REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.6° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
18.6° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Vaccinul AstraZeneca - EMA: Alergii severe adăugate la posibilele efecte secundare

Vaccinul AstraZeneca - EMA: Alergii severe adăugate la posibilele efecte secundare

Replica API 13 martie 2021 | 00:03 1624

Alergiile severe ar trebui adăugate pe lista posibilelor efecte secundare ale vaccinului anti-COVID19 AstraZeneca, după identificarea unor legături probabile cu reacţii de acest gen în Marea Britanie, a anunţat vineri Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), relatează AFP, citată de Agerpres.

Agenţia europeană a anunţat joi că investighează o problemă separată legată de tulburări de coagulare, ceea ce a determinat Danemarca, urmată de alte ţări europene, să suspende utilizarea vaccinului dezvoltat de laboratorul britanic AstraZeneca şi Universitatea Oxford. EMA a afirmat totuşi joi că utilizarea acestui vaccin este sigură.

Agenţia Europeană a Medicamentului a declarat vineri într-un comunicat că "a recomandat actualizarea informaţiilor despre produs pentru a include anafilaxia şi hipersensibilitatea (reacţii alergice) ca efecte secundare".

"Actualizarea se bazează pe o examinare a 41 de cazuri de posibilă anafilaxie observate în rândul a aproximativ 5 milioane de vaccinări din Marea Britanie", a explicat agenţia cu sediul la Amsterdam.

"După o analiză atentă a datelor, comitetul însărcinat cu evaluarea riscurilor medicamentelor a constatat că o legătură cu vaccinul este probabilă în cel puţin unele dintre aceste cazuri", a adăugat EMA.

Cu toate acestea, Agenţia Europeană a Medicamentului a declarat că anafilaxia, considerată o "reacţie alergică severă", este deja un "efect secundar cunoscut care poate apărea, foarte rar, la vaccinuri".

Informaţiile privind vaccinul AstraZeneca/Oxford indică deja faptul că persoanele care primesc vaccinul trebuie ţinute sub "supraveghere atentă timp de cel puţin 15 minute" după administrare, în caz de reacţii alergice.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272