Un cetățean a mers la vot deși era în izolare
Un cetățean a mers la vot deși era în izolare
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestDe la începerea procesului de votare, au fost înregistrate 16 sesizări cu privire la contravenții sau infracțiuni electorale. În urma verificărilor efectuate până la această oră, 8 sesizări nu s-au confirmat, iar 2 sunt în curs de verificare.
De asemenea, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, una în valoare de 4.500 de lei, două în valoare de 1.000 de lei fiecare și un avertisment. Totodată, au fost sesizate 2 fapte de natură penală.
Duminică, în jurul orei 16.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat s-a prezentat la secția de votare nr. 216, unde și-a exercitat dreptul de vot, menționând totodată că se află în izolare la domiciliu.
Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii nr. 55/2020. Totodată, a fost informat C.J.C.C.I. Constanța, în vederea dispunerii măsurilor de competență.
„Colegii noștri sunt în continuare la datorie pentru a se asigura că procesul de vot se va desfășura, ca și până acum, în condiții de siguranță. După încheierea votului, efectivele M.A.I. vor rămâne în dispozitiv pentru a asigura protecția transportului către Birourile Electorale Județene a buletinelor de vot și a celorlalte materiale rezultate în urma votării.
Din punct de vedere al ordinii publice, pe parcursul votului, nu au fost înregistrate incidente majore, fapt pentru care dorim să mulțumim atât cetățenilor și competitorilor electorali, cât și colegilor noștri care au vegheat la respectarea legii” transmit reprezentanții IPJ Constanța.
D.B.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
16.1° Constanța 







.jpg_t.jpg)



