Universităţile publice primesc verde să facă afaceri cu banii statului
Universităţile publice primesc verde să facă afaceri cu banii statului
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUn amendament adoptat în Comisia pentru Învățământ de la Camera Deputaților transformă sumele virate universităților de stat de la bugetul public în venituri proprii, care pot fi utilizate pentru finanțarea unor companii private.
Un amendament adoptat în Comisia pentru Învățământ de la Camera Deputaților, strecurat în Legea Învățământului Superior, transformă sumele virate universităților de stat de la bugetul public în venituri proprii, care pot fi utilizate pentru finanțarea unor companii private la care respectivele instituții de învățământ superior de stat au calitatea de acționar sau asociat, scrie jurnalul.ro.
Proiectul de lege este inițiat de Guvernul României, iar amendamentul în discuție a fost introdus chiar de Comisia pentru Învățământ.
Tun uriaş, pregătit pe şest! Lege modificată în Parlament
Legea a trecut în această formă, la finalul săptămânii trecute, de votul Camerei Deputaților și a fost înaintată Senatului, care este for decizional.
Juriștii arată că, prin această reglementare, se încalcă principiul constituțional al separației proprietății publice de proprietatea privată, dar și prevederile legale privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice.
Comisia pentru Învățământ de la Camera Deputaților a transmis Plenului, pe data de 9 mai 2023, raportul de admitere, cu mai multe amendamente, referitor la proiectul de lege a învățământului superior, proiect inițiat de Guvernul Ciucă, prin Ministerul Educației, condus de Ligia Deca.
Nou scandal. Undă verde la transfer al banilor publici pentru afaceri private
Potrivit articolului 15 alineat 6 din acest proiect de lege, "la constituirea societăților comerciale, a fundațiilor și asociațiilor, instituția de învățământ superior de stat poate contribui exclusiv cu bani, brevete de invenție și alte drepturi de proprietate intelectuală".
Printr-un amendament propus chiar de Comisia pentru Învățământ a Camerei Deputaților, comisie condusă de deputata PSD Natalia Intotero, acest articol a fost completat, în sensul că la constituirea societăților comerciale, instituția de învățământ superior de stat poate contribui și cu… "venituri proprii", citează antena3.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
10° Constanța 










.jpeg_t.jpeg)


