Adina Florea își cere drepturile de care nu a beneficiat până să iasă la pensie!
Adina Florea își cere drepturile de care nu a beneficiat până să iasă la pensie!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestDupă ce s-a pensionat, la finalul anului 2022, fostul procuror Adina Florea a pornit o luptă aprigă cu Justiția! Pe de o parte, se luptă cu Inspecția Judiciară, acolo unde a activat înainte de pensie, în vederea eliberării unei adeverințe care i-ar aduce mai mulți bani la pensie, pe de altă parte se judecă cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, respectiv de pe lângă Curtea de Apel Constanța și Curtea Supremă, solicitând compensarea în bani a zilelor de concediu de care nu a beneficiat.
Adina Florea a condus Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și a fost apoi procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța. După demiterea Laurei Kovesi de la DNA, ministrul Tudorel Toader a propus-o pe Adina Florea în funcția de procuror-șef al DNA, însă președintele Iohannis a refuzat numirea.
Ulterior, a devenit procuror-șef adjunct al Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, instrumentând dosarele în care a fost urmărită penal Laura Codruța Kovesi. De asemenea, ea l-a trimis în judecată pe fostul procuror Mircea Negulescu - „Portocală” de la DNA Prahova, pentru că l-ar fi cercetat abuziv pe fostul deputat Vlad Cosma. Niciunul dintre aceste dosare nu s-a concretizat cu o soluţie în instanţă. Totodată, Adina Florea a fost suspectată că i-ar fi dat lui Darius Vâlcov o copie a protocolului secret de colaborare între SRI şi Parchet, publicat de fostul ministru de Finanţe pe Facebook. Dosarul în acest caz a fost clasat chiar de Secţia specială unde activa Adina Florea. Adina Florea s-a transferat la Inspecţia Judiciară, cu puţin timp înainte de desfiinţarea Secţiei speciale, unde a activat până la pensionare, adică până în decembrie 2022.
Își cere drepturile!
După ce a ieșit din sistem, bucurându-se, ca orice om care a muncit o viață, de pensia binemeritată, Florea a deschis război fostului angajator, având anumite pretenții... unele în bani, reprezentând compensarea zilelor de concediu de care nu a beneficiat. A dat în judecată, la Tribunalul Brăila, împreună cu Silviu Ciocoiu, un alt coleg de la Inspecția Judiciară, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Obiectul cauzei face parte din categoria litigiilor de muncă, reclamanţii – foşti magistraţi, solicitând compensarea în bani a concediului suplimentar de odihnă pentru toată perioada în care şi-au desfăşurat activitatea. Dosarul a fost declinat, pe 7 decembrie, la Constanța. Oricare va fi decizia pe care o va lua Tribunalul, ea va putea fi atacată la Curtea de Apel Constanța.
Așa cum am precizat și mai sus, nu este singurul proces pe care Adina Florea îl are cu fostul angajator. Alături de mai mulți magistrați de renume, Adina Florea a solicitat obligarea Inspecției Judiciare să la emiterea unei adeverințe care să se ateste drepturile salariale corespunzătoare ultimei luni de activitate compuse din indemnizația de încadrare brută lunară, la care se adaugă sporurile corespunzătoare și indemnizația de detașare/delegare. Florea cere adeverința pentru stabilirea pensiei de serviciu, începând cu data pensionării, în care baza de calcul a pensiei de serviciu să cuprindă: indemnizația de încadrare brută lunară calculată în raport de: a) valoarea de referință sectorială de 605,225 lei stabilită prin sentințele/deciziile civile nr. 2237/19.04.2021 a Curții de Apel București, b) în raport de coeficienții de multiplicare. Florea și colegii ei cer și daune de 1000 de lei pe zi de întârziere, de la data solicitării emiterii adeverințelor și până la data emiterii efective a acestora, pe motiv că, urmare a refuzului nejustificat de emitere a unor adeverințe conform textelor legale anterior menționate, au fost și sunt privați de un calcul corespunzător al pensiei de serviciu care este stabilită la o valoare net inferioară celei care li s-ar cuveni prin luarea în considerare a tuturor veniturilor încasate în ultima luna anterior pensionării.
În prezent, Adina Florea activează la Camera de Comerț și Industrie a României, unde deține funcția de director executiv al Departamentului Juridic.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
13.9° Constanța 







.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)
