfel încât să fie evitată o tragedie precum cea din Italia, cauzată de incompetența unei firme specializate în întreținerea podurilor, reprezintă o concidență neliniștitoare. 43 de persoane au murit şi alte nouă persoane se află internate în spital în stare gravă, după ce un pod rutier de pe autostrada A 10 s-a prăbușit, pe 14 august, în apropiere de Genova.

Autostrade per l'Italia, firma care avea în grijă podul, este o filială a grupului Atlantia, controlat de familia Benetton. Firma a promis că va aloca 500 de milioane de euro pentru refacerea podului și ajutorarea familiilor celor dispăruți. Între timp, guvernul italian încearcă să rezilieze contractele cu societatea în cauză, chiar dacă ar urma să plătească daune contractuale de miliarde de euro.

Rocsana CRISTEA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Pai numai de la tziganii italieni iau pesedeii parandaratul. Ia sa vedem un contract cu o firma norvegiana. Muie dragnea,muie pesede !!!
2
0
Tot guvernul sa plateasca...
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614