REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.7° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.7° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Baciu: Vor exista resurse la nivel european pentru combaterea cancerului

Baciu: Vor exista resurse la nivel european pentru combaterea cancerului

Replica API 19 iunie 2021 | 02:08 507

România va dispune de resurse suplimentare de finanţare pentru combaterea cancerului, iar în Parlament se lucrează de câteva luni la transpunerea în legislaţia românească a Planului European de Combatere a Cancerului (PECC), a declarat joi secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu, scrie Agerpres.

Andrei Baciu

"Suplimentar faţă de resursele deja existente pentru tot ceea ce se cheltuie în momentul de faţă, pentru diagnostic, tratament, pentru toate aceste chestiuni vor exista resurse suplimentare de finanţare la nivel european pentru combaterea cancerului. Se lucrează deja în Parlamentul României de câteva luni de zile. La începutul lunii februarie a fost adoptat Planul European şi ulterior au demarat analizele şi la nivelul Parlamentului României şi, din câte ştiu, lucrurile sunt destul de avansate şi în momentul în care o să se comunice varianta finală o să vedem acolo cât de multe resurse sunt alocate pentru această patologie care este o prioritate şi va avea şi răspunsurile necesare pentru a fi tratată ca o reală prioritate şi în România (...). Este o acţiune desfăşurată sub egida Parlamentului României (...). Întreaga comunitate medicală din Parlament lucrează la acest plan", a precizat Baciu, după o dezbatere organizată la Palatul Parlamentului privind depunerea iniţiativei legislative prin care se instituie Ziua naţională a supravieţuitorilor de cancer.

El a adăugat că PECC este o iniţiativă "fără precedent aproape", ca nivel de amplitudine, angajament şi finanţare, menţionând că dezbaterea la care a participat, un demers al senatorului PNL Nicoleta Pauliuc, vizează schimbarea percepţiei cu privire la situaţia actuală raportată la bolile oncologice.

"PECC este o iniţiativă fără precedent aproape, ca nivel de amplitudine, angajament şi finanţare. În România au fost demarate toate procedurile pentru a demara acest plan, inclusiv la nivelul Parlamentului. Deja dezbatem şi în grupuri de lucru care să finalizeze acest plan de combatere a cancerului, însă acest demers pe care doamna senator Nicoleta Pauliuc l-a făcut astăzi este un pas mai degrabă de schimbare a paradigmei a percepţiei cu privire la situaţia actuală raportată la bolile oncologice (...). Există şi e nevoie să existe această paradigmă, supravieţuitorii de cancer să poată să aibă o viaţă normală şi o reintegrare maximă în societate şi despre acest lucru este vorba în acest proiect de lege. Lucrurile sunt complementare, sunt chestiuni pe care le face partea executivă, sunt demersuri europene, sunt finanţări importante, dar acest proiect de lege se adresează unui alt segment care priveşte foarte mult partea socială şi dreptul la o viaţă sănătoasă", a arătat Baciu.

În context, Nicoleta Pauliuc a spus că s-a implicat în acest proiect pentru că face parte din grupul de lucru de transpunere a PECC în legislaţia din România, dar şi pentru că a trecut prin această boală necruţătoare.

"Eu, ca parlamentar, chiar dacă sunt preşedintele Comisiei de apărare, chiar dacă sunt jurist, fac parte din acest grup de lucru de transpunere a PECC în legislaţia din România. Partea care îmi revine în acest grup de lucru este cu privire la calitatea vieţii, pentru că nimeni nu va putea să transpună mult mai bine proiecte sau să găsească soluţii pentru ceea ce se întâmplă cu pacientul de cancer, decât cel care a simţit pe pielea lui ce se întâmplă, cum este privit, cum este tratat pacientul. Pentru că nu este suficient să ai tratamente performante dacă tu, pacientul de cancer, nu ai suportul psihologic, nu ai ajutorul familiei tale. Sunt cercetări ştiinţifice care atestă faptul că în lupta împotriva cancerului 30% dintre cei diagnosticaţi pierd această luptă pentru că psihic nu pot să ducă lupta mai departe, nu pot să facă faţă tratamentului (...). Dacă îi ajutăm şi pe membrii familiei cu consiliere psihologică şi îi învăţăm cum să-i îndrume pe cei care se luptă în această perioadă, cred eu că putem să depăşim acest moment", a subliniat Pauliuc.

Senatorul PNL, care este preşedintele Comisiei pentru apărare, a susţinut că persoanele care au avut cancer sunt discriminate, întâmpină dificultăţi în accesarea unui credit bancar.

"Ideea este că în momentul în care îţi faci o evaluare de sănătate, tu, fost pacient de cancer, supravieţuitor în această luptă, eşti cuprins într-o grilă. Pentru cancerul de col uterin rata de viaţă este de cinci ani, pentru mine, cancer de pancreas, perioada în care acele tumori pot reapărea este de cinci ani. În momentul în care mergi să iei un credit bancar, tu eşti o evaluare într-o statistică, ai nevoie de asigurări de sănătate. În dezbaterile pe care le vom face (...) unul dintre puncte este dezbaterea cu cei de la Ministerul Finanţelor, cu cei responsabili, cu patronatele, cu sindicatele, cu ONG-urile, pentru a găsi soluţii astfel încât foştii pacienţi de cancer să nu fie discriminaţi", a susţinut Pauliuc.

Iniţiativa legislativă aparţine senatorului PNL Nicoleta Pauliuc, care este şi preşedintele Comisiei pentru apărare. La dezbatere au participat reprezentanţi ai Parlamentului, ai Guvernului şi ai societăţii civile.

Proiectul de act normativ urmăreşte să atragă atenţia asupra problemelor cu care se confruntă supravieţuitorii, de la accesul dificil la produse financiare, la reintegrarea la locul de muncă sau în societate.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920