BNR solicită explicații după amenda-record de 710 milioane de euro din dosarul ROBOR
BNR solicită explicații după amenda-record de 710 milioane de euro din dosarul ROBOR
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestBanca Națională a României solicită clarificări suplimentare din partea Consiliului Concurenței după amenda-record de aproximativ 710 milioane de euro aplicată celor 10 mari bănci din România în dosarul ROBOR.
Purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, a declarat luni, la Digi24, că regulamentul de fixing al ROBOR nu este vizat de investigație și că sunt necesare explicații suplimentare privind concluziile anchetei.
BNR: Regulamentul ROBOR nu este vizat de investigație
Dan Suciu a fost întrebat despre declarația făcută în 2022 de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care afirma că „băncile au sărit calul și au dus ROBOR peste dobânda cheie”. Reprezentantul Băncii Naționale a explicat că acel episod a fost unul punctual și nu pare să facă obiectul anchetei Consiliului Concurenței.
„A fost un episod pasager care a presupus ca băncile să facă o interpretare greșită a unei prognoze făcută de Banca Națională. Dar înțeleg din ceea ce spune Consiliul Concurenței că ancheta Consiliului nu vizează acel moment. Deci nu vizează nici măcar un moment punctual care să ne clarifice mai mult în legătură cu ceea ce s-a întâmplat pe piața ROBOR”, a declarat Dan Suciu.
Acesta a subliniat că, potrivit informațiilor publice disponibile până acum, regulamentul de stabilire a ROBOR nu este pus sub semnul întrebării.
„Avem deocamdată doar un comunicat al Consiliului Concurenței în care se precizează în mod explicit că nu regulamentul de cotare a ROBOR, de fixing al ROBOR este vizat, acest regulament stabilit de Asociația Traderilor și agreat de Banca Națională. Deci acesta este elementul la care Banca Națională poate fi inclusă în discuție. În consecință, dacă nu este vizat acest regulament care precizează în mod explicit ceea ce trebuie să facă băncile și ceea ce fac băncile în procesul de cotare, iar băncile spun că l-au respectat întocmai, e important să vedem din partea Consiliului Concurenței, mai ales pentru opinia publică, să clarifice ce prevedere din regulament a încălcat legea concurenței sau este anticoncurențială, pentru că așa putem să înțelegem mai bine ce vizează această anchetă”, a spus purtătorul de cuvânt al BNR.
Dan Suciu: „Este foarte greu de susținut” existența unor informații confidențiale
Reprezentantul BNR a comentat și acuzațiile privind schimbul de informații dintre bănci în procesul de stabilire a ROBOR.
„A spune că este vorba de informații confidențiale este foarte greu de susținut, de vreme ce vorbim de o piață în care se cotează în permanență, toată lumea are acces la piață, toată lumea vede cotațiile, fie că sunt bănci, fie că sunt persoane care au acces la această platformă. Deci e foarte greu de susținut o informație confidențială. De altfel, nu cred că acesta este adevărat. Deci câteva clarificări pentru opinia publică sunt necesare. În rest, chestiunea se va tranșa în instanță. Am văzut toate băncile care contestă ferm această decizie”, a declarat Dan Suciu.
Ce spune BNR despre evoluția dobânzilor
Întrebat dacă amenzile aplicate băncilor ar putea influența nivelul dobânzilor, reprezentantul BNR a explicat că principalul factor rămâne inflația.
„Dobânzile depind în principal de creșterea și de scăderea inflației. Dacă vorbim de o inflație care va crește, evident că dobânzile vor crește. Dacă vorbim de o inflație care va scădea, dobânzile vor scădea. Asta este principalul mecanism. ROBOR este un instrument care funcționează în paralel cu evoluția dobânzii de politică monetară, care la rândul ei este strâns determinată de evoluția inflației. A vorbi despre variații mari în cadrul ROBOR, diferite de dobânda de politică monetară sau de inflație, este complet greșit. Din punctul acesta de vedere, vorbim de una dintre cele mai reglementate piețe, piața ROBOR”, a afirmat acesta.
Dan Suciu a comentat și posibilitatea ca băncile sancționate să își reducă expunerea pe titlurile de stat după decizia Consiliului Concurenței.
„E foarte greu să fac această afirmație. Din perspectiva Băncii Naționale, lucrurile stau în felul următor: ne vom strădui să avem o supraveghere bancară care să presupună ca aprovizionarea băncilor să fie adecvată, ținând cont și de aceste amenzi, dacă ele vor fi aplicate, astfel încât stabilitatea sistemului bancar să nu fie periclitată”.
Chirițoiu: „Nu a fost un cartel clasic”
Declarațiile BNR vin după ce Consiliul Concurenței a sancționat 10 bănci cu amenzi totale de 3,73 miliarde de lei, echivalentul a aproximativ 710 milioane de euro, pentru încălcarea normelor de concurență în cadrul procedurii de stabilire a ROBOR.
Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a explicat că instituția nu a identificat un cartel clasic, ci un schimb excesiv de informații între instituțiile financiare implicate în fixingul ROBOR.
„Nu spunem că a avut loc un cartel clasic, că băncile s-au întâlnit între ele, s-au hotărât într-o după-amiază care să fie nivelul ROBOR. Fixarea ROBOR e foarte delicată, pentru că el nu se bazează pe tranzacții efective. Nu e o bursă la care unii vând și unii cumpără și vezi prețul la care se închide. Ci sunt aceste cotații și atunci e important ca procesul să meargă bine, băncile să nu discute unele cu altele, să nu schimbe informații unele cu altele”, a declarat acesta.
Chirițoiu a adăugat că investigația a descoperit „prea multă colaborare” între bănci și un schimb de informații care, în opinia instituției, depășea limitele concurenței normale. Toate băncile sancționate au anunțat că vor contesta în instanță decizia Consiliului Concurenței, citează stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
18.4° Constanța 














