Târg de toamnă bogată pentru elevii Liceului Lucian Blaga!
Târg de toamnă bogată pentru elevii Liceului Lucian Blaga!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestVineri, 25 octombrie 2024, curtea și parterul Liceului Teoretic Lucian Blaga din Constanța s-au transformat într-un adevărat festival de toamnă, spre încântarea elevilor claselor pregătitoare și I-IV. Evenimentul ,,Târgul Toamnei", desfășurat sub îndrumarea atentă a învățătoarelor, a adus împreună elevi, părinți și bunici pentru o sărbătoare dedicată toamnei – un anotimp al belșugului și al culorilor.

În cadrul proiectului educațional ,,Magia Toamnei", coordonat de prof. înv. primar Ramona Petcu, prof. înv. primar Gina Urdea și prof. înv. primar Florentina Butcaru, copiii au lucrat intens în ultimele săptămâni pentru a pregăti standuri și expoziții dedicate toamnei. Clasele participante și-au etalat creativitatea, amenajând standuri pline de decorațiuni tematice, de la coronițe de frunze, aranjamente florale, până la produse specifice sezonului, toate realizate în ateliere de creație menite să le dezvolte micilor elevi îndemânarea și dragostea pentru natură și tradiție.

Bucuria toamnei a fost completată de mesele încărcate de bunătăți, pregătite cu migală alături de părinți și bunici. Prăjituri de casă, plăcinte cu mere și dovleac, cozonaci pufoși, borcane cu murături și dulceață au fost aranjate cu grijă pe standuri, fiecare produs purtând o etichetă ca de la un târg autentic, cu detalii despre ingrediente și preț. Implicarea părinților și bunicilor a fost impresionantă, aceștia susținând entuziasmul copiilor, care s-au transformat în mici negustori, gata să-și prezinte produsele.

Prichindeii au fost gazdele perfecte, întâmpinându-și colegii liceeni și profesorii care au venit să le admire munca și să fie cumpărători entuziaști la târg. Atmosfera a fost animată de veselia copiilor și de culoarea standurilor pline de simboluri ale toamnei, dovedind că astfel de evenimente aduc laolaltă întreaga comunitate locală și îi învață pe cei mici ce înseamnă cooperarea, implicarea și împărtășirea unor momente care aduc bucuria de a fi împreună.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
10.1° Constanța 














