REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Mar., 30 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6715
17.4° Constanța Marți, 30 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6715
 

TEATRU RELIGIOS la Constanța, pe scena Casei de Cultură

TEATRU RELIGIOS la Constanța, pe scena Casei de Cultură

Replica API 14 iunie 2019 | 00:00 159

Miercuri, 19 iunie 2019, de la ora 18.00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanța va avea loc spectacolul „Brâncoveni”.

Piesa de teatru religios le propune constănțenilor o perspectivă subiectivă a Mariei Brâncoveanu, aflată în ultima parte a vieții ei la mănăstirea Surpatele, dar şi asupra momentelor principale ale martiriului soțului și fiilor ei. Spectacolul deschide o pagină de istorie care scoate în evidență și portretul de excepție al Sfântului Antim Ivireanul. Realizatorii spectacolului abordează o viziune umană, emoţională, prin care vor să transmită speranță, să aducă întărire în necazuri, dar și în credință, într-o perioadă aflată într-o vădită criză a valorilor, a idealurilor.

Din distribuţia spectacolului fac parte actorii Constantin Codrescu, Ana Calciu, Tomi Cristin, Magda Catone, Mihai Coadă, Ovidiu Cuncea, Mircea Constantinescu, Tiberiu Păun, Bogdan lacob, Dana Rusu și Alexandru lonescu. Textul piesei aparține părintelui Bogdan Aurel Teleanu, preot slujitor la parohia „Sfântul Pantelimon” – Foişorul de Foc din Bucureşti. Regia este semnată de Ivona Boitan, iar decorul şi costumele de Ileana Zirra.

Spectacolul prezintă ceea ce etnograful Ernest Bernea considera a fi „culmea istoriei suferințelor nemeritate îndurate de români” întruchipată de personajul Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu.

Evenimentul este organizat de către Compania Teatrală „Zona”, Arhiepiscopia Tomisului, mănăstirea Dervent, Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța și parohia „Sfântul Pantelimon” din București și este dedicat Anului omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) în Patriarhia Română. Coproducători ai evenimentului sunt Protoieria Sector II şi Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi, Filiala Sector II. Intrarea este liberă!

F.B.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272