REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
11.6° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Am scăpat de pandemie, dar ne-a lovit gripa - INSP anunță o dublare a cazurilor de infecții respiratorii de sărbători

Am scăpat de pandemie, dar ne-a lovit gripa - INSP anunță o dublare a cazurilor de infecții respiratorii de sărbători

Virgil STOIAN 2 ianuarie 2023 | 15:42 581

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a informat că, la nivel naţional, în intervalul 19-25 decembrie 2022, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute cum ar fi gripa clinică, IACRS şi pneumonii a fost de 140.688, comparativ cu 101.059 cazuri înregistrate în săptămâna precedentă şi cu 38.322 cazuri înregistrate în S 51/2021. Prin urmare, media de cazuri în aceeaşi perioadă pentru cinci sezoane anterioare pandemiei de COVID-19 (anii 2015-2019) a fost de 64.049 de infecţii respiratorii acute, ceea ce înseamnă că numărul înregistrat acum reprezintă o creştere de 119.7%.

 

Au fost raportate la nivel naţional 2.685 cazuri de gripă clinică comparativ cu 1.644 cazuri înregistrate, în săptămâna precedentă intervalului 19 - 25 decembrie 2022, şi cu 79 cazuri înregistrate în S 51/2021, potrivit datelor INSP, citate de news.ro.

Activitatea gripală a evoluat cu intensitate înaltă, cu răspândire locală în judeţele Brasov, Buzău, Cluj, Prahova, Sibiu, Timiş, Ilfov, municipiul Bucuresti şi cazuri sporadice în unele judeţe.

De asemenea, au fost raportate 16 cazuri de infecţii respiratorii acute severe (SARI), mai puţin cu opt faţă de săptămâna precedentă şi cu 15 mai multe faţă de aceeaşi perioadă a sezonului anterior.

INSP mai precizează că nu a fost comunicat niciun deces confirmat cu virus gripal.

Totodată, în săptămâna 19.12.2022 – 25.12.2022 au fost raportate 94 cazuri confirmate de gripă (18 cu virus AH3, 28 cu virus AH1, 46 cu virus gripal A nesubtipat şi 2 cu virus gripal B).

De la începutul sezonului au fost raportate 208 cazuri de gripă confirmate cu laboratorul: 112 cazuri cu virus gripal A nesubtipat; 45 cazuri cu virus gripal AH3; 46 cazuri cu virus gripal AH1; cinci cazuri cu virus gripal B.

COnform sursei citate, până la data de 25 decembrie 2022, au fost vaccinate antigripal 1.417.836 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
in intervalul 26 decembrie 2022 – 1 ianuarie 2023 au fost înregistrate 3.605 cazuri noi de persoane infectate cu COVID, 110 pacienți la ATI si 34 decese (1 la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 la categoria de vârstă 40-49 de ani, 2 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 7 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 10 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 12 la categoria de vârstă peste 80 de ani); de gripa nu a murit inca nimeni pana azi si nici nu a intrat nimeni la ATI; in anii trecuti au murit de gripa intre 100 si 200 de oameni pe an fata de 100 morti de covid in 3 saptamani acum - deci atat afirmatia ca pandemia s-a terminat cat si comparatia cu gripa sunt gresite : “numerele vorbeste” musiu v****l !
0
0
Doamne Doamne a făcut totul perfect.Stiati ca:Dacă te bagi unde nu ai habar doar strici?Gripele își au rostul lor.Pupici
0
1

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212