AUR a explodat după ce a aflat de ultima lovitură a Guvernului Cîțu
AUR a explodat după ce a aflat de ultima lovitură a Guvernului Cîțu
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestAlianța pentru Unirea Românilor (AUR) anunță că a votat împotriva interceptării conversațiilor de pe Whatsapp, Telegram și Signal și cere senatorilor să nu voteze proiectul de lege promovat de Florin Cîțu.
„Guvernul Cîțu a adoptat, cu trei zile înainte de a fi demis de Parlament, un proiect de lege în care a fost introdus pe șest un articol ce lărgește în mod nejustificat interceptările electronice. Atât a putut marele liberal Florin Cîțu, ajuns astăzi în dizgrația tuturor: ziua ca hoții, a dat un ultim atac la drepturile și libertățile cetățenești. AUR a votat împotriva acestui proiect la Camera Deputaților și va fi consecvent la Senat. Cerem o dezbatere publică serioasă pe acest subiect, cu implicarea tuturor specialiștilor din societatea civilă”, a declarat deputatul George Simion, co-președinte AUR.
„Suntem singurul partid politic din afara sistemului și asta se vede și în felul în care a fost votat proiectul de lege în prima cameră sesizată. Facem însă o încercare - un apel la conștiința tuturor senatorilor, pentru a respinge acest proiect nefast. Să nu ne întoarcem la practicile statului totalitar din perioada comunistă. Nu vrem să redevenim o naţiune supravegheată de securiști! AUR își propune să consolideze standardele democratice, nu să le coboare”, a subliniat senatorul Claudiu Târziu, co-președinte AUR.
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul comunicațiilor electronice și pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării rețelelor de comunicații electronice a fost adoptat, fără modificări, de către Camera Deputaților la data de 7 decembrie, cu 256 de voturi pentru, 34 de voturi împotrivă și 7 abțineri. Toți parlamentarii AUR au votat împotriva acestui proiect, scrie stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News