REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.7° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
17.7° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Unitatea 2 încă nu a fost reconectată la Sistemul Energetic Naţional

Unitatea 2 încă nu a fost reconectată la Sistemul Energetic Naţional

Replica API 22 iulie 2017 | 00:58 911

Unitatea 2 încă nu a fost reconectată la Sistemul Energetic Naţional

SN Nuclearelectrica SA a anunţat, joi, că Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Național, la ora 17:40, din cauza unui tranzient in partea clasica a centralei.

“În prezent, reactorul Unităţii 2 este la putere, iar specialiştii CNE Cernavoda efectuează analize tehnice privind natura tranzientului. Întrucât reactorul este la putere, reconectarea Unităţii 2 a CNE Cernavodă la Sistemul Energetic Naţional se va realiza în câteva ore. Sistemele centralei funcționează conform proiectului și realizarea analizelor tehnice nu implica nici un impact asupra securității nucleare a reactorului, personalului de exploatare, populației și mediului înconjurător”, se arată în comunicatul SNN.

De precizat că nici la această oră nu s-a reuşit conectarea Unităţii 2 la Sistemul Energetic Naţional.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
General concrete cel mai mare manglitor de bani publici la CNE.Alcoolistul de Danut tremurici cand e fara bautura in preajma in frunte cu Goni analfabetul boss trecut la furat statul cu cereale pe terenul unde e amplasat parcul eolian.Escroci de prima mana
0
0