A dat strechea în constănțenii autoizolați la domiciliu: Și-au bătut părinții și soțiile!
A dat strechea în constănțenii autoizolați la domiciliu: Și-au bătut părinții și soțiile!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSe pare că autoizolarea la domiciliu duce la nervi întinși la maxim. Asta ca să nu o dăm pe față și să spunem că firea violentă a unora este mai accentuată, iar dacă este vorba de consum de alcool... se ajunge la bătăi și dosare penale. Este cazul a doi bărbați din Constanța, care și-au bătut ori părinții, ori soțiile.
Polițiști din cadrul Postului de Poliție Lumina, la data de 12 aprilie a.c., au fost sesizați de către o femeie, de 65 de ani, cu privire la faptul că la domiciliul său are loc un conflict. Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, pe fondul consumului de alcool, un bărbat de 36 de ani, fiul persoanei reclamante, și-ar fi agresat fizic mama, tatăl, dar și pe concubina acestuia. Față de bărbatul în cauză a fost emis un ordin de protecție provizoriu, conform legislației în vigoare, în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
Tânără agresată de soț din cauza unor discuții în contradictoriu
La aceeași dată, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Poarta Albă au fost sesizați de către o femeie, de 24 de ani, cu privire la faptul că la domiciliul său are loc un conflict. Astfel, oamenii legii au stabilit faptul că, pe fondul unor discuții în contradictoriu cu soțul său, de 26 de ani, femeia ar fi fost agresată fizic de acesta. Față de bărbatul în cauză a fost emis un ordin de protecție provizoriu, conform legislației în vigoare, în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
Cercetările continuă.
Liliana IONIȚĂ
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News