rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 15 august
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Bărbat din Mihail Kogălniceanu, ARESTAT după ce și-a BĂTUT soția

Un bărbat din Mihail Kogălniceanu a ajuns în arest preventiv după ce și-a bătut cu bestialitate soția, în fața celor două fiice, minore. Acestea din urmă au ajuns totuși în fața instanței pentru a obține și un ordin de protecție din pricina temerii foarte mari. Pe rolul Judecătoriei Constanța s-a aflat în data de 8 octombrie a.c., soluționarea cauzei civile formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța pentru A. B., și pentru cele două fiice ale sale cu privire la emiterea unui ordin de protecție, împotriva soțului, respectiv tată, George B. ce este în prezent deținut în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă Constanța.

Ce s-a întâmplat mai exact?

În noaptea de 02/03.10.2020, femeia a venit la domiciliu, de la serviciu, și l-a găsit pe agresor în stare de ebrietate, context în care, pe fondul unor neînțelegeri preexistente, s-a iscat un conflict verbal. Pentru aplanarea acestuia, persoana vătămată s-a retras în camera fiicelor sale, unde urma să doarmă cu acestea. În jurul orei 01.00, G. B. s-a dus în dormitorul în care se afla soția sa, unde a lovit-o pe aceasta cu capul de sobă și apoi cu palmele peste față, ceea ce i-a cauzat acesteia căderea la sol. Zgomotul produs le-a trezit pe cele două fete, minore, acestea începând să țipe la vederea agresiunii.

Bătaia nu s-a oprit aici…

În continuare, acesta a târât-o pe soția sa până în holul locuinței, unde a lovit-o cu pumnii și picioarele peste tot corpul, însă acesta a reușit să fugă în bucătărie, fiind urmată de către agresor care a luat un cuțit și a amenințat-o pe persoana vătămată că o omoară, după care a lăsat cuțitul și a lovit-o cu palmele peste fata. Urmare a intervenției fiicelor sale minore, barbatul a încetat. Instanța a luat știință de faptul că băbatul nu și-a bătut ficele însă acestea au fost prezente la violența fizică aplicată asupra mamei, acestea fiind puternic afectate psihic.

A fost solicitată intervenția oamenilor legii

Polițiști din cadrul Postului de Poliție Mihail Kogălniceanu au fost sesizați la data de 3 octombrie a.c., în jurul orei 02.00, de către o femeie, de 36 de ani, cu privire la faptul că la domiciliul său ar fi avut loc un conflict. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce se afla la domiciliu, femeia ar fi fost agresată fizic și amenințată de soțul acesteia, de 37 de ani.

Bărbatul este în prezent în arest preventiv

Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, potrivit normelor în vigoare, iar în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind prezentat instanței de judecată, care a dispus măsura arestării preventive pentru 20 de zile, pentru violență și amenințări. Acesta a fost escortat și introdus în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța.

Ce a hotărât instanța

Instanța a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța pentru victimele violenței în familie, ce au funcția de reclamante în acest dosar, și anume, A.B. și cele două fiice minore, domiciliate în Mihail Kogălniceanu, împotriva lui G.B..

Astfel, s-a emis un ordin de protecție împotriva bărbatului, pentru o perioadă de 6 luni de la data pronunțării hotărârii, fără somație sau trecerea unui termen. Totodată, instanța a dispus: evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, reintegrarea victimei și a copiilor, în locuință, obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime de 200 m față de cele trei și față de reședința lor, dar și față de locul de muncă al femeii și cele două unități de învățămând unde cele două fiice minore studiază. Atrage atenția pârâtului asupra faptului că încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse prin prezentul ordin de protecție constituie infracțiune conform art. 32 alin. 1 din Legea 217/ 2003 și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Diana BERECHET

joi, 15 octombrie 20201845
GANDUL.RO
Gheorghe Dincă, dezvăluiri înfiorătoare din penitenciar: 'Am violat-o pe Alexandra! Am legat-o de pat și...'
Comentarii

02Stai asa(15 oct 10:51)
Sunt stirile de la ora cinci.
mai mult...Replica
15 aug 00:00ReplicaNuclearelectrica și-a înființat punct de lucru în Casa de Cultură din Doicești, Dâmbovița!

Nuclearelectrica a decis să-și înființeze un punct de lucru în comuna dâmbovițeană Doicești, acolo unde...268

15 aug 00:00ReplicaProtect Instal Security Guard a depus cerere de insolvență250
15 aug 22:52ReplicaCluburile au fost magnet pentru vedete, în cel mai aglomerat weekend de pe litoral!418
15 aug 22:48ReplicaBogdan Dumitrașcu vrea să scape de controlul judiciar ca s-o șteargă după modele brevetate de alții?

Bogdan Dumitru Dumitrașcu, fostul director general adjunct al APIA, trimis în judecată de DNA Constanța pentru mită...276

15 aug 00:01ReplicaVizitiu, fostul adjunct al IPJ Constanța, și-a recunoscut vina în fața procurorilor!1524
15 aug 22:42ReplicaGigi Chiru află în septembrie dacă va fi condamnat pentru ucidere din culpă!331
15 aug 23:16ReplicaBogdan Mocanu, oprit de Poliție în Mamaia: a fost testat pentru droguri!

Bogdan Mocanu a postat pe Instagram, relatând, în story cum a fost oprit de Poliție, pe litoral, și testat pentru...602

15 aug 22:40ReplicaUn live pe Facebook, la Sălcioara, i-a învinețit un ochi!266
15 aug 22:39ReplicaCondamnați după ce au înșelat o firmă cu 150.000 de lei289
15 aug 22:09ReplicaVreme capricioasă, la malul mării, în această săptămână!

Se strică vremea, la Constanța! Meteorologii din cadrul Centrului de Meteorologie Dobrogea vin cu vești nu foarte...212

15 aug 22:08ReplicaA făcut circ și l-a amenințat cu moartea pe polițistul care l-a prins beat la volan244
15 aug 00:01ReplicaAndreea Antonescu este însărcinată551
Vremea
19.3°19.1° - 19.3° luni, 15 august 2022
ConstanțaUmiditate: 91%
Vânt: 3.98 m/s
Presiune: 1005 milibari

Loto
6/4920425232634
5/4030354174032
joker91411332
Horoscop
mai mult...SPSportRT
15 aug 00:00SportCS Universitatea Craiova a învins cu 1-0 echipa CS Mioveni, într-un meci din etapa a cincea a Superligii

Echipa CS Universitatea Craiova a învins duminică, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, într-un meci din etapa a cincea a...123

15 aug 23:28SportDavid Popovici este de neoprit: S-a calificat în finală și la 200 m liber

David Popovici s-a calificat, duminică, în finala probei de 200 m liber din cadrul Campionatului European de nataţie...242

15 aug 23:28SportConstănţeanca Sabrina Maneca-Voinea, campioană europeană la gimnastică

România a obţinut medalia de aur la proba de sărituri de la Campionatul European desfăşurat la Munchen, în...415

15 aug 23:20SportGheorghe Hagi, despre partida cu Hermannstadt: Trebuie să ne impunem jocul și să câștigăm meciul! Video

Duminică, 14 august, a fost organizată o conferință de presă în vederea partidei de fotbal pe care echipa Farul...244

Local
15 aug 23:20LocalAtenție, șoferi! Drumul către litoral este aglomerat

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră - 12:15, se...297

15 aug 23:21LocalAccident rutier în Tuzla: implicată o motocicletă!

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în cursul zilei de duminică, 14 august a.c., în...600

15 aug 23:21LocalSturionii - specii 'fanion' pentru Dunăre

355

15 aug 23:19LocalAccident cu victimă în Viișoara, între un autoturism și o căruță

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină duminică, 14 august, în localitatea Viișoara,...400

15 aug 23:19LocalAlertă pe plaja Belona din Eforie Nord!

Cadrele medicale au fost solicitate în cursul zilei de duminică, 14 august a.c., să intervină în stațiunea Eforie...444

15 aug 23:19LocalBărbat dispărut de o lună de zile, căutat de familie! Update: a fost găsit!

În cursul zilei de duminică, 15 august a.c., în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Secției 3 au fost sesizați...673

15 aug 23:21LocalUn autoturism a ars, în Cernavodă

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în cursul dimineții de duminică, în jurul orei...376

15 aug 23:21LocalAccident rutier în zona Bellagio din Mamaia

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, sâmbătă noapte, 13 august, în stațiunea...1520

15 aug 23:22LocalDosare penale pe bandă rulantă: Beți, drogați și fără permis, la volan

358

Politică
15 aug 23:51PoliticăDănuț Pop, președinte PER: 'Mugur Isărescu ne ia la misto și pune BNR într-o lumină neprofesionistă'

Dănuț Pop, președintele Partidului Ecologist Român, critică angajarea la Banca Națională a celebrei astroloage...424

15 aug 23:52PoliticăPremierul, de Ziua Tineretului: Este nevoie de solidaritate între generaţii pentru a depăşi dificultăţile

Premierul Nicolae Ciucă a transmis, vineri, că este nevoie de solidaritate între generaţii pentru a depăşi cu bine...342

15 aug 23:52PoliticăCseke Attila: Aproape 95% dintre proiectele depuse pe cele trei apeluri prin PNRR sunt eligibile

345

15 aug 23:51PoliticăVicepreşedintele PMP: În timp ce românii o duc din ce în ce mai rău, coaliţia îşi atribuie o mare victorie

În timp ce valoarea coşului zilnic a crescut cu aproximativ 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut,...439

15 aug 23:51PoliticăMarcel Ciolacu anunță schimbări în domeniul energiei

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că la nivelul Guvernului, dar şi al partidului pe care îl conduce se...473

15 aug 23:51PoliticăPredoiu: Foarte multe din amendamentele primite s-au regăsit în proiectele de modificare a legilor Justiţiei

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat, vineri, că foarte multe din amendamentele primite şi examinate...394

15 aug 23:50PoliticăReacția lui Marcel Ciolacu la zvonul privind naționalizarea Pilonului II de pensii

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Bistriţa, că...750

15 aug 23:52PoliticăMarcel Ciolacu: Când va fi cazul unei remanieri, nu o ţine nimeni secretă

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a negat, vineri, că ar exista intenţia unei remanieri guvernamentale, menţionând...429

15 aug 23:52PoliticăProiectul rectificării bugetare, pus în dezbatere publică. Ce instituții primesc mai mulți bani

647

Interviuri
23 iun 00:14InterviuriCristian Cîrjaliu circulă cu mașina electrică, ca să facă economie la combustibil. Video

Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea, a revenit în studioul Replica pentru a dezbate subiecte de interes local și...3572

21 iun 00:08InterviuriEugen Teodorovici se pregătește pentru președinția României. Video

Eugen Teodorovici a vorbit, în partea a doua a interviului acordat ziarului Replica, despre liberalizarea pieței...2839

20 iun 00:03InterviuriBombă! Eugen Teodorovici: Spitalul Județean Constanța nu e sigur; la primul cutremur, pică! Video

5002

24 mai 00:05InterviuriCristinel Dragomir: PSD Constanța nu mai există din vina celor care îl conduc! Video

A fost două mandate vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, dar și președinte interimar, după reținerea...5363

20 mai 00:11InterviuriLungoci: Făgădău a fost un bun manager, despre Mazăre am o reţinere... Video

Deputatul PSD, Lucian Lungoci, s-a aflat în studioul Replica de Constanţa, joi, 19 mai, unde a discutat despre legea...4176

19 mai 00:12InterviuriMohammad Murad: Nu m-am predat lui Cristian Radu și nu mă voi preda! VIDEO

8452

Monden
15 aug 00:00MondenUltima imagine cu Anne Heche, cu 20 de minute, înainte de accidentul fatal. Cu cine s-a pozat actrița

Vestea că actrița Anne Heche a făcut un accident fatal a generat un val de mâhnire printre fani și apropiați...123

15 aug 23:01MondenFormaţia Rage Against The Machine a anunţat că anulează concertele din turneul european

Formaţia Rage Against The Machine a anunţat că anulează concertele din august şi septembrie din cauza stării de...101

15 aug 00:00MondenAproape un milion de oameni au urmărit UNTOLD pe TikTok LIVE

98

15 aug 23:28MondenÎngrijorare privind starea lui Arșinel! Ce a spus un angajat al azilului unde este internat marele actor

Ce se întâmplă cu maestrul Alexandru Arșinel? În vârstă de 83 de ani, legendarul artist se află internat...130

15 aug 00:00MondenRyan Reynolds și-a supărat soția! Pe ce a cheltuit 3 milioane de dolari fără să o consulte

Ryan Reynolds și-a supărat soția! Motivul este unul pe care multe cupluri l-ar putea găsi familiar. Actorul a...107

15 aug 23:21MondenBen Affleck, terorizat în luna de miere, la Paris

Se spune despre Paris că este capitala romanticilor, însă acest lucru nu este valabil și pentru cei doi artiști,...119

15 aug 00:00MondenIoana d'Arc, personaj nonbinar într-o nouă piesă de teatru care se va juca la Londra

O nouă producţie de la Globe Theatre din Londra, care explorează viaţa Ioanei d'Arc, o va înfăţişa pe legendara...99

15 aug 00:00MondenŞapte oraşe britanice, finaliste pentru găzduirea următoarei ediţii Eurovision în numele Ucrainei

Şapte oraşe britanice sunt finaliste în procesul de selecţie a gazdei următoarei ediţii a Eurovision care, din...100

15 aug 00:00MondenFestivalul de Film de la Sarajevo pune la dispoziţia cineaştilor ucraineni o platformă unde îşi pot prezenta producţiile

97

Mapamond
15 aug 00:00MapamondCongresul SUA a adoptat planul masiv de investiţii pentru climă şi sănătate al preşedintelui Biden

Congresul american a adoptat definitiv planul masiv de investiţii pentru climă şi sănătate al lui Joe Biden, o...98

15 aug 00:00MapamondAtentatul de la Jocurile Olimpice de la Munchen: Familiile victimelor vor boicota ceremoniile de comemorare

Familiile victimelor atentatului de la Jocurile Olimpice de la München vor boicota comemorările de anul acesta din...114

15 aug 00:00MapamondPeste 460 de lucrători umanitari au fost în 2021 victime ale atacurilor, 140 dintre ei fiind ucişi

88

15 aug 00:00MapamondUNHCR: Cel puţin 1.200 de migranţi, înecaţi sau daţi dispăruţi în Mediterana în prima jumătate a anului

Numărul migranţilor înecaţi sau daţi dispăruţi în Marea Mediterană s-a ridicat la 1.200 în prima jumătate a...85

15 aug 00:00MapamondDoi copii, între cei ucişi în atacul armat din Muntenegru; trei zile de doliu naţional

Unsprezece persoane, între care doi copii, au fost ucise vineri într-un atac armat în Muntengru, iar alte şase au...85

15 aug 00:00MapamondUcraina este în incapacitate de plată, potrivit Fitch şi S&P

100

Sănătate
15 aug 00:00Sănătate"Iarba de aur", planta care poate fi un leac natural pentru obezitate. Cui este contraindicată

”Iarba de aur” sau ”Fierea pământului”, cum mai este numită Ţinatura este unul dintre remediile naturiste...97

15 aug 00:00SănătateDe ce este bine să mănânci pepenele cu tot cu seminţe. Bunicii noştri ştiau asta

Semințele de pepene sunt benefice organismului nostru. Acestea oferă un raport de proteine și minerale ce pot fi...109

15 aug 00:00SănătateAfecţiunea de care suferă femeile vara, fără să ştie

99

15 aug 00:00SănătateAlimentele care nu trebuie consumate cu 12 ore înainte de călătoria cu avionul

Pilotul Cezar Osiceanu a explicat care este alimentația corectă a pasagerului înainte de zbor. „Haideți să vorbim...93

15 aug 00:00SănătateDe ce e bine să mâncăm porumb fiert și cum se prepară corect

Un consum moderat poate duce la scăderea în greutate pentru că anumite molecule din compoziţia porumbului grăbesc...102

15 aug 00:00SănătateNeurologul Constantin Dulcan: „Putem trăi 130–140 de ani dacă facem asta”

Prof. dr. Constantin Dulcan susține că longevitatea și vindecarea depind de modul în care gândim zilnic....91

15 aug 10:04SănătateLista farmaciilor care distribuie gratuit comprimatele de iodură de potasiu

Românii de până la 40 de ani au fost îndemnați de către ministrul Sănătății Alexandru Rafila să ridice...109

15 aug 00:00SănătateCafeaua de pătrunjel, invenţia unui medic nutriţionist român

Un alt tip de cafea care ne dă energie, este gustoasă şi sănătoasă este invenţia unui medic nutriţionist român,...114

15 aug 00:00SănătateAlimentele care ne ţin oasele sănătoase şi ne fac mai tineri

97

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT