ACCIDENT TERIBIL cu CINCI VICTIME, la ieșire din Ovidiu. VIDEO
ACCIDENT TERIBIL cu CINCI VICTIME, la ieșire din Ovidiu. VIDEO
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUn grav accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc, sâmbătă după-amiază, 6 iulie a.c., în jurul orei 16,20, în zona Celsi, la ieșire din localitatea Ovidiu. În urma accidentului, cinci persoane au fost rănite, fiind solicitat și elicopterul SMURD.
La fața locului au intervienit atât polițiștii, cât și cadrele SMURD, cu două ambulanțe și elicopterul SMURD. De asemenea, au fost alocate și o autospecială de stingere și o autospecială de descarcerare.
Din primele informații, cinci persoane au fost rănite, dintre care două grav, fiind încarcerate. Printre victime este și un copil, care a suferit un atac de panică.
Primele cercetări arată că un autoturism circula pe DN 2A, dinspre Ovidiu către Mihail Kogălniceanu iar la un moment dat a pătruns pe contrasens unde a intrat într-un alt autoturism. Au rezultat 5 victime: 2 din autoturismul care a pătruns pe contrasens și 3 din celălalt.
Update 4: Una dintre victime, respectiv unul dintre șoferii implicați în accident, un tânăr de 24 de ani, din Medgidia, este militar în cadrul Forțelor Navale Române.
Update 3: Din nefericire ultimele informații date de către medici arată că doi adulți se află în comă, doi copii de 14 și 6 ani au suferit traumatisme de coloană cervicală, iar cea de-a cincea victimă, un adult care a suferit un traumatism membru inferior.
Update 2: Trei victime au fost rănite grav, dintre acestea două fiind intubate, una fiind în comă. O persoană a suferit un traumatism cranio-cerebral și traumatisme la ambele picioare, o altă persoană – un traumatism cranio-cerebral.
Update: Traficul în zonă a fost oprit, în urma accidentului rutier, a anunțat Centrul Infotrafic al Poliției Române: „Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 2A, la ieşirea din localitatea Ovidiu către Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa, a avut loc un accident în care au fost implicate trei autoturisme. În urma coliziunii, trei persoane au fost rănite, la faţa locului fiind solicitată intervenţia unui elicopter SMURD. Circulaţia rutieră este întreruptă în ambele sensuri până la decolarea aeronavei”.
Ce spun oamenii legii:
Azi, orele 16, un bărbat de 24 de ani a condus un autoturism pe DN 2A, pe prima bandă, dinspre Mihail Kogălniceanu către Ovidiu și ajungând la km. 195+ 500 m din cauza neatenției în conducere și a vitezei neadaptate la configurația drumului, a pierdut controlul direcției și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus, pe prima bandă, de către o femeie de 33 de ani.
A rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului auto și a pasagerului din primul autoturism (un bărbat de 28 de ani), vătămarea corporală ușoară a conducătoarei auto și a celor 2 pasagere din cel de-al doilea autoturism, (6 ani și 15 ani).
F.B.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News