rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 19 septembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Directorul unei grădiniţe a sunat la Poliţie

Autorităţile, puse pe jar de un descreierat: şi-a dat copilul afară din casă şi a anunţat că l-a spânzurat

Caz incredibil la Constanţa! Un bărbat a alertat autorităţile, anunţând că şi-a spânzurat copilul, în vârstă de numai 3 ani. Oamenii legii au demarat cercetările, au ajuns la faţa locului, în cartierul social Henri Coandă, însă l-au găsit pe bărbat în stare avansată de ebrietate. În plus, anchetatorii au stabilit că este vorba despre Vasile Bereschi, un individ care a mai ajuns în atenţia lor şi în trecut, când a ameninţat că se sinucide. Acum a ajuns la Spitalul de Neuropsihiatrie din Palazu Mare, pe când copilul, care fusese dat afară din casă şi dormea la vecini, a ajuns în grija DGASPC. Precizăm că acesta mai are şi o fetiţă în vârstă de 10 ani, care este tot în grija statului.

Vasile Bereschi, în vârstă de 42 de ani, a locuit în Cernavodă o bună perioadă de timp. Om violent şi un împătimit al băuturilor alcoolice, acesta a fost implicat în mai multe scandaluri la domiciliu, soţia sa fiind agresată de mai multe ori. Recent, individul s-a mutat în municipiul Constanţa, în cartierul social Henri, împreună cu cei doi copii ai săi, pe când soţia a ajuns pe străzi, fiind cunoscută ca „om al străzii”. Însă, lucrurile au tot degenerat. Cum, în ultima perioadă, Bereschi a absentat nemotivat de la serviciu, acesta s-a gândit să creeze o situaţie tragică. A sunat pe unde a apucat şi a anunţat că şi-a omorât copilul, fiind vorba despre un băieţel în vârstă de 3 ani.

Potrivit informaţiilor noastre, apelurile telefonice au fost iniţiate în dimineaţa de luni, 12 octombrie, Bereschi sunând şi la serviciu, dar şi la grădiniţa unde copilul frecventa cursurile. Speriat, directorul unităţii de învăţământ a sunat la Poliţie. Oamenii legii au ajuns imediat la faţa locului, în cartierul social Henri Coandă, şi l-au găsit pe individ în stare avansată de ebrietate. Ulterior a fost găsit şi băieţelul, care fusese dat afară din casă şi dormea la vecini. Individul fost luat de către poliţişti şi transportat la Spitalul de Neuropsihiatrie Palazu Mare, pe când minorul a fost preluat de DGASPC.

Menţionăm că Vasile Bereschi a mai ajuns în atenţia oamenilor legii şi în trecut. Numai în anul 2010 a alertat de două ori oamenii legii, spunând că se omoară. Prima oară a fost în luna martie, când a sunat la Poliţie şi a spus că-şi va pune capăt zilelor. Pompierii şi oamenii legii au mers la domiciliul său, au spart uşa de la intrare şi l-au găsit pe acesta dormind într-o cameră. Proaspăt trezit din somn, individul a menţionat că era supărat întrucât DGASPC i-a luat fiica. Ulterior, în aprilie 2010, Bereschi s-a urcat pe podul „Sfânta Maria“ din Cernavodă, ameninţând că se aruncă în gol.

După ore de negocieri, bărbatul a fost convins să renunţe la gestul extrem, fiind transportat la Spitalul de Neuropsihiatrie Palazu Mare, unde a rămas internat pentru îngrijiri medicale de specialitate. Totodată, menţionăm că Vasile Bereschi obişnuieşte să comsume băuturi alcoolice, devenind foarte violent. Şi-a agresat de mai multe ori soţia şi fiica, motiv pentru care, în martie 2010, DGASPC a luat copilul, menţionând că nu se află în siguranţă în preajma tatălui.

În luna iunie, fetiţa a sunat la Protecţia Copilului şi a spus că a fost agresată!

Revenind la copiii lui Vasile Bereschi, se pare că acesta obişnuia să-şi agreseze mai mult fata, acum în vârstă de 10 ani. Prima dată a fost luată de către DGASPC în 2010, după care a revenit la domiciliu. În iunie anul curent, copila a sunat la Protecţia Copilului şi a spus că a fost agresată de tată. În urma cercetărilor, reprezentanţii DGASPC au constatat că reclamaţia se confirmă, fetiţa ajungând la Centrul de Primire Minori în Regim de Urgenţă.

„Ne-a spus că tatăl ei îl favorizează pe băiat, pe fratele său, în timp ce ea este agresată. La acel moment, în iunie 2015, am considerat să luăm fetiţa, mizând pe faptul că acesta îşi va schimba comportamentul. Băiatul a rămas în grija lui întrucât nu existau suspiciuni cu privire la comportamentul acestuia faţă de el. În plus, este şi angajat cu un salariu stabil. Însă, astăzi (luni, 12 octombrie – n.r.) l-am luat şi pe băiat la Centrul de Primire Minori în Regim de Urgenţă.

Aseară (duminică, 11 octombrie – n.r.) a fost dat afară din casă şi a dormit prin vecini. Am înţeles că tatăl a sunat şi a anunţat că l-a omorât, dar nu era aşa, era sub influenţa băuturilor alcoolice, a absentat şi de la serviciu”, a declarat, pentru „Replica”, Roxana Onea, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa.

Liliana CHIRU

marţi, 13 octombrie 2015151
Comentarii
mai mult...Replica
19 sep 00:26ReplicaGOLĂNEALĂ juridico-financiară la Primăria Hârşova! O spune chiar primarul: pe ce sunt risipiţi banii!

Cum se duc pe apa sâmbetei banii publici! De mai bine de trei ani, administrația locală se luptă prin instanțe cu o...1013

19 sep 00:00ReplicaStrăzile din Cumpăna, modernizate de un afacerist abonat la contractele cu statul1206
19 sep 00:00ReplicaTRAFIC INFERNAL ÎN VALU LUI TRAIAN DIN PRICINA PĂRINŢILOR CARE TRAVERSEAZĂ ALANDALA! VIDEO1164
19 sep 00:00ReplicaINVESTIŢII în Spitalul Medgidia, pentru ca pacienţii să nu mai fie aduşi la Constanţa pentru orice durere în piept!

Vești îmbucurătoare pentru locuitorii din Medgidia și din împrejurimi: Spitalul Municipal Medgidia și-a mărit...414

19 sep 09:12ReplicaConstănţenii, fără apărare în faţa flăcărilor! Case lipte una de alta, maşini de pompieri FĂRĂ APĂ, hidrant la un kilometru distanţă!852
19 sep 00:00ReplicaDupă asfalt, Primăria Cernavodă închiriază de la Gherghiniţă şi utilajele pentru întreţinerea străzilor929
19 sep 00:00ReplicaS-A LUAT LA HARŢĂ CU IUBITUL SOŢIEI, DUPĂ CARE A DECIS SĂ DIVORŢEZE!

Se spune că de la iubire la ură nu este decât un singur pas! Și se pare că "fenomenul" este în creștere la malul...930

19 sep 00:00ReplicaPSD, pace şi prietenie cu Vrabie. Vlădescu explică de ce a votat proiectul iniţiat de primar1530
19 sep 00:00ReplicaVARĂ DE FOC: 40.000 de pacienţi au ajuns la Urgenţa Spitalului Judeţean în sezonul estival 2018260
19 sep 00:00ReplicaMAI propune îmbunătăţirea legislaţiei privind acordarea despăgubirilor de viaţă şi sănătate pentru poliţişti

Reprezentanții Corpului Național al Polițiștilor și ai organizațiilor sindicale reprezentative ale oamenilor legii...269

19 sep 00:06ReplicaConsilierii din Mangalia au decis: se amenajează parcări în locul garajelor!1384
19 sep 00:11ReplicaDE CE A INVALIDAT Primăria Constanţa 6 mii de semnături strânse în cadrul campaniei 'Fără penali în funcţii publice'3268
Vremea
21.6°19.6° - 22° miercuri, 19 septembrie 2018
cer seninUmiditate: 100%
Vânt: 4.46 m/s din E
Presiune: 1035.44 milibari

Loto
6/4981014233037
5/40241136398
joker121821283213
Horoscop
mai mult...SPSportRT
19 sep 00:00SportVictorie dramatică pentru Liverpool în Liga Campionilor

Liverpool, finalista ediţiei trecute, a învins-o dramatic pe Paris Saint-Germain, cu scorul de 3-2, marţi seara, pe...178

19 sep 00:37SportMessi a reuşit un hat-trick pentru FC Barcelona

Atacantul argentinian Lionel Messi a reuşit un hat-trick pentru FC Barcelona, care a surclasat-o pe PSV Eindhoven cu...187

19 sep 00:00SportSergio Ramos l-a atacat dur pe Griezmann, care visează la Balonul de Aur: ”Ignoranții au mult tupeu. Când îl aud vorbind pe băiatul ăsta...”

"Ignoranţii au mult tupeu", este replica dură pe care Sergio Ramos, fotbalistul lui Real Madrid, a dat-o lui Antoine...247

19 sep 00:00SportIrina Begu s-a certat cu arbitrul de scaun: "Du-te la Sharapova și Azarenka și o să vezi că e la fel!"

Irina Begu (28 de ani/55 WTA) s-a calificat în turul doi de la Seoul, după ce a învins-o pe Mona Barthel (28 de...293

Local
19 sep 00:41LocalCARAMBOL la intersecție cu bulevardul Lăpușneanu: au fost "șifonate" și mașini parcate!

Un bărbat, în vârstă de 26 de ani, marți, 18 septembrie, în jurul orei 14:40, a condus un autoturism pe strada...3207

19 sep 00:16LocalNoi focare de Pestă Porcină, depistate în judeţul Constanţa: peste 100 de porci au fost ucişi!

Virusul Pestei Porcină Africană continuă să "atace" gospodăriile din judeţul Constanţa. În cursul zilei de...1651

19 sep 00:25LocalAccident rutier la Eforie pe fondul neacordării de prioritate de trecere

Un biciclist a ajuns la spital după ce a fost implicat într-un accident rutier. Totul s-a petrecut marți, 18...942

19 sep 00:04LocalIncendiu VIOLENT la o piață din Medgidia! VIDEO

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, în noaptea de luni spre marți, 17 spre 18...2652

19 sep 00:05LocalAccident rutier GRAV în Hârşova: IMPACT ÎNTRE UN CAMION ŞI 2 AUTOTURISME!

Un accident rutier s-a petrecut în cursul zilei de marţi, 18 septembrie a.c., în jurul orei 10.45, pe DN 2A între...3891

19 sep 00:25LocalCopiii și tinerii din Constanța, așteptați la Noaptea Cercetătorilor Europeni 2018

Noaptea Cercetătorilor Europeni este sărbătorită vineri, 28 septembrie, în peste 20 de orașe din România, printre...325

19 sep 00:24LocalAcțiune pe linia traficului internaţional cu autoturisme, la Constanța: a fost găsit unul furat din Anglia!

Acționând în baza unei informaţii, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Serviciul Teritorial...306

19 sep 00:21LocalȘoferii din Constanța trași pe dreapta de polițiștii rutieri

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Constanța, la data de 17 septembrie a.c., au depistat un bărbat, în...560

19 sep 00:09LocalFOTO. S-a RĂSTURNAT cu mașina la Techirghiol: o persoană a rămas încarcerată!

Polițiștii, cadrele medicale și pompierii au fost alertați, marți dimineață, 18 septembrie a.c., în jurul orei...3192

19 sep 00:20LocalCum să faci bani în plus la „păcănele"!

În industria jocurilor de noroc, unde concurența este acerbă, este vitală oferirea unui serviciu excelent ce se...1550

Politică
19 sep 00:32PoliticăCrin Antonescu revine în politică - Fostul lider PNL, pe lista pentru alegerile europarlamentare: 'Am depus documentele'

Fostul preşedinte al liberalilor Crin Antonescu anunţă că şi-a depus documentele pentru a intra pe lista PNL pentru...393

19 sep 00:31PoliticăCum motivează judecătorii condamnarea lui Liviu Dragnea: A adoptat o conduită nelegală, antisocială şi imorală, în dezacord cu încrederea oferită de cetăţeni

Judecătorii instanței supreme explică motivele pentru care au luat decizia condamnării lui Liviu Dragnea la...508

19 sep 00:13PoliticăDăncilă: Referendumul privind redefinirea familiei - pe 6 şi 7 octombrie; Guvernul adoptă actele normative necesare

Guvernul adoptă marţi, într-o şedinţă extraordinară, actele normative necesare pentru desfăşurarea...213

19 sep 00:12PoliticăBrăiloiu dă cu Orban de toţi pereţii: “Mult zgomot pentru nimic”

Senatorul PSD Liviu Tit Brăiloiu, proaspăt desemnat preşedinte al Comisiei pentru apărare din cadrul Senatului,...480

19 sep 00:13PoliticăAu început lucrările de modernizare a sistemului de iluminat public stradal în orașul Cernavodă

Din data de 18 septembrie au început lucrările aferente obiectivului de investiții ”Modernizarea sistemului de...335

19 sep 00:30PoliticăLucrări de reparații în Campusul Social Henri Coandă

Regia Autonomă "Exploatarea Domeniului Public și Privat" Constanța a anunțat, pe site-ul propriu, organizarea...402

19 sep 00:28PoliticăTRAFIC RESTRICȚIONAT în Constanța, pentru ASFALTARE. Iată unde!

Primăria Municipiului Constanţa anunţă că miercuri, 19 septembrie a.c. traficul va fi restricţionat total pe...514

19 sep 00:29PoliticăVictorie pentru Iohannis la CCR. Legea detenţiei la domiciliu, adoptată neconstituţional

Curtea Constituţională a României (CCR) a admis, marţi, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la Legea...270

19 sep 00:26PoliticăAchiziție de 940.000 de euro, pentru Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, pentru explorarea adâncurilor Mării Negre

Achiziție pentru Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța în valoare de 940.000 euro, realizată de...581

19 sep 00:21PoliticăMembrii Comitetului Executiv al Organizaţiei Porturilor Maritime Europene s-au reunit la Constanţa! Iată ce i-a adus împreună!

Oraşul Constanţa a fost marţi, 18 septembrie, gazda lucrărilor Comitetului Executiv al European Sea Ports...642

Monden
19 sep 00:00MondenGina Pistol a fost înlocuită la Antena 1. Cine îi va lua locul

Gina Pistol nu va mai găzdui emisiunea "Asia Expres", locul ei fiind luat de Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, cei...188

19 sep 00:00MondenPrima imagine din vacanța Valentinei Pelinel și a lui Cristi Borcea

Valentina Pelinel a dat publicității prima fotografie din vacanța pe care o petrece alături de Cristi Borcea în...202

19 sep 00:00MondenPovestea Compact riscă să se transforme într-o telenovelă cu procesomani. Rockerii s-au mutat de pe scenă la tribunal!

Seria proceselor care îngroapă încet, încet în ochii fanilor frumoasa poveste muzicală a formației Compact...127

19 sep 00:00MondenSe însoară Cătălin Botezatu? Designerul răspunde speculațiilor din ultima perioadă

În ultimele zile în presa tabloidă a apărut informația că designerul Cătălin Botezatu se va însura cu iubita...194

19 sep 18:02MondenVedetele din ”Ultimul Trib”, șocate de condițiile din satul tradițional, în Madagascar

Prima luptă pentru ”Teritoriu” i-a trimis pe ”Lemuri” în satul tradițional din Madagascar, însă niciunul...161

19 sep 00:00MondenShakira și Pique infirmă zvonurile privind despărțirea printr-o fotografie de la o cină romantică

Shakira și Gerard Pique infirmă zvonurile privind o despărțire iminentă publicate de presa tabloidă și au...135

19 sep 00:00MondenActorul Peter Donat a murit. Era cunoscut din filmele Nașul și Dallas

Celebrul actor, cunoscut pentru rolurile sale din filmul „Nașul II” și serialul „Dallas”, a încetat din...138

19 sep 16:57MondenSarah Brightman va concerta la Montevideo în cadrul unui mare turneu internaţional

Soprana britanică Sarah Brightman va concerta pe 6 decembrie la Montevideo, în cadrul unui amplu turneu internaţional...109

19 sep 00:00MondenEmmy 2018 - 'Game of Thrones' şi 'The Marvelous Mrs. Maisel' au câştigat principalele trofee ale galei

Serialele "Game of Thrones" şi "The Marvelous Mrs. Maisel" au câştigat principalele trofee ce au fost atribuite la...113

19 sep 00:00MondenPrimetime Emmy 2018 - Rachel Brosnahan, cea mai bună actriţă într-un serial de comedie

Rachel Brosnahan a fost desemnată cea mai bună actriţă distribuită în rolul principal dintr-un serial de comedie,...116

Mapamond
19 sep 00:00MapamondPrimetime Emmy 2018 - Bill Hader, cel mai bun actor într-un serial de comedie

Bill Hader a primit luni seară, la Los Angeles, premiul Primetime Emmy pentru cel mai bun actor în rol principal...109

19 sep 00:00MapamondViktor Orban înaintea întâlnirii cu Vladimir Putin: Relaţiile ungaro-ruse sunt ''stabile şi de încredere''

Relaţiile dintre Ungaria şi Rusia sunt ''stabile şi de încredere'', cele două ţări reuşind să gestioneze...108

19 sep 00:00MapamondRusia acuză Israelul că este singurul vinovat pentru doborârea avionului Il-20 şi avertizează cu posibile represalii

Ministrul rus al apărării Serghei Şoigu l-a avertizat marţi pe omologul său israelian Avigdor Liberman că Moscova...139

19 sep 00:00MapamondLiderii celor două Corei au avut prima întâlnire în cadrul noului summit intercoreean

Preşedintele nord-coreean, Kim Jong Un, şi cel sud-coreean, Moon Jae In, au avut marţi prima lor reuniune în cadrul...110

19 sep 00:00MapamondSusţinătorii Brexit-ului încep campania împotriva planului privind ieşirea din UE propus de Theresa May

Susţinătorii Brexit-ului care pledează pentru o ruptură totală de Uniunea Europeană au lansat în Marea Britanie o...112

19 sep 00:00MapamondComitetul anti-tortură al Consiliului Europei cere Ungariei să revizuiască tratamentul aplicat migranţilor în zonele de tranzit

Într-un raportul publicat marţi de CPT sunt cuprinse constatările comitetului din timpul vizitei sale în zonele de...110

19 sep 00:00MapamondDonald Tusk consideră că este ''destul de posibil'' să nu existe un acord pe tema Brexit-ului

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat marţi că este încă destul de posibil să nu existe un...104

19 sep 00:00MapamondAgapele lui Maduro într-un restaurant de lux din Istanbul i-au scandalizat pe venezueleni

Înregistrări video cu preşedintele venezuelean Nicolas Maduro savurând suculente bucăţi de carne într-un...135

19 sep 00:00MapamondCasa Albă ordonă desecretizarea unor documente din ancheta legată de amestecul Rusiei în alegerile americane

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a ordonat luni Departamentului Justiţiei să desecretizeze noi informaţii...111

19 sep 00:00MapamondLiderul nord-coreean Kim Jong Un îl primeşte la Phenian pe preşedintele sud-coreean Moon Jae-in

Preşedintele Coreei de Sud, Moon Jae-in, a sosit marţi la Phenian pentru al treilea summit cu liderul nord-coreean Kim...110

Sănătate
18 sep 16:33SănătateUn reputat chirurg pediatru din Turcia vine la Constanţa. Şansă în plus pentru copiii nascuţi cu malformaţii grave

În data de 29 septembrie a.c., prof. dr. Ahmet Alptekin, unul dintre cei mai cunoscuţi chirurgi pediatri din Turcia,...411

17 sep 01:03Sănătate„11 căi de luptă împotriva depresiei” – ghid practic, în biblioteca virtuală Baylor

Biblioteca virtuală Baylor se îmbogăţeşte cu un nou ghid de stil de viaţă: „11 căi de luptă împotriva...587

15 sep 00:49SănătateSANAMED nu are contract cu CJAS: ‘În cazul analizelor pentru copii este nevoie de un bilet de trimitere cu parafa medicului!’

Mămica unui băiețel de trei ani a reclamat, zilele trecute, faptul că în momentul în care s-a prezentat la...1335

13 sep 00:38SănătateVeste bună pentru copiii și tinerii cu DIABET: statul va deconta aparatele de monitorizare a glicemiei

Guvernul a adoptat, în ședința de joi, 13 septembrie a.c., un proiect de modificare a Programului național de diabet...1864

14 sep 00:28SănătateEchipa de baschet feminin a Constanţei, pregătită de noul sezon competiţional!

Nou promovată, PHOENIX CONSTANȚA, începe noul sezon competițional 2018-2019 în Liga Națională de Baschet Feminin...507

13 sep 00:38SănătateLupta împotriva depresiei continuă: '11 căi de luptă împotriva depresiei'

Se crede, în mod greşit, că depresia este o stare pe care persoanele afectate şi-o pot controla sau schimba brusc,...720

12 sep 23:20SănătateSimpozion dedicat medicilor din rețeaua sanitară a MAI, în stațiunea Mamaia

Staţiunea Mamaia va găzdui, în perioada 27 – 29 septembrie a.c., a XXI-a ediţie a Simpozionului Național ”Prof....597

10 sep 00:53SănătateInfarctul miocardic acut, cel mai mare „ucigaș” în 2017

Infarctul miocardic acut a fost, în 2017, motivul medical care a dus la cele mai multe decese, se arată în datele...727

8 sep 00:40SănătateRujeola face noi victime: alte 78 de cazuri în ultima săptămână

Alte 78 de cazuri nou-confirmate de rujeolă au fost raportate în ultima săptămână, cele mai multe fiind în...558

5 sep 00:55SănătateMinisterul Sănătăţii depune plângere penală împotriva celor care au promovat şi distribuit informaţii potrivit cărora vaccinurile ar fi ineficiente

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, miercuri, că instituţia pe care o conduce intenţionează să...586