REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

APM Constanța monitorizează calitatea aerului cu aparatură defectă?

APM Constanța monitorizează calitatea aerului cu aparatură defectă?

Ana Maria TUDOR 19 noiembrie 2024 | 00:00 1770

În luna septembrie a fost publicată ultima monitorizare lunară a calității aerului din județul Constanța, realizată de Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Constanța. Însă, de atunci nu au mai fost postate noi date despre calitatea aerului, pe site-ul instituției. Această pauză nu este doar o anomalie administrativă, ci reflectă o problemă mai gravă: o parte dintre analizoarele stațiilor de monitorizare ale APM Constanța sunt defecte, iar una a fost oprită. Fenomenul subliniază un aspect crucial al gestionării calității aerului: poluarea invizibilă din cauza lipsei de măsurători precise și actualizate.

APM Constanta monitorizeaza calitatea aerului cu aparatura defecta?

Conform informațiilor furnizate de APM Constanța pentru luna septembrie, stații importante de monitorizare sunt defecte sau oprite. Datele sunt furnizate de stațiile automate din Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului, dar se pare că informațiile nu au fost complete. La trei din opt stații nu au fost emise detalii. Este vorba de CT5 Industrială (de pe strada Prelungirea Liliacului, Constanța) și CT7 Industrială (de pe strada Tr. Decebal, Medgidia), care aveau analizatoare defecte.

Stația CT6 Industrială de pe strada Sănătății, din Năvodari, a fost oprită, din pricina unor defecțiuni la aparatură și la sistemul de transmitere a datelor. În urma acestora nu au mai fost furnizate date valide. Practic, o mare parte a zonei urbane industriale din județ a rămas „neascultată” în ceea ce privește calitatea aerului. Redactorii Replica au încercat să-i contacteze în repetate rânduri pe reprezentanții APM Constanța, pentru a oferii explicații despre situație, dar în zadar. Nimeni nu a răspuns.

APM Constanta monitorizeaza calitatea aerului cu aparatura defecta?

Lipsa unor date relevante poate masca realitatea poluării

O monitorizare defectuoasă poate submina încrederea publicului în instituțiile de mediu și poate crea un vid de informații care poate afecta sănătatea locuitorilor. Poluarea nu poate fi demonstrată sau combătută dacă nu este măsurată, aspect esențial în protecția mediului. APM Constanța pare să se confrunte cu o gestionare deficitară a echipamentelor, iar lipsa unui plan clar de întreținere a acestora pune sub semnul întrebării eficiența monitorizării în regiune.

La stațiile CT5 din Constanța și CT7 din Medgidia analizatoarele erau defecte, iar CT6 din Năvodari a fost oprită. În ciuda întreruperii la stația CT6, autoritățile au reușit să mențină monitorizarea calității aerului din Năvodari prin intermediul unei stații mobile de monitorizare (autolaborator), amplasată în apropierea stației. Aceasta ar fi trebuit să ofere date relevante privind poluarea, dar momentan nu a furnizat informații. În ciuda problemelor tehnice, ea asigură continuitatea procesului de evaluare a calității aerului din zonă.

APM Constanta monitorizeaza calitatea aerului cu aparatura defecta?

Încă nu a fost publicată informarea pentru luna octombrie

Problema se agravează și din cauza faptului că site-ul oficial al APM Constanța nu a actualizat informațiile și nu există o informare a poluării aerului din luna octombrie. Transparența și accesul la date sunt esențiale pentru informarea corectă a cetățenilor, iar această inacțiune a ATM reprezintă un vid în informarea constănțenilor. Locuitorii din zonele afectate de industria poluantă rămân fără informații esențiale pentru a evalua riscurile asupra sănătății lor.

APM Constanta monitorizeaza calitatea aerului cu aparatura defecta?

Mai mult decât atât, autoritățile locale nu par să fi luat măsuri adecvate pentru a înlocui sau repara toate echipamentele defecte. Întârzierea în publicarea datelor nu face decât să adâncească sentimentul de neputință al cetățenilor care sunt expuși riscurilor poluării. În acest context, este important să se stabilească impactul lipsei de informații asupra sănătății publice.

Poluarea nu poate fi combătută eficient dacă nu există date corecte și actualizate. Așadar, este necesar ca APM Constanța să repare stațiile defecte și să asigure transparența în furnizarea informațiilor. Până atunci, poluarea va rămâne, din păcate, un fenomen „invizibil” și mulți cetățeni din Constanța vor rămâne vulnerabili din pricina lipsei de informare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
turcii de la fabrica de amidon au imputit orasul si judetul cu mirosul lor, eista si o petitie dar nu se face nimic. ma bucur ca iarna bate vantul spre constanta sa puta si la ei sa vada cum e
62
1
Celzin mai are doar cateva luni si o sa nasca la bulau.
64
0
Directorul APM Celzin Latif ar trebui sa stea la puscarie de mult. În afara de sportul practicat de strans cu usa pentru colectarea spagilor nenumarate, altceva nu il duce capul. E de o prostie rara si ca tot prostul nu are frica de ce il asteapta. Dar multa vreme nu va mai dormi linistit in pijamalele lui nevargate. Pana nu dai birul nu primesti bunavointa pasei. E inadmisibil ca un aviz sa stea la el in birou jumatate de an dupa care, cand vede ca nu se alege cu nimic, il face pierdut. Secretara e complicea lui in toate si ii aranjeaza toate intalnirile. Merita amandoi sa imparta aceeasi camaruta racoroasa ca sa se trezeasca la realitate. Procuratura sa se sesizeze odata ca asa nu se mai poate continua. Dupa indelungi insistente si stres am primit un aviz semnat in locul lui cu o stampila de secretara care se pare ca asta practica pentru ca bossul nu serveste munca la birou. Are greata. E gravid de atatia bani.
67
0