REPLICA ONLINE CONSTANTA

2.6° Constanța Vin., 6 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7635
2.6° Constanța Vineri, 6 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7635
 

Un turist polonez a murit în timpul unei drumeţii, în Masivul Făgăraș

Un turist polonez a murit în timpul unei drumeţii, în Masivul Făgăraș

A.F. 4 august 2023 | 21:00 901

Un turist din Polonia a murit, vineri, în timpul unei drumeţii în Masivul Făgăraş. Echipaje ale Salvamont şi un elicopter SMURD au intervenit, însă bărbatul, care a făcut un stop cardiac, nu a putut fi salvat. Din cauză că legea nu dă voie elicopterului SMURD să preia cadavrul, acesta a plecat, iar echipaje ale Salvamont din două judeţe au rămas să care pedestru trupul neînsufleţit. Salvamontiştii atrag atenţia asupra vidului legislativ şi asupra faptului că, pentru recuperarea trupului neînsufleţit, zona Masivului Făgăraş a rămas neacoperită pentru mai multe ore.

Un turist polonez a murit in timpul unei drumetii, in Masivul Fagaras

Un turist din Polonia a murit, vineri după-amiază, după ce a făcut un stop cardio-respirator în timp ce se afla pe munte, în Masivul Făgăraş, împreună cu un grup de persoane. Bărbatului i s-a făcut rău în timp ce se afla între zonele Trei Paşi de Moarte şi Nerlinger din Făgăraş, un loc aflat la intersecţia dintre judeţele Braşov, Sibiu şi Argeş. Apelul a intrat în sistemul 112 prin releul din judeţul Braşov, însă au intervenit salvamontiştii din Argeş şi Sibiu, aflaţi în zona Bâlea, care erau cel mai aproape de locul incidentului, scrie news.ro.

Şeful Salvamont România, Sabin Cornoiu, a declarat pentru News.ro că echipele de salvamontişti au încercat să îl resusciteze pe bărbat, iar acolo a intervenit şi un elicopter SMURD, însă turistul nu a putut fi resuscitat.

„Elicopterul SMURD nu are voie să ia decedaţi la bord, chiar dacă acea victimă moare în timpul acţiunii de salvare (!!!). Aşa că elicopterul pur şi simplu a plecat, iar noi am suplimentat salvatorii montani pentru a transporta corpul turistului de sub Nerlinger până la drumul Transfăgărăşan, în vederea preluării de către IML. Urmare acestei măiestre proceduri, rugăm turiştii să aibă grijă să nu se accidenteze în această seară, întrucât atât patrula argeşeană, cât şi cea sibiană sunt în acţiune până la miezul nopţii. Mulţumim pentru înţelegere!”, au scris, pe Facebook, reprezentanţii Salvamont Argeş.

Şeful Salvamont România a precizat că acţiunea de recuperare a cadabrului durează câteva ore, timp în care zona Bâlea rămâne neacoperită din punctul de vedere al intervenţiilor salvatorilor montani, toată situaţia fiind cauzată de prevederile legislative.

„S-a pus problema dacă elicopterul poate să coboare sau nu cadavrul din munte şi, conform legislaţiei, nu este posibil. Poate ar trebui modificată legea. Nu era normal ca acum să-l care salvamontiştii 5-6 ore. Nu e sarcina Salvamont să coboare decedaţii de pe munte. Nu scrie asta în legislaţie”, a arătat Sabin Cornoiu.

Conform acestuia, pe toată perioada intervenţiei de vineri seară, zona Bâlea şi restul masivului Făgăraş au rămas fără asistenţă din partea Salvamont, citează stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Prin publicarea unui comentariu, utilizatorul confirmă că a luat cunoștință de aceste reguli și este de acord să le respecte.