Suspiciuni de fraudă, la votul din Consiliul Național al PNL
Suspiciuni de fraudă, la votul din Consiliul Național al PNL
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestToma Petcu, președintele Consiliului Județean Giurgiu și unul dintre liberalii apropiați de Adrian Veștea, a lansat vineri seara, la Antena 3 CNN, acuzații dure privind modul în care s-a desfășurat Consiliul Național al PNL, convocat online pentru aprobarea Congresului Extraordinar și a modificărilor la Statutul partidului.
Petcu a afirmat că nu s-a conectat la ședință pentru că are „dubii foarte mari” cu privire la corectitudinea procedurii și a susținut că votul online nu a putut fi verificat real de participanți.
„Eu personal nu am dorit să mă conectez pentru că am dubii foarte mari asupra corectitudinii acestui Consiliu Național”, a declarat Toma Petcu.
Acuzații privind votul online: „Vedeau pe ecran doar pe Bolojan și Motreanu”
Potrivit lui Toma Petcu, problema principală a fost formatul online al reuniunii, care ar fi făcut imposibilă verificarea prezenței și a voturilor exprimate.
Acesta a spus că a discutat cu mai mulți colegi din țară care s-au conectat la ședință și care i-ar fi relatat că nu puteau vedea cine participă efectiv și cum votează fiecare organizație.
„A fost un Consiliu Național în mediul online și noi n-am avut acces să vedem exact câți s-au conectat, cum au votat colegii. Eu nu m-am conectat, dar mi-au povestit colegii din țară care s-au conectat. Vedeau pe ecrane doar pe domnul Bolojan și pe domnul Motreanu și în rest nu vedeau absolut nimic”, a susținut Petcu.
Liberalul a afirmat că, în aceste condiții, nu putea fi făcută o numărătoare paralelă a voturilor.
„Erau sute de oameni care spuneau da sau nu și numărătoarea exactă nu aveai cum să o faci. Într-o sală e greu să numeri câteva sute de oameni, dar în mediul online este și mai complicat”, a mai spus acesta.
Petcu vorbește despre suspiciuni de fraudă
Întrebat dacă suspectează o „fraudă digitală” la reuniunea Consiliului Național, Toma Petcu a răspuns că are suspiciuni privind corectitudinea întregii proceduri.
„O fraudă în general, că e digitală, că e fizică. Este foarte greu de verificat”, a afirmat președintele CJ Giurgiu.
Petcu a mai susținut că există necorelări între prezența anunțată inițial și voturile raportate ulterior la unele puncte de pe ordinea de zi.
„Sunt necorelări între prezența spusă inițial și numărul de voturi rezultate la un moment dat din adunarea voturilor pentru, împotrivă și abțineri. Se depășesc cu 17 voturi numărul de voturi din prezența inițială”, a spus Toma Petcu.
El a precizat că ședința ar fi fost înregistrată și că tabăra care contestă actuala conducere a PNL va compara înregistrările cu datele oficiale ale votului.
Semne de întrebare privind organizația Giurgiu
Toma Petcu a ridicat semne de întrebare și cu privire la participarea organizației PNL Giurgiu la ședința online. Acesta a afirmat că, din informațiile sale, în afară de Dan Motreanu și Gabriela Horga, nu ar mai fi fost clar cine s-a conectat din partea organizației.
„Am înțeles că s-a spus, la un moment dat, că sunt trei conectați online de la Giurgiu. Eu am verificat după ședință și am înțeles că, în afară de domnul Motreanu, care este membru al organizației Giurgiu, și doamna Horga, nu s-ar mai fi conectat nimeni altcineva. Suntem și noi curioși care este a treia persoană”, a declarat Petcu.
În intervenția de la Antena 3 CNN s-a discutat și despre varianta în care a treia persoană ar fi fost reprezentanta Organizației Femeilor Liberale, însă Petcu a insistat că aceste lucruri trebuie verificate pe baza datelor oficiale și a proceselor-verbale.
Veștea nu a confirmat participarea la Congresul de duminică
Toma Petcu a făcut precizări și în legătură cu Adrian Veștea, candidatul desemnat pentru funcția de prim-ministru, despre care a spus că nu a anunțat participarea la Congresul Extraordinar al PNL programat duminică, 21 iunie.
Potrivit lui Petcu, Veștea a cerut amânarea Congresului pentru 28 iunie, tocmai pentru a exista timp pentru o competiție reală și pentru pregătirea unei moțiuni.
„Domnul Veștea a solicitat domnului Bolojan să mute Congresul pe 28 iunie. Nu a spus niciodată că va participa la Congresul de duminică. A solicitat o amânare ca să poată participa la Congresul din 28”, a precizat Petcu.
Întrebat dacă Adrian Veștea ar putea veni totuși duminică la Congres sau dacă ar putea depune o moțiune, Toma Petcu a răspuns că acest lucru nu este sigur.
„Deocamdată nu este sigur. Domnul Veștea se ocupă de programul de guvernare, de echipa de miniștri și negociază majoritatea”, a spus acesta.
Consiliul Național a convocat Congresul și-a aprobat noul Statut
Consiliul Național al PNL a aprobat vineri seara convocarea Congresului Extraordinar pentru duminică, 21 iunie, la ora 12.00. Tot în aceeași ședință au fost aprobate și modificările la Statutul partidului.
Ilie Bolojan a transmis, după ședință, că noul statut a fost votat cu peste două treimi din voturi și că modificările sunt menite să evite fragmentarea internă și să încurajeze responsabilitatea politică. El a anunțat că își va depune candidatura pentru șefia PNL împreună cu echipa sa.
De cealaltă parte, tabăra Veștea acuză că noul statut concentrează puterea în mâinile președintelui partidului și că organizarea Congresului într-un termen atât de scurt limitează dezbaterea democratică.
Conflictul intern din PNL are loc în plină criză politică, după ce președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Adrian Veștea candidat pentru funcția de prim-ministru, iar conducerea PNL a decis să nu susțină învestirea unui guvern condus de acesta.
Tabăra Veștea a contestat deja în instanță mai multe decizii ale conducerii PNL, iar după ședința de vineri au apărut noi acuzații privind legalitatea și corectitudinea procedurilor interne, citează stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
17.7° Constanța 



.jpeg_t.jpeg)



.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)




