rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 20 iunie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Bogdan Gheorghiu: Am avansat propuneri pentru spectacole cu 1.000 de persoane

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, şi-a exprimat, vineri, satisfacţia că revenirea la normalitate a fost devansată cu o jumătate de lună, context în care instituţia pe care o conduce a înaintat propuneri pentru spectacole în aer liber cu maxim 1.000 de persoane.

Bogdan Gheorghiu

Sursa foto: Bogdan Gheorghiu /Facebook

"Pe calendarul iniţial, noi nu prea vedeam o relaxare până în 1 iunie şi de aceea am prevăzut aceste spectacole pilot pentru 14, 15, 16 (mai - n.r.), dar, având în vedere că rata de vaccinare a mers atât de bine, astăzi ne aflăm în situaţia de a devansa aceste relaxări, după cum a anunţat şi preşedintele ţării, astfel că 15 mai devine o primă bornă a revenirii către normalitate. Asta nu ne împiedică să menţinem aceste programe pilot, cu excepţia celui de duminică, când se preconizează o zi ploioasă şi atunci am amânat pentru 22 mai", a spus Gheorghiu înaintea galei "Libera Musica" de la Sala Marea a Operei Naţionale Bucureşti, un concert înscris în cadrul unui program-pilot privind reluarea activităţilor culturale indoor, derulat de Ministerul Culturii.

Gheorghiu a anunţat că, pentru această etapă a relaxărilor, Ministerul Culturii a înaintat propunerile pentru organizare unor evenimente în aer liber cu maxim 1.000 de persoane.

"Dar sigur, mai avem filtrul Ministerului Sănătăţii şi al CNSU, dar aceasta este propunerea Ministerului Culturii şi eu sper să fie agreată de toată lumea şi astfel să putem avea parte de evenimente în aer liber în această primă etapă a relaxării cu maxim 1.000 de persoane", a mai spus Gheorghiu, scrie Agerpres.

Ministrul a precizat că accesul la evenimentele culturale este prevăzut "deocamdată" exclusiv pentru persoanele vaccinate.

"Deocamdată. Pe protocolul făcut cu cei de la STS, în baza de date a STS ştiu că se vor accepta doar vaccinaţi în sală. Au apărut obiecţii de ultim moment. Au fost discuţii până aseară târziu şi astăzi dimineaţă cu Ministerul Sănătăţii şi chiar şi de dimineaţă am vorbit şi cu domnul Arafat. Cei de la Ministerul Sănătăţii au propus să fie accesul liber şi pentru cei testaţi PCR şi pentru cei care s-au imunizat prin boală. Nu ştiu în ce măsură în aceste câteva ore STS a reuşit să implementeze în această platformă", a precizat Gheorghiu.

Bogdan Gheorghiu a adăugat că după organizarea spectacolelor-pilot "vom avea în interior un grad de ocupare de 50% până în 3 la mie rata de infectare".

"Peste 3 la mie, deocamdată nu am reuşit. Noi am propus şi un grad de ocupare de 30% între 3 şi 5 la mie, dar se pare că acesta, deocamdată, nu este acceptat. Aşadar, astăzi asta avem, până în 3 la mie 50% grad de ocupare. Dar, dacă ne uităm pe cifrele din ţară, acest până în 3 la mie practic dă liber activităţilor pe întreg teritoriul ţării, iar în aer liber pentru asta face demersuri acum Ministerul Culturii", a subliniat Gheorghiu.

Spectacolul de la Operă include arii celebre semnate de: Mozart, Rossini, Verdi, Puccini, în interpretarea soliştilor ONB.

La pupitrul dirijoral al Orchestrei Operei Naţionale Bucureşti se află Tiberiu Soare, maestru de cor fiind Daniel Jinga.

Publicul spectator este format exclusiv din persoane vaccinate împotriva COVID-19, cu ambele doze (ciclu complet de imunizare cu unul din vaccinurile autorizate şi la 10 zile de la rapel). Purtarea măştii este obligatorie în timpul spectacolului.

sâmbătă, 15 mai 2021759
STEP PROJECT, servicii de prelucrări metalice de precizie
Comentarii
mai mult...Politică
19 iun 19:18PoliticăCîţu: Puterea de cumpărare a crescut

Premierul Florin Cîţu a declarat vineri, la Deveselu, întrebat despre creşterile de preţuri, că puterea de...354

19 iun 00:00PoliticăOrban: Stolojan nu a putut plăti cotizaţia la partid dintr-o eroare de soft - este extrem de grav343
19 iun 00:00PoliticăCiolacu: Suntem pregătiţi să preluăm o eventuală guvernare345
19 iun 00:00PoliticăRafila: Fără să atingă ţintele asumate pe vaccinare, premierul a constatat că pandemia nu mai evoluează

Deputatul PSD Alexandru Rafila a declarat vineri că ţintele pe care şi le-a asumat Guvernul pentru campania de...304

19 iun 00:00PoliticăBogdan Chiriţoiu - numit pentru un nou mandat în funcţia de preşedinte al Consiliului Concurenţei290
19 iun 00:00PoliticăSorin Grindeanu: Alegerile locale parţiale par să aibă mize mici, dar sunt un semnal286
19 iun 00:00PoliticăEuroparlamentarul Gheorghe Falcă cere transparenţă privind achiziţionarea vaccinurilor COVID-19

Europarlamentarul Gheorghe Falcă, preşedinte al PNL Arad, cere Comisiei Europene şi statelor membre ale Uniunii...285

19 iun 00:00PoliticăBarna: Mă îndoiesc că Ciolacu îşi face speranţe că vreun parlamentar USR-PLUS ar sprijini gluma de moţiune de cenzură295
19 iun 00:00PoliticăRafila: OUG privind transferul paturilor spitaliceşti va duce la scăderea finanţării spitalelor publice245
19 iun 00:00PoliticăPSD: Guvernul fură de la copii; minte că n-are bani şi renunţă la taxe în favoarea corporaţiilor

Partidul Social Democrat susţine că Guvernul "fură din buzunarele copiilor" bani care li s-ar cuveni acestora conform...283

19 iun 00:00PoliticăAEP: Material video de informare privind votul la alegerile parţiale; alegătorii - cu mască de protecţie în secţii259
19 iun 00:00PoliticăProiect: Sancţiunea prestării muncii în folosul comunităţii în cel mult 60 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti243
Vremea
21.4°21.4° - 22.3° duminică, 20 iunie 2021
ConstanțaUmiditate: 77%
Vânt: 4.48 m/s
Presiune: 1010 milibari

Loto
6/49112616272444
5/401221163537
joker302416172219
Horoscop
mai mult...SPSportRT
20 iun 00:00SportEuro 2020: Spania vs Polonia 1-1 / Gerard Moreno a ratat un penalty - Ibericii, locul trei în Grupa E

Naționala Spaniei a jucat deja două meciuri la Campionatul European de fotbal, dar încă nu a obținut prima victorie...140

20 iun 00:00SportEuro 2020: Germania, victorie spectaculoasă în fața campioanei en-titre (4-2 vs Portugalia)

Cu spatele la zid după ce a pierdut în fața Franței, Germania a reușit o victorie spectaculoasă în fața...149

20 iun 00:00SportEuro 2020: Surpriza turneului - Ungaria, egala campioanei mondiale (1-1 vs Franța)

Naționala Franței, campioana mondială en-titre, a fost ținută în șah de selecționata Ungariei, sâmbătă, pe...116

20 iun 00:00SportITF Nottingham: Monica Niculescu și Gabriela Ruse, campioane în proba de dublu

Perechea Monica Niculescu/Gabriela Ruse a câştigat, sâmbătă, turneul ITF de la Nottingham, cu premii totale de...233

Local
19 iun 23:11LocalEXERCIȚIU! Pompierii constănțeni, solicitați la Brigada 9 Mecanizată Mărășești

Militarii Brigăzii 9 Mecanizată „Mărăşeşti” au executat un exercițiu de tip STX în comun cu detașamentul de...456

19 iun 23:11LocalMÂNZ căzut într-o fântână, SALVAT de POMPIERI

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitaţi să intervină vineri, 18 iunie, pentru salvarea unui animal...521

19 iun 23:11LocalProgramul Spitalului Județean Constanța, de RUSALII

497

19 iun 23:11LocalCoronavirus: 417 persoane, verificate de polițiștii constănțeni, în ultimele 24 de ore

Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii...428

19 iun 16:43Local„Dacă nu-ți retragi plângerea pentru FURT, vor apărea poze indecente cu fiica ta”

Maricica Gabriela Mantu a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi...5065

19 iun 11:51LocalPANICĂ! Bărbat ÎNJUNGHIAT în zona GÂTULUI, la Constanța

Cadrele medicale au fost solicitate să intervină, vineri, 18 iunie, în municipiul Constanța, fiind vorba de o...9565

19 iun 23:12LocalITM CONSTANȚA a aplicat amenzi în valoare de 28.000 de lei pentru NERESPECTAREA prevederilor LEGALE

Având în vedere obiectivele specifice ale Inspecției Muncii stabilite prin lege cât și prin Programul Cadru de...775

19 iun 23:12LocalMarian SĂRĂCILĂ află, în câteva zile, PEDEAPSA în dosarul FONDURILOR EUROPENE

Dosarul fostului viceprimar din Tuzla, Marian Sărăcilă, se află în atenția judecătorilor Curții de Apel...2327

19 iun 23:12LocalALERTĂ în cartierul Henri Coandă: o persoană a dat FOC la HÂRTII și TEXTILE în CASĂ!

1608

Politică
Interviuri
10 iun 09:38InterviuriVideo! INTERVIU cu Gheorghe Donţu, consilier județean, proaspăt exclus din PSD

Consilierul județean Gheorghe Donțu, proaspăt exclus din PSD, după ce a votat proiectul inițiat de șeful CJ,...1909

9 iun 00:06InterviuriNicoleta PLOSCARU: S-au TREZIT în FUNCȚII și HABAR nu au de NIMIC

Nicoleta Ploscaru, fondatorul Asociației ,,Constanța, dragostea mea”, a acordat un interviu ziarului Replica în...3855

4 iun 00:12InterviuriMihai LUPU: În CONSILIUL Județean era HAOS pe vremea PSD! Video

2756

28 mai 00:18InterviuriAurelian Marin, fost consilier local PSD: FĂGĂDĂU a PIERDUT mandatul din prima zi în care a fost ales PRIMAR! Video

Relaxarea restricțiilor a venit ca o gură de oxigen pentru domeniul HORECA, care a suferit pierderi foarte mari din...2915

15 mai 00:32InterviuriSĂNĂTATEA, preocuparea consilierului local PNL Adriana CÂMPEANU!

Adriana Câmpeanu (PNL) se află la cel de-al doilea mandat în Consiliul Local Municipal Constanța. Continuă drumul...1843

14 mai 00:33InterviuriLucian LUNGOCI, deputat PSD: Nu credeam că o să ajungem să DEPĂȘIM numărul orelor de AMBUTEIAJE din București

2440

Monden
19 iun 00:00MondenCatalogul muzical al DJ-ului francez David Guetta, cumpărat de către Warner Music

Warner Music Group a anunţat joi că va cumpăra catalogul muzical al faimosului DJ francez David Guetta din ultimele...276

19 iun 00:00Monden„Billie Jean“, primul videoclip al cântăreţului Michael Jackson care depăşeşte 1 miliard de vizualizări pe YouTube

"Billie Jean" a devenit în această lună primul videoclip al cântăreţului american Michael Jackson care a depăşit...262

19 iun 00:00MondenDiana Ross va lansa „Thank You“, primul ei album de studio cu piese originale după două decenii

222

19 iun 00:00MondenBob Dylan va susţine primul său concert difuzat în streaming

Primul concert susţinut de Bob Dylan în timpul pandemiei de COVID-19 va avea loc pe 18 iulie sub forma unui show...233

19 iun 00:00MondenFilmul „The Novice“, povestea unei studente LGBT, marele câştigător al Festivalului Tribeca 2021

Filmul "The Novice", povestea unei studente din comunitatea LGBT care se alătură echipei de canotaj a universităţii...242

19 iun 00:10MondenAnamaria Prodan îl contrazice pe Reghecampf, după ce acesta a spus că divorțează: „Nici nu se pune problema”

1032

Mapamond
19 iun 00:00MapamondCoronavirus - UNDP: Statele care blochează suspendarea brevetelor pentru vaccinuri îngreunează lupta împotriva pandemiei

Germania şi alte state încetinesc lupta globală împotriva pandemiei de COVID-19 prin blocarea suspendării...237

19 iun 00:00MapamondDouă persoane ucise într-un atac armat într-un oraş din vestul Germaniei

Două persoane, un bărbat şi o femeie, au fost ucise joi într-un atac armat comis în centrul oraşului Espelkamp din...230

19 iun 00:00MapamondSUA: Curtea Supremă refuză să anuleze legislaţia Obamacare

241

19 iun 00:00MapamondCoronavirus: Peste 10.000 de cazuri în 24 de ore în Regatul Unit, o premieră din februarie

Autorităţile sanitare britanice din domeniul sănătăţii au înregistrat joi 11.007 noi cazuri de contaminare cu...263

19 iun 00:00MapamondStare de urgenţă decretată în Crimeea în urma inundaţiilor grave

Autorităţile din Crimeea (peninsulă ucraineană anexată de Moscova în 2014) au declarat joi stare de urgenţă...313

19 iun 12:04MapamondExplozie de cazuri de Covid la Moscova: Noi variante suspectate

490

Sănătate
19 iun 02:08SănătateBaciu: Vor exista resurse la nivel european pentru combaterea cancerului

România va dispune de resurse suplimentare de finanţare pentru combaterea cancerului, iar în Parlament se lucrează...220

19 iun 00:00SănătateGheorghe (CNAS): Reglementarea contribuţiei personale va aduce transparenţă şi va stimula competiţia în sistemul medical

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Adrian Gheorghe, a declarat, joi, că este nevoie să se...222

19 iun 00:00SănătateMihăilă: În PNRR sunt 150 milioane euro în ajutorul spitalelor pentru prevenirea infecţiilor nosocomiale

192

19 iun 00:00SănătateMetode naturale de ameliorare a simptomelor de menopauză

Menopauza se declanșează în jurul vârstei de 50 de ani la cea mai mare parte din femei, iar aceasta poate dura...245

19 iun 00:00SănătateMulte boli cronice, conectate cu consumul de alimente inflamatorii

Nu este un secret că alimentația poate să aibă efecte pozitive sau negative asupra stării de sănătate. Consumul...244

19 iun 02:11SănătateTranspirația excesivă a feței și a capului: de ce apare și cum se tratează?

Transpirația este un proces sănătos și natural, dar unii oameni transpiră în exces în zona feței și a capului,...357

19 iun 01:52SănătateIoana Mihăilă: Au fost distribuite 87.000 de teste antigen rapide pentru testarea în farmacii

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat joi că în cursul acestei săptămâni au fost distribuite la...287

19 iun 01:39SănătateOMS dă ALERTA: monitorizează o TULPINĂ covid care e rezistentă la anticorpi și care se transmite RAPID

O variantă a coronavirusului care s-a manifestat până acum îndeosebi în America Latină se află în prezent sub...1117

19 iun 01:41SănătateDupă SCANDALUL cu AstraZeneca, Comisia Europeană anunță probleme și cu Johnson&Johnson

908

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT