REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.7° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
12.7° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

TÂNĂRĂ CU PROBLEME PSIHICE DIN CONSTANȚA, SECHESTRATĂ, BĂTUTĂ ȘI PUSĂ SĂ SE PROSTITUEZE!

TÂNĂRĂ CU PROBLEME PSIHICE DIN CONSTANȚA, SECHESTRATĂ, BĂTUTĂ ȘI PUSĂ SĂ SE PROSTITUEZE!

Replica API 26 iunie 2018 | 10:47 663

O tânără din județul Constanța a trecut prin clipe groaznice! Aceasta a fost sechestrată, bătută și pusă să se prostitueze. Oamenii legii au intervenit, iar o femeie a ajuns după gratii, în timp ce un bărbat este cercetat sub control judiciar.

Potrivit procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova, la data de 19 iunie anul curent, lucrătorii de Poliție din cadrul Postului de Poliție Crucea au fost sesizați cu privire la săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, lipsire de libertate și proxenetism săvârșite împotriva unei victime în vârstă de 19 ani, aflată într-o stare de vulnerabilitate din cauza stării de sănătate psihică. În fapt, s-a reținut că în perioada 05 – 18.06.2018, victima a fost lipsită de libertate, i s-a sustras telefonul mobil pentru a fi împiedicată să contacteze familia, a fost agresată în mod repetat și a fost determinată să practice prostituția de pe urma căreia s-au obținut foloase materiale. Precizăm că tânăra este din Dorobanțu și provine dintr-o familie cu probleme financiare. Aceasta se cunoștea cu Loredana Mihaela Mihalache, întrucât și cea din urmă avea bunici în localitate. Astfel, tânăra ar fi avut încredere să meargă la domiciliul Loredanei, din Crucea, numai că acolo a avut parte de un alt tratament, fiind scoasă să se prostitueze inclusiv în Mihail Kogălniceanu. În momentul în care victima a refuzat efectiv să mai colaboreze, Mihalache, care ar fi fost ajutată de Bogdan Emilian Dobre, ar fi agresat-o din nou, după care au abandonat-o la intrare în localitatea Dorobanțu. A doua zi, mama acesteia a dus-o la dispensar, iar cadrele medicale au anunțat Poliția. Victima a fost examinată medico-legal, stabilindu-se că a suferit leziuni traumatice la nivelul tuturor segmentelor corpului, ce necesită 16 – 18 zile de îngrijiri medicale. La data de 22 iunie, Mihalache Loredana Mihaela și Dobre Bogdan Emilian au fost propuși spre arestare, magistrații decizând: ”dispune luarea arestarii preventive a inculpatei Mihalache Loredana Mihaela, pentru o perioada de 30 de zile începând cu data de 22.06.2018 şi pâna la data de 21.07.2018, inclusiv. (…) respinge propunerea Parchetului de pe lânga Judecatoria Hârsova cu privire la inculpatul Dobre Bogdan Emilian (cu date personale), ca neîntemeiată. În temeiul art. 227 alin. 2 C.p.p. dispune luarea controlului judiciar fata de inculpatul Dobre Bogdan Emilian, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 22.06.2018 şi până la data de 20.08.2018, inclusiv”, potrivit minutei judecătorești.

L.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Mada tara nu e de kkt . Politicienii si putin restu oamenilor .
0
1
Nu este corect ceea ce se intampla ,unde este legea in Romania? avem o tara de cacat ,pentru tot ce a patit aceasta fata doar atat se va face ,doar atatea zile de arest ,avem o lege de rahat o tara de rahat.
8
2
Ganditi-va ce minti au avut infractorii ! Cum poti sa lasi asa ceva fara pedepse ca in SUA ? Credeti ca americanii nu au avut si nu au probleme cu umanoizi de acest fel? De ce poporul roman este silit sa accepte ca un criminal needucabil sa revina in societate,dupa cati8va ani de detentie si asa suportata material tot de comunitate? Avem legi ce spijina infractorii,asta este purul adevar,si avem legi care ne impiedica sa ne aparam individual de infractori.Adica,avem o tara ca o cultura microbiana in favoarea mocrobilor periculosi
7
4

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218