24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române
24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestZiua Unirii Principatelor Române este celebrată anual la data de 24 ianuarie. La 24 ianuarie/5 februarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales în unanimitate domn al Țării Românești, după ce fusese ales domn al Moldovei la 5/17 ianuarie 1859. Acest act politic a dus, în fapt, la unirea celor două principate românești sub același conducător. Evenimentul a constituit un pas esențial în procesul de constituire a statului național unitar român, obiectiv împlinit la 1 decembrie 1918.
Potrivit expunerii de motive a proiectului de lege privind declararea zilei de 24 ianuarie ca sărbătoare legală, această dată reprezintă, în mod simbolic, momentul nașterii statului național modern român, iar recunoașterea sa oficială conferă evenimentului importanța cuvenită, întrucât „România s-a născut la Iași”. Inițiativa legislativă, semnată de 106 parlamentari din mai multe formațiuni politice, a fost depusă la Biroul Permanent al Camerei Deputaților la 9 decembrie 2013.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat la 2 iunie 2014 și de Camera Deputaților la 3 decembrie 2014. La 16 decembrie 2014, președintele Traian Băsescu a promulgat legea prin Decretul nr. 901, aceasta devenind Legea nr. 171/2014, care stabilește ziua de 24 ianuarie drept sărbătoare națională. Conform actului normativ, autoritățile publice centrale și locale pot organiza și susține manifestări cultural-artistice dedicate acestei zile.
Ulterior, prin Legea nr. 176 din 7 octombrie 2016, care modifică Codul muncii, ziua de 24 ianuarie a fost declarată zi nelucrătoare, actul fiind adoptat cu respectarea prevederilor constituționale în vigoare.
Contextul internațional al Unirii a fost favorizat de înfrângerea Rusiei în Războiul Crimeii (1853–1856) și de hotărârile Congresului de la Paris (1856), care au pus capăt protectoratului rus asupra Principatelor. Tratatul semnat la 18/30 martie 1856 a instituit garanția colectivă a Marilor Puteri europene, menținând suzeranitatea otomană, dar recunoscând autonomia administrativă și națională a Moldovei și Țării Românești. Totodată, s-a decis convocarea Adunărilor ad-hoc, menite să exprime voința populației privind organizarea viitoare a celor două principate.
La Iași, „Comitetul Electoral al Unirii”, constituit în februarie 1857, a formulat un program politic ce prevedea unirea Principatelor într-un stat autonom și neutru, sub conducerea unui prinț străin ereditar, cu instituții reprezentative și garanția colectivă a puterilor europene. Un program similar a fost adoptat și de „Comitetul Central al Unirii” din București. Rezoluțiile votate de Adunările ad-hoc din Moldova și Țara Românească, în octombrie 1857, cereau autonomia, neutralitatea și unirea celor două principate sub numele de România.
Convenția de la Paris din 1858, noul statut al Principatelor, a consacrat denumirea de Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei, menținând separarea administrativă, dar instituind organe comune precum Comisia Centrală și Curtea de Casație. Deși nu realiza formal Unirea, Convenția a creat cadrul necesar pentru împlinirea acestui obiectiv.
În Moldova, Adunarea electivă l-a ales pe Alexandru Ioan Cuza domn la 5/17 ianuarie 1859, prin vot unanim. În Țara Românească, după dezbateri intense și într-un context tensionat, Adunarea electivă l-a ales pe Cuza domn la 24 ianuarie/5 februarie 1859, realizând astfel dubla alegere și unirea de facto a celor două Principate.
Recunoașterea internațională a acestui act a avut loc treptat în cadrul Conferinței de la Paris din 1859, iar până la sfârșitul aceluiași an, marile puteri și Imperiul Otoman au acceptat alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Principatelor Unite. Acest fapt a consfințit uniunea personală și a reprezentat prima etapă decisivă în formarea statului modern român.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
13.9° Constanța 









.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)