Ungaria limitează la opt ani mandatul de premier. Revenirea la putere lui Viktor Orban, blocată retroactiv
Ungaria limitează la opt ani mandatul de premier. Revenirea la putere lui Viktor Orban, blocată retroactiv
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestParlamentul ungar, dominat de partidul Tisza al premierului pro-european Peter Magyar, a adoptat, luni, un amendament constituțional care limitează la cel mult opt ani durata totală a mandatelor unui politician în funcția de șef al guvernului. Prin efectul său retroactiv, măsura îi blochează fostului premier naționalist Viktor Orban revenirea la putere, relatează agenția EFE, citată de Agerpres.
Textul aprobat prevede că nimeni nu poate fi ales prim-ministru dacă a ocupat deja acest post timp de cel puțin opt ani – inclusiv în mandate neconsecutive – în perioada scursă după 2 mai 1990. Practic, limitarea acoperă întregul interval de la căderea regimului comunist din Ungaria.
Fidesz, partidul lui Orban, a criticat caracterul retroactiv al amendamentului și a subliniat că acesta a fost croit special împotriva fostului premier. Orban a avut în total cinci mandate de prim-ministru (1998–2002 și 2010–2026) și a condus guvernul timp de 20 de ani.
La rândul său, partidul de guvernământ Tisza susține că textul nu este retroactiv, argumentând că nu stabilește obligații pentru trecut, ci se aplică pentru viitor și va limita inclusiv mandatele viitoare ale premierilor – inclusiv cele ale lui Peter Magyar.
Parlamentul de la Budapesta, unde Tisza deține o majoritate de peste două treimi, a mai adoptat și un act normativ prin care este desființat Oficiul pentru Apărarea Suveranității Naționale (SZVH).
Organismul fusese creat de Viktor Orban pentru a investiga presupuse ingerințe interne și externe – în special finanțarea din străinătate a ONG-urilor – iar închiderea sa fusese cerută și de Comisia Europeană.
În paralel, premierul Peter Magyar pregătește și alte măsuri controversate, printre care o revizuire a legislației care i-ar permite să-l demită pe președintele Tamas Sulyok, un aliat al lui Orban, citează antena3.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
8.9° Constanța 








.jpeg_t.jpeg)




