40 de olimpici au dat prima probă scrisă a bacalaureatului special
40 de olimpici au dat prima probă scrisă a bacalaureatului special
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestLuni a avut loc prina probă scrisă a bacalaureatului special, organizat la Bacău, unde au participat aproximativ 900 de olimpici. Din Constanţa au fost înscrişi 40 de elevi, dintre care 3 sunt olimpici la alte discipline, 2 la biologie şi fac parte din cadrul Liceului Ovidius, unul la chimie, din cadrul Liceului Internaţional de Informatică, iar restul sunt sportivi. "Avem 40 de olimpici înscrişi la bacalaureatul special care se desfăşoară în perioada 19 mai - 1 iunie. Luni, 28 mai, a avut loc prima probă scrisă, la limba şi literatura română, urmând ca pe 1 iunie să se afişeze şi rezultatele", a declarat, pentru "Replica", Maria Moga, purtătorul de cuvânt din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa. Proba obligatorie a profilului va avea loc pe 29 mai, pe 30 mai proba la alegere a profilului şi specializării, iar în 31 mai, limba şi literatura maternă pentru elevii olimpici aparţinînd minorităţilor naţionale. Afişarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 31 mai, iar depunerea contestaţiilor în cursul aceleiaşi zile, în intervalul orar 18.00 - 22.00. Vineri, 1 iunie, vor fi soluţionate contestaţiile şi afişate rezultatele finale. În ceea ce priveşte sesiunea propriu-zisă a bacalaureatului, înscrierile au început pe 27 mai şi vor avea loc până pe 31 ale lunii în curs. "Aşteptăm să vedem câţi elevi se vor înscrie, iar în funcţie de rezultate ne vom organiza şi noi, în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa. În acest scop, ne aşteptăm la un număr de aproximativ de 6.500 de elevi", a mai spus Maria Moga.
Liliana CHIRU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News