Accident teribil: O femeie a adormit la volan şi a rănit opt persoane
Accident teribil: O femeie a adormit la volan şi a rănit opt persoane
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestOpt persoane au fost rănite, duminică, pe Valea Oltului, după ce o femeie ar fi adormit la volanul mașinii, a intrat pe contrasens și a lovit un autoturism care se deplasa regulamentar, transmite Mediafax.
Potrivit IPJ Sibiu, accidentul s-a produs pe DN 7, la km.247 și a fost provocat de o femeie în vârstă de 54 de ani, care ar fi adormit la volan și a intrat cu autoturismul pe contrasens, lovind o mașină care se deplasa regulamentar.
„O femeie în vârstă de 54 de ani, în timp ce conducea un autoturism spre Sibiu, pe fondul neatenției în conducere, posibil să fi adormit, a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar spre Vâlcea”, au declarat reprezentanții IPJ Sibiu.
Potrivit ISU Sibiu, la fața locului s-au acordat îngrijiri medicale pentru 8 persoane implicate în accident, două femei și 6 bărbați.
Femeia care a provocat accidentul și un bărbat de aproximativ 50 de ani, pasager în aceeași mașină au fost transportați la UPU Sibiu.
Celelalte șase persoane au refuzat transportul la spital.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News