REPLICA ONLINE CONSTANTA

27.4° Constanța Mar., 16 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6701
27.4° Constanța Marți, 16 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6701
 

Asociația de proprietari prejudiciată de administrator nu reușește să recupereze banii

Asociația de proprietari prejudiciată de administrator nu reușește să recupereze banii

Victor ROTARU 10 noiembrie 2022 | 00:00 2313

Florescu Valentina, în trecut administrator al blocului SR4, situat pe strada Dezrobirii, numărul 163, din Constanța, care a delapidat în trecut 1,5 miliarde de lei din banii asociației, în 2006, este din nou executată silit. În luna august a anului 2022, a avut loc o licitație publică pentru vânzarea imobilului situat în Constanța. Pentru că nu s-a prezentat nimeni la licitație, așa că pe 29 noiembrie va avea loc o nouă licitație pentru vânzarea imobilului.

Blocul de pe strada Dezrobirii, unde fosta administratoră are apartamentul

Florescu Valentina a fost în trecut administrator al blocului SR4, situat pe strada Dezrobirii, numărul 163, din Constanța, și a delapidat 1,5 miliarde de lei din banii asociației. În anul 2006, pe vremea în care era administratorul imobilului, ar fi lăsat 2 scări de bloc fără apă caldă, cu toate că locatarii își plătise facturile aferente. În urma unei solicitări făcute de către locuitori la RADET, aceștia aveau să afle faptul că asociația avea o datorie de 1,5 miliarde de lei, la care se adăugase și penalități în valoare de 500 de milioane.

După mai bine de 16 ani, în luna august, 2022, a avut loc o licitație la sediul Biroului Executorului Judecătoresc Bogăție Silvia Laura, vânzarea la licitație publică a cotei de 10/16 din imobilul situat în Constanța, strada Dezrobirii nr.163, bloc SR4, scara 1, etaj 6, apartament 26, constând din apartament cu 3 camere și dependințe având suprafața utilă de 72 de metri pătrați. Prețul de pornire al licitației era de 212.123,25 lei, cu 25% mai puțin față de prețul la care a fost evaluat imobilului.

Pentru că la licitația din luna august nu s-a prezentat nici o persoană, va avea loc o nouă licitație, în data de 29 octombrie. Prețul de pornire al licitației va fi acum de 282.831 lei. Licitația se va susține la sediul Biroului Executorului Judecătoresc Bogăție Silvia Laura, din Constanța, strada Sarmisegetusa nr. 42, demisol, ap. 1.

Valentina Florescu a delapidat asociația cu 1,5 miliarde de lei

În 2006, locuitorii blocului SR4 din municipiul Constanța s-au trezit fără apă caldă, deși își plătise facturile aferente. Administratorul de la acel moment, fiind vorba despre Valentina Florescu, le-a transmis că acel lucru a fost posibil tocmai din vina rău platnicilor.

Întrucât nu au fost mulțumiți de explicațiile oferite de femeie, locatarii au transmis o solicitare către RADET de unde au aflat că asociația lor avea o datorie de peste 1,5 miliarde de lei, la care se adăugau și penalitățile în valoare de 500 de milioane. În urma investigațiilor, s-a stabilit că Florescu își băgase banii în buzunar. Pe numele femeii a fost deschis și un dosar penal.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Va de poola voastra de ziaristi. In August 200 de mii iar in Octombrie 280 de mii? Daca nu se vinde pretul scade nu urca
4
0

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369