Aproximativ 4.500 de constănțeni primesc ajutoare sociale
Aproximativ 4.500 de constănțeni primesc ajutoare sociale
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestAproximativ 4.500 de constănțeni primesc, în acest an, ajutoare sociale. Comparativ, sunt atâția beneficiari sociali cât populația unui oraș mai mic – în condițiile în care, potrivit ultimelor studii demografice orașele constănțene Băneasa sau Negru Vodă au, fiecare, populații de aproximativ 5.500 de locuitori.
Potrivit lui Marin Țopai, director executiv Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Constanța, în județul de la malul mării sunt mai puțini beneficiari ai venitului minim garantat sub formă de asistență socială decât media pe țară. La nivelul țării sunt înregistrați aproximativ 270.000 de beneficiari de ajutoare sociale.
Pe de altă parte, după cum a subliniat Marin Țopai, în perioada următoare, pe parte de asistență socială, se impune dezvoltarea serviciilor sociale. „Dacă până acum s-a pus accent pe partea pasivă a asistenței sociale, de acum va trebui să se pună accent pe partea activă, pe dezvoltarea de servicii sociale. Noi, în județul Constanța, spre deosebire de alte județe, avem comune unde au fost dezvoltate servicii sociale. Și aici putem da exemplul comunei Cumpăna, unde există un centru socio-medical modern, sau a comunei Crucea, unde există un centru de îngrijire bătrâni, a Agigei, unde există de asemenea un centru. Sunt comune cu care putem să ne mândrim, căci există îmbunătățiri pentru acordarea de servicii de asistență socială”, a declarat Marin Țopai.
Menționăm că, la nivelul județului Constanța, în evidențele AJPIS există aproximativ 210.000 de constănțeni care primesc beneficii sociale, în acest număr fiind incluse atât ajutoarele sociale, cât și ajutoarele de încălzire, indemnizațiile pentru creșterea copilului sau alocațiile copiilor etc.
F.B.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News