REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
11.6° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Bătut măr de doi indivizi beți, că a refuzat să le dea o țigară

Bătut măr de doi indivizi beți, că a refuzat să le dea o țigară

Replica API 25 iulie 2022 | 00:00 1432

Bidoaie Adrian-Ionuț a fost condamnat la 1 an și 3 luni de închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, iar Cotici George a primit 1 an de închisoare cu suspendare pentru aceeași faptă. Sentința a fost dată pe 21 iulie 2022, de Judecătoria Constanța și nu este definitivă. Cei doi sunt acuzați că, băuți fiind l-au bătut pe I.C., pentru că acesta nu a vrut să le dea o țigară. În urma loviturilor, victima a necesitat 16-18 zile de îngrijiri medicale.

Potrivit declaraţiei persoanei vătămate, în ziua incidentului s-a deplasat pe strada Dunării din Valu lui Traian, la nişte prieteni. În drumul său, a trecut pe lângă numiţii inculpați care consumau băuturi alcoolice. După aproximativ 20 de minute s-a întors pe acelaşi traseu şi a fost abordat de către numitul Cotici George, care i-a cerut o ţigară. Persoana vătămată i-a răspuns că nu are, moment în care inculpatul l-a lovit cu pumnul în partea stângă a feţei. A încercat să fugă, însă Bidoaie Adrian-Ionuț l-a blocat şi a ridicat mâna să îl lovească, însă a reuşit să se ferească. În continuare, cei doi l-au prins între o maşină aflată pe stradă şi gardul unei case şi au început să îi aplice mai multe lovituri. Căzând jos, au continuat să îl lovească cu picioarele în zona toracelui şi au tras de tricoul cu care era îmbrăcat pentru a-l ridica şi a-l putea lovi mai bine. La un moment dat, persoana vătămată s-a ridicat şi a alergat către capătul străzii Dunării, fiind urmărit de către cei doi. A reuşit să se strecoare pe lângă un gard aproape de grădina sa, a sărit gardul şi a intrat în curtea imobilului în care locuieşte, astfel inculpaţii pierzându-i urma.

Instanța a reținut că, în ceea ce priveşte latura obiectivă, elementul material al laturii obiective a infracţiunii de lovire sau alte violenţe a constat în acţiunea inculpatului de a agresa fizic persoana vătămată prin lovirea acesteia, cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat 16-18 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. În ceea ce priveşte profilul inculpaţilor, instanţa reţine că aceştia au avut o atitudine sinceră pe parcursul cercetărilor, recunoscând şi regretând fapta săvârşită în faţa organelor de urmărire penală şi a instanţei de judecată. Pentru aceste considerente, instanța a decis condamnarea lui Bidoaie Adrian-Ionuț la 1 an și 3 luni de închisoare, în regim de detenție, în timp ce Cotici George a primit 1 an de închisoare cu suspendare.

Virgil STOIAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Minciuni la bătut ca ia lovit copii
0
0
Cred ca avea tigari speciale ca altfel nu fugeau aia dupa el
0
1

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272