Angajații CT BUS se pregătesc de grevă după negocierile eșuate dintre sindicat și conducere
Angajații CT BUS se pregătesc de grevă după negocierile eșuate dintre sindicat și conducere
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestTransportul public din Constanța este în pericol. Sindicatul Liber Transport în Comun Constanța a început demersurile pentru organizarea grevei după ce negocierile între organizațiile sindicale și conducerea CT BUS s-au încheiat fără niciun rezultat, întrucât nu s-a ajuns la un acord privind revendicările salariaților. Potrivit sindicaliștilor, documentația necesară declanșării conflictului de muncă va fi depusă la Inspectoratul Teritorial de Muncă.
Se complică situați la CT BUS Constanța după ce negocierile între organizațiile sindicale și conducerea CTBUS s-au încheiat fără niciun rezultat, întrucât nu s-a ajuns la un acord privind revendicările salariaților.
În aceste condiții, începând de astăzi, organizațiile sindicale vor depune documentația necesară la Inspectoratul Teritorial de Muncă pentru înregistrarea conflictului colectiv de muncă și vor declanșa procedurile legale prevăzute de lege.
”Această decizie a fost luată după epuizarea tuturor etapelor de dialog și negociere, în lipsa unei soluții care să răspundă solicitărilor legitime ale angajaților. Organizațiile sindicale își reafirmă disponibilitatea pentru continuarea dialogului și identificarea unei soluții negociate, în interesul salariaților, al companiei și al călătorilor. Cu toate acestea, în lipsa unor măsuri concrete din partea conducerii CTBUS, procedura conflictului colectiv de muncă va continua conform prevederilor legale. Vom informa opinia publică și mass-media cu privire la evoluția acestei situații și la etapele următoare.”, a declarat Daniel Toma, Președinte al Sindicatului Liber Transport în Comun Constanța.
Ce spune conducerea CT BUS?
„În cadrul ultimei ședințe de negociere privind încheierea Contractului Colectiv de Muncă la nivelul societății, conducerea CT BUS a prezentat o propunere de majorare a veniturilor salariale în cuantum total de 250 lei, cu respectarea etapelor și condițiilor prevăzute de OUG nr. 89/2025, după cum urmează:
-
majorarea cu 150 lei începând cu data de 1 septembrie 2026;
-
majorarea cu încă 100 lei începând cu luna decembrie 2026, condiționată de evoluția situației financiare a societății, influențată de contextul economic național și de dinamica costurilor cu carburanții și alte resurse esențiale desfășurării activității.
De asemenea, conducerea a propus majorarea valorii primelor acordate cu ocazia sărbătorilor de Paște și Crăciun, de la 600 lei la minimum 700 lei, urmând ca valoarea finală a acestora să fie reanalizată împreună cu partenerii sociali la mijlocul lunii decembrie.
Conform rezultatelor financiare aferente primului semestru al anului 2026, societatea a înregistrat o pierdere contabilă, care, potrivit estimărilor financiare, poate fi recuperată până la încheierea exercițiului financiar, prin rezultatele preconizate pentru semestrul al II-lea. În acest context, analiza capacității financiare a societății indică posibilitatea susținerii unei creșteri a cheltuielilor de natură salarială de aproximativ 4,2%, procent care a constituit fundamentul propunerii înaintate organizațiilor sindicale în cadrul negocierilor Contractului Colectiv de Muncă.
Acordarea unor majorări salariale care ar depăși acest nivel ar genera un impact financiar semnificativ, cu riscul încheierii exercițiului financiar în pierdere și al afectării echilibrului economic al societății, existând inclusiv posibilitatea apariției unor dificultăți privind asigurarea lichidităților necesare desfășurării activității.
Totodată, trebuie avute în vedere eventualele evoluții economice nefavorabile până la sfârșitul anului, precum creșterea prețurilor la carburanți și/sau energie electrică, factori care pot determina majorarea costurilor operaționale ale societății și pot influența capacitatea acesteia de a susține cheltuieli suplimentare. Un alt element cu relevanță semnificativă îl constituie faptul că actualul contract de delegare a gestiunii serviciului de transport public de călători își încetează valabilitatea la data de 31 octombrie 2026. În aceste condiții, datele referitoare la desfășurarea activității de bază în ultimele două luni ale anului nu sunt, în prezent, suficient de certe pentru a permite fundamentarea unor proiecții financiare cu un grad ridicat de acuratețe.
În aceste condiții, conducerea apreciază că propunerea formulată reprezintă un echilibru între necesitatea îmbunătățirii veniturilor salariale ale angajaților și obligația de a asigura stabilitatea financiară a societății, precum și menținerea actualei structuri organizatorice. Propunerea prezentată nu a fost acceptată de partenerii sociali în forma înaintată.
Conducerea CT BUS își exprimă disponibilitatea de a continua dialogul social și procesul de negociere, în vederea identificării unei soluții echilibrate și sustenabile, care să răspundă intereselor legitime ale tuturor părților implicate. Se subliniază faptul că, pe parcursul negocierilor, necesitatea acordării unei majorări salariale nu a fost contestată, discuțiile vizând exclusiv nivelul acesteia și modalitatea de implementare”, a transmis directorul general CT Bus, Fănel Popa.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.5° Constanța 









.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)