REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.3° Constanța Vin., 16 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7614
14.3° Constanța Vineri, 16 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7614
 

ANPC a dat amenzi de peste un milion de lei în urma unor acţiuni la nivel naţional

ANPC a dat amenzi de peste un milion de lei în urma unor acţiuni la nivel naţional

Lorena CRISTEA 3 iulie 2026 | 00:00 782

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au făcut mai multe controale la nivel naţional şi au dat 263 de amenzi în valoare totală de peste un milion de lei. Ei au descoperit mai multe nereguli, printre care nerespectarea condiţiilor şi temperaturilor de depozitare recomandate de producător pentru produse lactate, din carne şi ouă, comercializarea unor produse fără elemente de identificare, ambalaje neconforme, lipsite de informaţii obligatorii privind originea, specia, data limită de consum şi cantitatea netă.

ANPC a dat amenzi de peste un milion de lei in urma unor actiuni la nivel national

Reprezentanţii ANPC au anunţat, miercuri, că au fost desfăşurate, recent, la nivel naţional, mai multe acţiuni de control cu accent pe verificarea condiţiilor de comercializare a produselor de origine animală. ”Rezultatele prezentate în continuare vizează doar operatorii economici care comercializează produse specifice unor zone geografice recunoscute la nivel naţional pentru tradiţia şi particularităţile lor în domeniul producţiei agroalimentare”, au afirmat reprezentanţii ANPC.

Ei au menţionat că au fost date 263 de amenzi contravenţionale, în valoare de peste un milion de lei, au fost oprite definitiv de la comercializare produse neconforme, în valoare de peste 118.000 de lei şi a fost oprită temporară activitatea a doi operatori economici, până la remedierea deficienţelor. 

Principalele neconformităţi constatate au fost: inducerea în eroare a consumatorilor privind zona geografică de provenienţă a produselor; nerespectarea condiţiilor şi temperaturilor de depozitare recomandate de producător pentru produsele lactate, produsele din carne şi ouă; comercializarea produselor fără elemente de identificare şi caracterizare;  utilizarea unor menţiuni susceptibile de a crea aşteptări nejustificate privind calitatea produselor şi modul de procesare.

De asemenea, alte nereguli au fost: discrepanţe între denumirea utilizată în cadrul spaţiului de comercializare şi cea din documentele de provenienţă; ambalaje neconforme (neetanşe), lipsite de informaţii obligatorii privind originea, specia, data limită de consum şi cantitatea netă, potrivit news.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere