Virgil Popescu anunță finalizarea recalculării facturilor la energie
Virgil Popescu anunță finalizarea recalculării facturilor la energie
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMinistrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat joi că recalcularea facturilor de energie eronate este aproape gata şi nu mai sunt aşteptate erori. La rîndul său, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a spus că facturile la energie vor fi mai mari decât erau obişnuiţi oamenii deoarece aceasta este evoluţia pieţei şi nu pentru că furnizorii vor să îi fure.
„Am avut marţi o întâlnire online cu toţi furnizorii, am transmis ideea că trebuie recâştigată încrederea consumatorilor. Trebuie împreună să reclădim această încredere. Trebuie să recunoaştem, şi furnizorii trebuie să recunoască, că au fost facturi eronate, că nu s-a aplicat legea compensării şi plafonării, ANPC şi ANRE au intervenit, a fost nevoie şi de o modificare legislativă astfel încât furnizorii să refacă absolut toate facturile care nu au reflectat prevederile legale”, a declarat Virgil Popescu într-o conferinţă organizată de Antena 3, potrivit Agerpres.
El a arătat că recalcularea facturilor este aproape finalizată.
„A reieşit din discuţii că în general cam toate facturile au fost refăcute, eu aştept ca furnizorii şi asociaţiile să iasă public să spună că au finalizat această operaţiune asta şi mă aştept să nu mai existe facturi făcute eronate. Nu suntem absurzi, e firesc să se mai întâmple erori, dar una e să fie accidente, alta să se întâmple aşa cum s-a întâmplat şi colegii de la ANPC vă pot spune mai multe”, a adăugat ministrul, scrie digi24.ro
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News