REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.5° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
15.5° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Barna: Vom vota împotriva moţiunii, nu e niciun fel de echivoc aici

Barna: Vom vota împotriva moţiunii, nu e niciun fel de echivoc aici

Replica API 29 iunie 2021 | 00:00 642

Vicepremierul Dan Barna, copreşedinte al USR PLUS, a declarat luni că parlamentarii formaţiunii vor participa la şedinţa plenului reunit şi că vor vota împotriva moţiunii de cenzură.

Dan Barna

"Parlamentarii USR PLUS vor participa la votul moţiunii de cenzură. Vom vota împotriva moţiunii, nu e niciun fel de echivoc aici, vom fi prezenţi, vom participa fără niciun fel de problemă", a arătat Barna într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Parlamentului, la finalul şedinţei Biroului Naţional al USR PLUS.

Întrebat dacă USR PLUS îşi menţine punctul de vedere din toamna lui 2020, conform căruia nu îl vrea pe Ludovic Orban la conducerea Guvernului, Barna a replicat că decizia aparţine PNL.

"În momentul de faţă, USR PLUS este partener într-un guvern susţinut de majoritatea parlamentară. Acesta e obiectivul nostru, ca Guvernul să rămână stabil. Ce vor decide cei de la PNL va genera apoi consecinţele fireşti, politice, la care ne vom adapta fără doar şi poate. (...) Decizia privind următorul preşedinte al PNL este a celor din Partidul Naţional Liberal şi în funcţie de această decizie ne vom aşeza la masă, dacă va fi cazul, şi vom discuta", a spus Barna, scrie Agerpres.

Totodată, el a negat că ar fi existat discuţii despre remaniere.

"Răspunsul simplu e: nu, nu a existat niciun fel de discuţie până acum. Am văzut, de altfel, şi premierul Florin Cîţu a confirmat că nu a existat vreo discuţie pe această linie. Avem un protocol agreat: cazul Vlad Voiculescu nu mai este posibil să se repete. Am convenit în cadrul coaliţiei un mecanism. Nu a existat până acum nicio solicitare sau vreo discuţie în baza acelui mecanism din protocol, deci deocamdată nu e niciun fel de problemă. (...) Din punctul nostru de vedere, pentru miniştrii noştri, chestiunea remanierii nu e de actualitate. (...) Acel acord prevede foarte clar că orice discuţie legată de remanierea altor miniştri decât cei ai PNL, unde domnul Cîţu este la el de acasă, de altfel, nu se poate face decât în urma unei discuţii şi dezbateri în coaliţie cu partenerii. Deci, un al doilea caz Vlad Voiculescu nu mai este posibil, din punctul meu de vedere", a mai spus el.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Hotul asta tine de os ca de masa. Daca scapa se muta la mititica
2
0
Ce privire de psihopat are...USR-ul nu are medici?
7
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272