Pachete pentru pensionarii şi personele nevoiaşe din Murfatlar
Pachete pentru pensionarii şi personele nevoiaşe din Murfatlar
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDe Paşti
De Paşti
Sărbătorile Pascale reprezintă încă o ocazie pentru a oferi un sprijin familiilor defavorizate. De un mic ajutor beneficiază şi persoanele nevoiaşe şi pensionarii din Murfatlar, ca în fiecare an. Astfel că la data de 28 aprilie şi 29 aprilie a.c., pachetele vor fi distribuite oamenilor. Acestea conţin câte un pui, un kilogram de zahăr, un kilogram de făină, un kilogram de orez, un litru de ulei şi un suc.
Proiectul a început în anul 2013, plafonul fiind crescut de la 600 de lei la 1.000 de lei. Mai exact, toţi vârstnicii care au venituri mai mici de 1.000 de lei primesc pachete cu alimente de Sfintele Sărbători Pascale, de Crăciun, dar şi de Sfânta Maria. „Anul acesta, cei 2.600 de beneficiari vor fi rugaţi să semneze un proces-verbal de primire a pachetului cu alimente. Deşi nu au existat probleme, am decis alături de colegii mei că aceasta este cea mai transparentă şi corecta metodă de distribuire”, a precizat Valentin Saghiu, primarul oraşului Murfatlar.
Diana NEAŢĂ
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News