rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 25 septembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Tabere de vară pentru copiii cu nevoi sociale sau dizabilităţi din Constanţa

Ministerul Tineretului şi Sportului a aprobat Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa, pentru anul 2018, conform metodologiei în vigoare, următoarele locuri pentru tinerii cu nevoi sociale şi pentru tinerii cu dizabilităţi: 32 de locuri pentru desfăşurarea de tabere sociale pe perioada vacanţei de vară 2018; 263 de locuri pentru desfăşurarea de tabere pentru persoane cu dizabilităţi pe perioada vacanţei de vară 2018.

Beneficiarii taberelor sociale care se vor desfăşura în vacanţa de vară a anului 2018 vor fi în procent de 50% elevi proveniţi din familii al căror venit mediu lunar pe membru de familie este de până la 50% din salariul minim brut pe economie şi în procent de 50% elevi care beneficiază de o măsură de protecţie specială, instituită conform Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului,republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În situaţia în care numărul elevilor care pot participa la aceste tabere este mai mare decât numărul locurilor aprobate, elevii vor fi selectaţi având la bază următoarele criterii : mediile generale din ultimul an școlar încheiat, performanțele sportive și performanțele artistice. Dosarele vor fi centralizate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, care le vor transmite spre aprobare Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa.

Dosarele vor conţine: Cerere tip, documentele care atestă faptul că elevul este provenit din familii al căror venit mediu lunar pe membru de familie este de până la 50% din salariul minim brut pe economie (hotărârea Comisiei pentru Protecţia Copilului sau sentinţa judecătorească prin care s-a instituit măsura de protecţie specială); adeverinţa care atestă calitatea de elev în învătământul de stat şi media la învăţătură din ultimul an şcolar.

Pentru participarea la tabăra socială este obligatorie media 10 la purtare sau calificativul “foarte bine”. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa (școlile) îşi vor asuma întreaga responsabilitate cu privire la întocmirea dosarelor beneficiarilor, avizarea acestora şi transmiterea lor către Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa.

Dosarele de candidatură se vor depune la sediul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa (strada Ion Bănescu, nr. 2, Constanţa), până pe data de 04.05.2018, urmând a fi aprobate în limita locurilor disponibile.

Pentru tabere pentru persoane cu handicap dosarele vor conţine:

- cererea privind acordarea unui loc de tabără gratuit pentru persoana cu handicap (cererea poate fi depusă atât de părinte sau reprezentantul legal al persoanei cu handicap cât şi de un reprezentant al unităţii de învăţământ de care aparţine);

- copie după documentul care atestă gradul de handicap;

-adeverinţa emisă de unitatea de învăţământ care atestă încadrarea într-o formă de învăţământ.

Dosarele de candidatură se vor depune la sediul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa (strada Ion Bănescu, nr. 2, Constanţa), până pe data de 04.05.2018, urmând a fi centralizate, verificate şi aprobate în limita locurilor disponibile.

Metodologia completă de acordare a taberelor sociale şi a celor pentru persoane cu handicap se găseşte pe site-ul www.dsjconstanta.ro Tineret – Oferta Turistica – Tabere Gratuite 2018.

F.B.

marţi, 17 aprilie 2018853
Comentarii
Vremea
15°12.3° - 15° marţi, 25 septembrie 2018
nori împrăștiațiUmiditate: 100%
Vânt: 7.16 m/s din NV
Presiune: 1035.55 milibari

Loto
6/4941415233447
5/4061823384016
joker222427394017
Horoscop
mai mult...SPSportRT
25 sep 00:00SportSimona Halep debutează la Wuhan, dar e cu gândul în altă parte: "Sunt nerăbdătoare! Abia aștept să înceapă"

Simona Halep (26 de ani, 1 WTA) debutează azi la WTA Wuhan, împotriva slovacei Dominika Cibulkova (31 WTA). Liderul...418

25 sep 00:00SportMiracolul Denis Pașcovici: medicii nu-i dădeau nici o șansă, acum se pregătește să-și facă buletin

Operat de 17 ori pe creier, din care nu mai are decât 20 la sută, în urma unui cancer cranian, Denis, fiul fostului...814

25 sep 00:00SportReplica lui Becali, după ce Dică a spus că el e șeful în vestiar: "Așa i-am transmis"

Nicolae Dică, 38 de ani, a transmis un mesaj categoric, anunțând că în vesitarul echipei există un singur șef,...482

25 sep 00:00SportMonica Niculescu s-a calificat în optimile probei de dublu la Wuhan

Perechea formată din jucătoarea română de tenis Monica Niculescu şi americanca Vania King s-a calificat, luni, în...207

Politică
25 sep 00:27PoliticăO propunere legislativa IMPORTANTĂ a fost adoptată de Senat: Parlamentarii au aprobat proiectul privind prevenirea şi combaterea spălării banilor

Senatul a adoptat luni o propunere legislativă privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării...379

25 sep 00:20PoliticăLegea off-shore a fost votată în Senat, cu noi modificări

Senatul a adoptat, luni, Legea offshore, care stabilește modul de exploatare a gazelor din Marea Neagră, proiectul...349

25 sep 00:20PoliticăLiviu Dragnea, atac la adresa Parchetului General: intimidează Jandarmeria

Președintele PSD, Liviu Dragnea, consideră că Parchetul General își dorește intidimidarea Jandarmeriei prin...302

25 sep 00:26PoliticăLiviu Dragnea, avertisment pentru Tudorel Toader: Neapartenența la PSD nu e o piedică, ci doar acțiunea și activitatea

Liviu Dragnea a declarat, luni, la Parlament, referitor la postului de ministru al Justiției, că nu este un impediment...341

25 sep 00:21PoliticăCe spune Liviu Dragnea despre plângerea depusă de fiul său la poliție

Președintele PSD Liviu Dragnea a vorbit, luni, după ședința PSD, și despre plângerea depusă de fiul său la...760

25 sep 00:21PoliticăLazăr, replică la afirmaţiile lui Carmen Dan: Procurorii efectuează o anchetă imparţială, efectivă şi independentă

Procurorul general, Augustin Lazăr, a declarat luni că în dosarul privind intervenţia jandarmilor la protestul din...259

25 sep 00:21PoliticăCarmen Dan, despre punerea sub acuzare a şefilor Jandarmeriei: O altă încercare de intimidare; un ordin pe unitate

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, consideră că ancheta de la Parchetul General privind protestul din 10...276

25 sep 00:24PoliticăOrban anunţă că PNL demarează procedura de demitere a lui Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că liberalii au luat decizia de a demara procedura de demitere din...213

25 sep 22:53PoliticăOficialități din India, în vizită de lucru la Cernavodă

Vicepreședinte Indiei, E.S. Dl.Venkaiah Naidu, a vizitat Romania în perioada 18-20 septembrie 2018 cu ocazia...519

25 sep 22:54PoliticăConsilierii din Medgidia, convocați în ședință. Se discută și despre situația societății Apollo Ecoterm SRL

Consilierii municipali din Medgidia iau act de închiderea activității societății Apollo Ecoterm SRL, în ceea ce...311

Monden
25 sep 00:00MondenRod Stewart explică de ce şi-a găsit fericirea cu actuala soţie

Rod Stewart şi-a găsit în sfârşit liniştea alături de cea de-a treia soţie. Asta deşi Penny este o fată...368

25 sep 00:00MondenDaniela Crudu și-a etalat noile silicoane

La scurt timp după ce a revenit din Madagascar, unde a participat la reality-show-ul ”Ultimul trib” (Antena 1),...388

25 sep 00:00MondenCe a spus Cezar Ouatu după audițiile de la X Factor Marea Britanie: Misiunea mea e completă

Cezar Ouatu a povestit, duminică seara, ce a simțit după ce a reușit să încânte jurații de la X Factor Marea...225

25 sep 00:00MondenIlka Kis este prima femeie care a apăsat butonul roșu la Ninja Warrior România

Ilka Kis de 26 de ani, din Târgu Secuiesc, este prima femeie care a reușit să apese butonul roșu (buzzerul) la Ninja...214

25 sep 00:00MondenAndreea Esca refuză să-și retușeze pozele. „Mi se pare cam periculos, pentru că după aia te întâlnești cu oamenii”

Om de televiziune de peste 25 de ani, Andreea Esca a luat cu asalt, de ceva vreme, și mediul online, fiind o prezență...260

25 sep 00:00MondenIubita lui Bittman compune pentru Iris. Liliana Ștefan a devenit textierul uneia dintre cele mai îndrăgite trupe rock

E un nou început pentru Iris, după ce "floarea rockului românesc" a fost scuturată de un val de dezertări, dar și...213

25 sep 00:00MondenLili Sandu a fost eliminată de la Exatlon. „Mi-am dorit să-mi depășesc limitele”

Lili Sandu a fost eliminată de la Exatlon, Sezonul 2. Singura concurentă care nu a făcut sport de performanță, din...210

25 sep 00:00MondenPrezentare cu modele din anii ’90 pentru Dolce & Gabbana. Pe podium au urcat Monica Bellucci, Carla Bruni și Helena Christensen

În timp ce modelele tinere defilează la majoritatea prezentărilor de modă, casa de modă Dolce & Gabbana a decis să...242

25 sep 00:00MondenTrupa Metallica va cânta din nou la Bucureşti

Metallica revine la Bucureşti, în turneul "Worldwired", pe 14 august 2019, la Arena Naţională, iar biletul de...176

25 sep 00:00Monden"The House with a Clock in Its Walls" a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american

Povestea fantastică "The House with a Clock in Its Walls", realizată de compania de producţie a lui Steven Spielberg,...153

Mapamond
25 sep 00:00MapamondPreşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, suspendat din nou, temporar, din funcţie

Curtea Constituţională de la Chişinău a decis luni suspendarea temporară a prerogativelor preşedintelui Igor Dodon...161

25 sep 00:00MapamondBrexit: Miniştrii britanici susţin pe deplin planul propus de premierul Theresa May

Miniştrii din guvernul condus de premierul britanic Theresa May susţin pe deplin propunerile acestuia privind ieşirea...160

25 sep 00:00MapamondTurcia: Arestarea a 61 de militari, suspectaţi de legături cu Gulen

Autorităţile turce au ordonat arestarea a 61 de militari de marină şi din cadrul forţelor terestre, inclusiv...174

25 sep 00:00MapamondRusia: Liderul opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi, arestat din nou, chiar la ieşirea din închisoare

Liderul opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi, nu a avut parte de nicio clipă de libertate luni, după ce a executat o...181

25 sep 00:00MapamondAdministraţia Trump intenţionează să restrângă accesul la cartea verde pentru imigranţii care primesc ajutoare sociale

Administraţia Donald Trump are în vedere limitarea accesului la cartea verde, statutul de rezident permanent în...145

25 sep 00:00MapamondPrima vizită în SUA a noului preşedinte cubanez

Noul preşedinte al Cubei, Miguel Diaz-Canel, a ajuns duminică la New York, unde va participa la Adunarea Generală a...161

25 sep 00:00MapamondElveţia: Un canton a votat cu o majoritate covârşitoare pentru interzicerea purtării burqa în spaţiul public

Mai mult de două treimi dintre locuitorii cantonului elveţian Saint-Gall au votat duminică, în cadrul unui...158

25 sep 00:00MapamondMarea Britanie: Un bărbat înarmat cu un pistol cu electoşocuri a fost arestat în faţa Palatului Buckingham

Un bărbat înarmat cu un pistol cu electroşocuri a fost arestat duminică la intrarea rezervată vizitatorilor în...134

25 sep 00:00MapamondPapa Francisc a ajuns în Letonia, a doua etapă vizitei sale apostolice în Ţările baltice

Papa a ajuns luni în Letonia pentru o vizită de câteva ore, dar cu o agendă încărcată care include o rugăciune...146

25 sep 00:00MapamondFocarul de Ebola din RD Congo a provocat 100 de decese probabile

Cel mai recent focar de Ebola care s-a declanşat la 1 august în provinciile Kivu de Nord şi Ituri din nord-estul...152

Sănătate
22 sep 01:02SănătateSemnal de ALARMĂ al medicilor: 'Ucigaşul silenţios' afectează zeci de mii de români

O substanţă din alimentaţie este numit și „ucigașul silențios”, pentru că produce pagube întregului...2136

18 sep 16:33SănătateUn reputat chirurg pediatru din Turcia vine la Constanţa. Şansă în plus pentru copiii nascuţi cu malformaţii grave

În data de 29 septembrie a.c., prof. dr. Ahmet Alptekin, unul dintre cei mai cunoscuţi chirurgi pediatri din Turcia,...634

17 sep 01:03Sănătate„11 căi de luptă împotriva depresiei” – ghid practic, în biblioteca virtuală Baylor

Biblioteca virtuală Baylor se îmbogăţeşte cu un nou ghid de stil de viaţă: „11 căi de luptă împotriva...743

15 sep 00:49SănătateSANAMED nu are contract cu CJAS: ‘În cazul analizelor pentru copii este nevoie de un bilet de trimitere cu parafa medicului!’

Mămica unui băiețel de trei ani a reclamat, zilele trecute, faptul că în momentul în care s-a prezentat la...1492

13 sep 00:38SănătateVeste bună pentru copiii și tinerii cu DIABET: statul va deconta aparatele de monitorizare a glicemiei

Guvernul a adoptat, în ședința de joi, 13 septembrie a.c., un proiect de modificare a Programului național de diabet...2145

14 sep 00:28SănătateEchipa de baschet feminin a Constanţei, pregătită de noul sezon competiţional!

Nou promovată, PHOENIX CONSTANȚA, începe noul sezon competițional 2018-2019 în Liga Națională de Baschet Feminin...670

13 sep 00:38SănătateLupta împotriva depresiei continuă: '11 căi de luptă împotriva depresiei'

Se crede, în mod greşit, că depresia este o stare pe care persoanele afectate şi-o pot controla sau schimba brusc,...917

12 sep 23:20SănătateSimpozion dedicat medicilor din rețeaua sanitară a MAI, în stațiunea Mamaia

Staţiunea Mamaia va găzdui, în perioada 27 – 29 septembrie a.c., a XXI-a ediţie a Simpozionului Național ”Prof....716

10 sep 00:53SănătateInfarctul miocardic acut, cel mai mare „ucigaș” în 2017

Infarctul miocardic acut a fost, în 2017, motivul medical care a dus la cele mai multe decese, se arată în datele...879

8 sep 00:40SănătateRujeola face noi victime: alte 78 de cazuri în ultima săptămână

Alte 78 de cazuri nou-confirmate de rujeolă au fost raportate în ultima săptămână, cele mai multe fiind în...668