REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.7° Constanța Dum., 1 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7630
9.7° Constanța Duminică, 1 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7630
 

Acțiuni ale polițiștilor constănțeni pentru combaterea consumului de alcool la volan

Acțiuni ale polițiștilor constănțeni pentru combaterea consumului de alcool la volan

Lorena CRISTEA 14 septembrie 2026 | 00:00 1082

La data de 11 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 4 au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor cu violență, precum și pentru prevenirea și combaterea consumului de băuturi alcoolice sau a altor substanțe cu efect psihoactiv, la volan.

Actiuni ale politistilor constanteni pentru combaterea consumului de alcool la volan

Astfel, au fost legitimate 114 persoane și au fost oprite, pentru control, 13 autovehicule, iar în urma activităților desfășurate au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 9.700 de lei, dintre care 14 la Legea 61/1991R. 

La data de 11 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au desfășurat o acțiune pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică și rutieră.

Astfel, au fost legitimate 91 de persoane și au fost oprite, pentru control, 53 de autovehicule, iar în urma activităților desfășurate au fost aplicate 29 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 11.000 de lei, dintre care 23 la O.U.G. 195/2002.

La data de 11 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Hârșova au desfășurt o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

Astfel, au fost legitimate 70 de persoane și au fost oprite, pentru control, 32 de autovehicule. În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 3.000 de lei.

De asemenea, a fost reținut, în vederea suspendării, un permis de conducere și au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere