REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Mie., 16 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7584
18.4° Constanța Miercuri, 16 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7584
 

Accident grav în Bihor: un mort și patru răniți, după impactul între un TIR și mai multe mașini

Accident grav în Bihor: un mort și patru răniți, după impactul între un TIR și mai multe mașini

Virgil STOIAN 10 iunie 2026 | 07:59 819

O femeie a murit și alți patru oameni au ajuns la spital, după un accident produs în noaptea de marți spre miercuri în localitatea Cornițel, județul Bihor, în care au fost implicate un TIR, două mașini și o autocisternă goală, anunță Centrul Infotrafic al Poliției Române.

Accident grav in Bihor: un mort si patru raniti, dupa impactul intre un TIR si mai multe masini

Accidentul s-a produs pe DN1, în localitatea Cornițel, în jurul orei 01:18, potrivit IPJ Bihor.

Potrivit polițiștilor, din cercetările la fața locului, s-a constatat că un bărbat de 32 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autotren cu semiremorcă, a pătruns pe sensul opus de circulație, unde a acroșat două autoturisme, dintre care unul care tracta pe o remorcă un alt autoturism, precum și un alt autotren.

„În urma accidentului rutier, o femeie de 53 de ani, din localitatea Căpușu Mare, județul Cluj, pasageră în cel de-al doilea autoturism acroșat, a suferit multiple leziuni care, din nefericire, i-au provocat decesul la fața locului, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical”, a anunțat IPJ Bihor, citat de site-ul local Bihon.

Potrivit Centrului Infotrafic, în urma coliziunii, autotrenul s-a răsturnat pe suprafața de rulare, a acroșat un stâlp de electricitate, fiind și scurgeri de combustibil pe suprafața de rulare

Circulația rutieră a fost oprită pe ambele sensuri de mers ale DN 1 Huedin-Oradea.

Traficul rutier este deviat pe DJ 108I Bucea – DJ 764 Bratca – DN 1 Borod. Se estimează deschiderea traficului rutier în jurul orei 08:00.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Foarte multi soferi care ar trebui sa fie exemple in trafic,ca doar sofatul este meseria din care sunt platiti,conduc ca niste bombardieri analfabeti fara permis sau cu permis luat pe spaga. Oare sefii de coloana sau cum or fi organizati nu fac instructaje periodice pe bune,nu au grija sa dea afara oamenii dovediti ca miserupisti in meseria lor? Cand un natarau conduce o namila de vehicul, este pericol.
0
0