REPLICA ONLINE CONSTANTA

23.3° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
23.3° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Atenție! Iată ce afecțiuni poate semnala febra

Atenție! Iată ce afecțiuni poate semnala febra

Replica API 22 iulie 2022 | 00:00 539

Pediatrul Victor Miron a explicat ce reprezintă o urgență medicală în rândul copiilor, dar și ce afecțiuni se pot ascunde în spatele febrei. „Într-adevăr, părinții sunt foarte panicați atunci când copilul lor dă semne de boala acută.

Și dacă stăm așa puțin, să facem un sondaj printre părinți, cele mai frecvente acuze pentru care ei vin cu copilul la spital sunt febra, tusea și obstrucția nazală și uneori scaunele diareice.

Cam astea ar fi principalele 4 semne pe care părinții le spun atunci când vin cu un copil la camera de gardă.

Din totalul copiilor care se prezintă la un compartiment de primiri urgențe, adevăratele urgență sunt puține, pentru că o viroză respiratorie este o boală auto-limitată peste care copilul poate trece cu ușurință”, a spus medicul Victor Miron, la Sfat de Sănătate de la Antena 3, citează doctorulzilei.ro.

Când mergem de urgență la medic

„Cu toate acestea, părinții se panichează mult mai repede decât ar trebui și atunci ei ar trebui să știe câteva lucruri foarte importante. Aceştia să vină la un spital atunci când copilul prezintă febră mare și starea generală alterată pe o perioadă mai mare de 3 zile.

Acesta este un prim criteriu de prezentat la camera de gardă.

Un alt criteriu de prezenţă la camera de gardă este atunci când copilul are o stare generală alterată în absența febrei, nu prezintă febră, nu prezintă nici alte simptome, însă are o stare generală foarte alterată, apatic, nu mănâncă.

Vărsăturile sunt iarăși un semn de alarmă și mai ales vărsăturile care nu se opresc de la sine. Orice ar face, mai vrea să bea o gură de apă, tot continuă să verse și desigur, nu le pot opri la la domiciliu.

Apoi, erupțiile cutanate apărute brusc și suspect, fără niciun alt simptom, iarăși ar trebui să îi sperie pe părinți și să vină cu copilul la camera de gardă.

Tusea în sine nu e urgență medicală decât dacă copilul asociază efort de respirație.

Dacă vedem un balans al toracelui și al abdomenului atunci când respiră copilul, dacă vedem o respirație, auzim o respirație şuerătoare, atunci cu siguranță ar trebui să vină la camera de gardă.

Altfel, simpla tuse nu reprezintă o urgență medicală și nici obstrucția nazală.

Obstrucția nazală se poate manageria foarte ușor la domiciliu.

Logic, copilul mic nu poate să sufle foarte bine nasul, dar putem folosi diferite soluții care să ajute la de dezobstrucția nazală și nu ar trebui să ne panicăm în acest caz”, a mai spus pediatrul la Antena 3.

Ce poate semnala febra

Chiar dacă nu este cazul de ajuns la camera de gardă imediat după instalarea febrei, în spatele acesteia se pot ascunde o serie de afecțiuni, la care părinții ar trebui să fie atenți.

”Febra reprezintă un simptom pentru numeroase boli. Cele mai periculoase boli care sunt ascunse așa de febră ar fi meningitele, pneumoniile, infecțiile de tract urinar mai ales la copilul mic, sau chiar otitele.

În schimb, febra este întâlnită la orice viroză, dar ea în sine nu reprezintă o boală.

Ar fi important să menționăm că la fiecare semn pe care îl vedem mai ciudat la copiii noștri ar trebui să sunăm medicul de familie și să nu ne îmbulzim la camerele de gardă, pentru că astfel cazurile grave vor fi întârziate.

Cu siguranță, medicul de familie este cumva prima linie la care noi ar trebui să apelăm atunci când avem copilul bolnav. Și medicul de familie are capacitatea de a distinge între o urgență adevărată sau o simplă viroză.

Într-adevăr, camerele de gardă sunt din ce în ce mai aglomerate și uneori urgențele adevărate riscă să fie întârziate în abordarea medicală”, a mai spus pediatrul, adăugând că ați părinți sunt reticenți în a ajunge la camera de gardă, chiar dacă situația o impune, de teama Covid.

”Numărul de prezentări la un spital de pediatrie a scăzut foarte mult în 2020, pentru că părinții se temeau să vină cu copiii de teamă de a nu lua COVID, însă tot atunci s-a observat că a crescut foarte mult severitatea cazurilor”, a mai spus medicul Victor Miron.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212