REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
12.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

TERORIZATĂ DE TATĂL COPIILOR EI: A ARUNCAT UN MINOR ÎN STRADĂ, DE PE BICICLETĂ!

TERORIZATĂ DE TATĂL COPIILOR EI: A ARUNCAT UN MINOR ÎN STRADĂ, DE PE BICICLETĂ!

Replica API 25 iulie 2018 | 10:28 327

Curtea a emis ordin de protecţie

Curtea a emis ordin de protecţie

O femeie din Cobadin susţine că trăieşte clipe de groază. A avut o relaţie de concubinaj cu Constantin, din 2011 până în mai 2017, având doi copii împreună. S-au despărţit din pricina faptului că el consuma băuturi alcoolice în exces şi devenea violent. Însă, de la separare, femeia a precizat că a trecut prin clipe şi mai cumplite, că a fost bătută în plină stradă, iar fratele ei a fost aruncat efectiv în mijlocul străzii. Prima instanţă a considerat că nu sunt suficiente probe, dar la apel a fost emis ordinul de protecţie.

Femeia a cerut ordin de protecţie la Judecătoria Medgidia, dosarul fiind înregistrat pe 27.06.2018. A doua zi, pe 28, judecătorii au decis: “Respinge cererea de emitere a ordinului de protecţie formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul ca neîntemeiată”. În motivare, aceştia au precizat că nu sunt dovezi cum că el ar fi agresat-o. Dar decizia nu a fost definitivă şi a depus apel. La tribunal, magistraţii au hotărât, pe 11.07.2018: “Admite apelul. Schimbă în tot Sentinţa civilă nr.495/28.06.2018 pronunţată de Judecătoria Medgidia, în sensul că admite în parte acţiunea. Emite prezentul ordin de protecţie pentru o perioada de 2 (două) luni de la data pronunţării hotărârii, fără somaţie sau trecerea unui termen. Obligă pe pârât să păstreze o distanţă minimă de 100 de metri faţă de persoana reclamantei şi de locuinţa acesteia. Interzice pârâtului orice contact direct, telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu apelanta reclamantă”, potrivit minutei judecătoreşti. Aşa cum este precizat şi mai sus, femeia a avut o relaţie cu Constantin, de 6 ani, din care au rezultat 2 copii. Ea a relatat în faţa judecătorilor că s-au despărţit întrucât individul obişnuia să consume băuturi alcoolice şi devenea violent, chiar şi în faţa copiilor. După separare, ea s-a mutat la părinţi, în Cobadin, dar susţine că bărbatul a devenit şi mai nervos în momentul în care a aflat că are o nouă relaţie, moment în care a început s-o urmărească şi s-o ameninţe cu moartea. Unul dintre episoadele relatate de reclamantă ar fi fost pe 11 iunie anul curent, atunci când el ar fi prins-o pe stradă, lovit-o, i-a smuls lanţul de la gât şi cerceii din urechi, după care l-a agresat şi pe fratele ei, care este minor (9 ani), în sensul că l-a luat de pe bicicletă şi l-a aruncat în stradă. La acea dată au intervenit oamenii pentru a-i scăpa din mâinile lui Constantin. Tot reclamanta a spus că există numeroase plângeri înregistrate la Poliţia Cobadin, dar şi apeluri prin 112 la care au intervenit oamenii legii. Acum, individul nu mai are voie să se apropie de ea.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
mai schimbati pozele, artistilor!
2
0
Ce sa faca politia din cobadin?dumnealor nu sunt in stare sa pazeasca centru comunei ce sa mai discutam...pacat ca sunt platiti tot din banii nostri
5
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218